Mommy. Electrizant
https://www.ziarulmetropolis.ro/mommy-electrizant/

CRONICĂ DE FILM „Mommy”, al cincilea lungmetraj al indecent de tânărului cineast canadian Xavier Dolan (25 de ani), este o „tectonică a sentimentelor” ambalată în încadraturi, culori şi sunete electrizante, folosite cu o dezinvoltură frapantă.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 ianuarie 2015

Devenit un răsfățat al Festivalului de la Cannes încă de la primul film, „J’ai tué ma mère” (2009), realizat când încă nici nu împlinise 20 de ani, monteurul, creatorul de costume, producătorul, actorul, scenaristul și regizorul Xavier Dolan a împărțit în 2014 Premiul Juriului pe Croazetă cu veteranul Jean-Luc Godard.

O (nouă) recunoaștere a unui talent exploziv, folosit de această dată pentru (probabil) cel mai solid film al său, „Mommy”. Rezumându-se la a fi „doar” scenarist și regizor (nu și actor), Dolan le aduce din nou împreună pe actrițele sale fetiș, Anne Dorval și Suzanne Clément, în rolurile mamei și, respectiv, vecinei unui adolescent cu probleme de comportament tocmai scos de la o școală de corecție, personaj jucat de revelația Antoine-Olivier Pilon.

Este reluată astfel obsesia pentru tineri (homosexuali) dificili, sensibili și neîncadrabili, în relații tensionate și distrugătoare cu femei din jurul lor.

Înainte de toate, Dolan este un creator de imagini spectaculoase, calitate dublată de îndrăzneala de a sfida tiparele în materie de montaj, coloană sonoră și construcție a cadrului (care se lărgește și se îngustează în funcție de starea personajelor – claustrofobie sau aparentă relaxare).

Nimic nu poate fi anticipat: culorile se schimbă după trăirile emoționale, sunetul își modifică intensitatea în cadrul aceleiași scene, unghiurile de filmare variază odată cu răbufnirile de temperament, umorul alunecă cu viteză în dramă și seriozitatea în farsă.

Și, chiar dacă nu pare a se lua până la capăt în serios și face mereu cu ochiul spectatorului, cu riscul asumat de a-l scoate din convențiile propuse, Dolan își infuzează filmul într-o doză serioasă de sentimentalism de o calitate superioară, dovedind o profundă înțelegere a dificilelor și nuanțatelor relații umane.

Lumea celor trei personaje din „Mommy”, care par a se agăța unele de altele în căutarea unui sprijin pentru a nu-și pierde complet echilibrul interior din cauza propriilor tulburări (neexplicate până la capăt), este una închisă, autistă, stranie și a naibii de imprevizibilă. Dacă îi permiți, te împinge pe nesimțite în mijlocul ei furtunos și perfid de atrăgător, de unde nu prea ai cum să nu ieși mișcat după mai mult de două ore de vârtej emoțional (și asalt vizual).

Distribuit în România de Independența Film, „Mommy” poate fi văzut pe marile ecrane începând cu 23 ianuarie

INFO

Mommy (Canada, 2014)

Regia: Xavier Dolan

Cu: Anne Dorval, Antoine-Olivier Pilon, Suzanne Clément

Rating: ●●●●●



01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.