Monede dacice furate de la Sarmizegetusa şi recuperate recent din SUA, expuse, de astăzi, la MNIR
https://www.ziarulmetropolis.ro/monede-dacice-furate-de-la-sarmizegetusa-si-recuperate-recent-din-sua-expuse-de-astazi-la-mnir/

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti va expune astăzi, în premieră, 49 de monede din argint dacice de tip koson.

Un articol de Andrada Văsii|1 iulie 2013

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti va expune astăzi, în premieră, 49 de monede din argint dacice de tip koson. Acestea au fost recuperate recent din SUA, în urma cooperării judiciare internaţionale dintre autorităţile române şi cele americane, potrivit site-ului Ministerului Culturii.

Astfel, cele 49 de monede din argint dacice recuperate recent sunt drahme emise de regele Koson (cca. 44 – 29 î.e.n), unul dintre urmaşii lui Burebista. Dintre acestea, 30 de piese aparţin tipului monetar „clasic“, care reia reprezentările şi legenda de pe staterii de aur ai acestui suveran (varianta cu monogramă), iar celelalte 19 drahme din argint aparţin tipului cu legenda Koson Droyeis, scrisă cu caractere greceşti, imitând reprezentările de pe tetradrahmele de tip Macedonia I, notează Mediafax.

Singura emisiune dacică din argint

Cele 49 monede fac parte din singura emisiune dacică de argint, purtând pe revers o legendă scrisă cu litere greceşti, menţionând numele suveranului care a ordonat baterea lor – Koson. Ele au fost bătute în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia, în jurul anilor 44 – 29 î.e.n.

Piesele repatriate provin dintr-un mare tezaur descoperit după anul 2003, în urma unor activităţi ilegale de detecţie şi săpături desfăşurate de membrii unor reţele infracţionale care au activat zona în Sarmizegetusa Regia, ultima capitală a Daciei libere. Monedele au părăsit teritoriul naţional în mod clandestin, fiind apoi depistate, în 2011, în cadrul comerţului internaţional de antichităţi.

Ceremonie de recuperare

Muzeul Naţional de Istorie a României a anunţat că, pe 26 iunie, a avut loc la Consulatul General al României de la Chicago o ceremonie care a marcat recuperarea şi repatrierea din Statele Unite ale Americii a unui număr de 49 de monede dacice de argint de tip koson.

Recuperarea şi repatrierea monedelor se datorează cooperării judiciare internaţionale dintre autorităţile americane şi române – Ministerul Culturii, Ministerul de Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României.

La ceremonie au participat oficialităţi americane implicate în procesul de recuperare a unor piese aparţinând patrimoniului cultural naţional românesc, membri ai Consulatului General al României, specialişti din Ministerul Culturii, precum şi membri ai comunităţii româneşti din Chicago.

Premieră absolută

Operaţiunea desfăşurată în cadrul Acordului de asistenţă juridică între Statele Unite ale Americii şi România reprezintă o premieră absolută, deoarece este pentru prima oară când autorităţile române reuşesc recuperarea unor piese furate din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, exportate ilegal şi prezente în comerţul internaţional de antichităţi de pe piaţa numismatică americană.

Recuperarea şi repatrierea celor 49 de monede de argint dacice s-a realizat în cadrul prevederilor convenţiei UNIDROIT.

Foto credit: MNIR

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

05
/07
/20

Biblioteca de New Media Art pentru Copii îi invită pe cei mici într-o aventură virtuală educativă și distractivă, care-i poartă prin toate etapele de creare a unei super animații, ajutându-i să înțeleagă, pas cu pas, cum pot deveni chiar ei, din spectatori de desene animate, creatori.

26
/06
/20

În noaptea din 27 spre 28 iunie 1916 în casa lui din Bucureşti, de pe strada Mendeleev, Ștefan Luchian trăia ultimele clipe dintr-o lungă agonie. Pe şevalet, se afla ultima lui creaţie rămasă neterminată: un chip de femeie.

09
/06
/20

Sâmbătă, 13 iunie, de Ziua Porților Deschise, Fundația Calea Victoriei vine în vizită la tine! Și aduce în dar demo-uri gratuite la cele mai îndrăgite cursuri din program, reduceri care durează un weekend întreg, lectori simpatici și o mulțime de alți oameni care au aceleași pasiuni ca tine.

03
/06
/20

Muzeul Naţional Cotroceni vine în întâmpinarea publicului pasionat de artă şi istorie, reluând din data de 2 iunie 2020 şi activitatea expoziţională. Un proiect cultural valoros, expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”, este inclus de astăzi în circuitul de vizitare al muzeului.

Pagina 5 din 59« Prima...34567...102030...Ultima »