Momente biografice și lucrări ale sculptorului Vladimir Kazan, prezentate de criticul de artă Jan de Maere
https://www.ziarulmetropolis.ro/momente-biografice-si-lucrari-ale-sculptorului-vladimir-kazan-prezentate-de-criticul-de-arta-jan-de-maere/

Un nou film din seria „Prezenţe culturale româneşti în Benelux” va fi lansat miercuri, 30 iunie, pe reţelele de socializare ale Institutului Cultural Român de la Bruxelles.

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2021

Materialul video este dedicat operei lui Vladimir Kazan, sculptor de origine română ce trăiește în Belgia de peste 35 de ani. Filmul pune în valoare atât opera, cât și pe creatorul acesteia, evocând o serie de momente biografice și lucrări emblematice ale artistului. Autorul scenariului acestui film este Jan de Maere, critic de artă și profesor de istoria artei la Vrije Universiteit Brussel.

Conceptul filmului, de o poetică aparte, prezintă o selecție de sculpturi realizate în piatră și metal, sculpturi ce par „să erupă din trecut”, dar aparținând prezentului și prefigurând, în același timp multiple simboluri pentru viitor. Atât prin formatul scenariului său, cât și prin imaginile ce ilustrează parcursul artistic al sculptorului român, dar mai ales prin mărturiile unor cunoscuți critici de artă din Belgia, Franța, Luxemburg sau din România, filmul constituie un document de arhivă relevant, dincolo de valoarea sa estetică, fiind deopotrivă o ocazie excelentă de a cunoaște și promova operele creatorilor români prezenți în spațiul Benelux. Montajul video este realizat de Vlad Rotaru.

„Lucrez ca un arheolog: cu răbdare, secundă după secundă, strat după strat, în ritm sacadat de ciocan și daltă. Cu cât merg mai departe, cu atât percepția mea asupra timpului se schimbă mai mult. Suprafețele se organizează, scrierile dau cheia și sensul descoperirii. Secunda prezentă conține și secunda trecută și secunda viitoare, într-un flux continuu (…) Pe măsură ce iese din pământ, din carieră, piatra îmi pare cea mai frumoasă și cea mai dorită dintre sculpturi. Nu îndrăznesc să o ating. De fapt, scopul meu nu este să creez o sculptură frumoasă, ci să fac din nou piatra frumoasă. Realizarea acestui film minunat dedicat sculpturii a fost pentru mine o experiență umană și artistică deosebită. Armonia creată de toți protagoniștii acestei experiențe fabuloase este cheia reușitei acestui film: coordonarea excepțională, tactul, umanismul răbdarea și înțelegerea superioară a artei și artistului dovedită de echipa ICR Bruxelles, profunzimea magistrală, dincolo de percepția imediată, a interpretării academicianului Jan De Maere, magia montajului video ce a transpus totul într-o manieră modernă, minimalistă dar cu o încărcătură emoțională impresionantă… Am înțeles, cu bucurie în suflet, că de acum operele mele nu îmi mai aparțin și vă mulțumesc pentru această experiență care mă onorează”, spune Vladimir Kazan.

„Acest film scrie o istorie a timpului fără anecdote. Sculpturile lui Vladimir Kazan își păstrează misterul. Ele sunt oglinzile emoțiilor noastre îngropate. Suprafața lor este plină de semne, cuvinte ale realității nedefinite. Noaptea interioară speră la raza soarelui de dimineață. Kazan este un artist care își are rădăcinile în trecerea timpului, care lasă o urmă de neșters pe floarea pietrificată în timpuri ancestrale, devenită astăzi rocă. Această amintire este gravată în bronz ca un sgraffito provenit din culturi necunoscute, semn al timpului pierdut înainte de eternitate”, subliniază criticul de artă Jan de Maere în acest film.

Vladimir Kazan (n. 1952, Ploiești, România) a studiat la Școala de Arte din Ploiești și la Academia de Arte Frumoase din Liège. S-a stabilit în Belgia unde și-a creat propriul univers. Lucrările sale au fost expuse în centre culturale, galerii și târguri de artă din multe orașe europene precum: Bruxelles, Strasbourg, Aachen, Bari, Berlin, Bruges, Frankfurt, Geneva, Köln, Padova, Palermo, Paris, Roma. Artistul a fost răsplătit cu numeroase premii prestigioase de-a lungul carierei. Printre acestea, Premiul „Etruria Arte”, la Venturina, Italia, Premiu din partea orașului St. Ghislain, 1998, Belgia, Premiul pentru arhitectură și renovare urbană, 1993-1994, Liège, Belgia. Lucrările sale sunt incluse în numeroase colecții publice din Belgia: Herk-de-Stad, Saint-Ghislain, „Hommage à Ockeghem”, Muzeul de Interpretare a Pietrei din Sprimont, Liège, Universitatea din Province de Hainaut, Château d’Oupeye, dar și în Italia, la San Vincenzo.

Jan de Maere este critic de artă, profesor de istoria artei la Universitatea Vrije din Bruxelles și Universitatea Duke, este specialist în arta flamandă a secolelor XVI – XVII și un rafinat cunoscător al artei românești contemporane, a cărei evoluție a urmărit-o și a promovat-o în ultimii 20 de ani. În iulie 2015, profesorul Jan de Maere a fost decorat de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer. În anul 2016, a primit decorația Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție a Guvernului francez.

Evenimentele ICR Bruxelles din seria „Prezențe culturale românești în Benelux” au debutat în anul 2020 cu două documentare deosebit de apreciate de public, avându-i ca invitați pe Maurice Van der Speeten și Jan Willem Bos, doi dintre partenerii de prestigiu ai reprezentanței ICR din Belgia. Proiectul a continuat cu două episoade dedicate sculptorilor de origine română ce trăiesc ți lucrează în Belgia: Marian Sava și Vladimir Kazan. Aceste materiale video au pus în valoare creatori români din spațiul de referință, dar și participările românești din cadrul unor evenimente înscrise în agenda culturală din Benelux, participări menite perenității și care vorbesc despre creativitate, relevanță și despre valoarea artei contemporane românești la nivel internațional, o lungă perioadă de acum înainte.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.