Momentul de grație / Their Finest, în închiderea Cinepolitica
https://www.ziarulmetropolis.ro/momentul-de-gratie-their-finest-in-inchiderea-cinepolitica/

Momentul de graţie / Their Finest (r. Lone Scherfig), un film de epocă plin de detalii sublim recreate, încărcat de emoţie, dramatism dar şi de umor britanic autentic, va fi proiectat în închiderea celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica, duminică, 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Cinepolitica are loc în perioada 20 – 23 aprilie la Cinema Elvire Popescu şi Institutul Balassi din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|21 aprilie 2017

Acțiunea filmului este plasată în Londra anilor ’40, în perioada de maximă slăbiciune a rezistenței britanice în fața agresiunii naziste.

Divizia de Film a Ministerului Britanic de Interne o angajează pe scenarista Catrin Cole să aducă o perspectiva feminină asupra campaniei naționale de propagandă, menită să mențină vie speranța populației în urma efectelor tăvălugului Blitzkrieg-ului.

Privită de sus de colegii de breaslă și chiar de propriul soț, aceasta va reuși să se impună într-o lume profesională nepregătită încă pentru potențialul Cinepoliticacreativ al sexului frumos. Povestea și filmul pe care încearcă să le construiască atât pentru guvern, cât și pentru poporul britanic ar putea schimba cursul războiului, prin infuzia de optimism și credință în propriile forțe.

Din distribuție fac parte Gemma Arterton (RocknRolla și Quantum Of Solace) si Sam Claflin (The Hunger Games). Momentul de grație a câștigat Premiul Publicului la Festivalul de Film de la Göteborg.

Competiția Cinepolitica reunește șapte dintre cele mai noi filme și documentare politice, trei dintre acestea constituind și punctele de plecare pentru două dezbateri .

Vineri, 21 aprilie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popescu, va rula Recolta de oameni (r. Leon Lee), un documentar șocant ce are la bază investigația a doi nominalizați la Premiul Nobel despre traficul de organe din China.

Mișcările de stradă actuale și ascensiunea extremei drepte în Europa reprezintă subiectele celei de-a doua dezbateri, care va avea loc sâmbătă, ora 19.30, tot la Cinema Elvire Popescu.

La Institutul Balassi din București vor rula, în afara competiției, Janus (r. Gyöngyössy Bence), un film inspirat din întâmplări reale despre modul de acțiune al Securității, și La graniță 1988 – 89 (r. Lukács Csaba, Marossy Géza), un mediu-metraj despre cei care au încercat să fugă de dictatura ceaușistă.

Festivalul Internațional de Film Cinepolitica va avea loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco  și Institutul Balassi din București.

Foto: Cinepolitica – www.cinepolitica.ro

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.