Monedele dacice recuperate din SUA şi Germania vor fi expuse la Muzeul de Istorie din 14 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/monedele-dacice-recuperate-din-sua-si-germania-vor-fi-expuse-la-muzeul-de-istorie-din-14-august/

Cele 49 de monede dacice de tip Koson recuperate din Statele Unite ale Americii, împreună cu lotul de cinci monede dacice din aur vor fi expuse, începând cu 14 august, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Un articol de Andrada Văsii|12 august 2013

Cele 49 de monede dacice de tip Koson recuperate din Statele Unite ale Americii, împreună cu lotul de cinci monede dacice din aur şi 14 podoabe dacice din argint, părţi ale unui tezaur mai mare, recuperate din Germania, vor fi expuse, începând cu 14 august, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Micro-expoziţia va fi deschisă în perioada 14 august – 14 noiembrie, la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) din Capitală, pe coridorul care duce spre expoziţia permanentă a Tezaurului Istoric, şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Cele 49 de monede din argint (drahme) dacice de tip Koson fac parte din singura emisiune dacică de argint, purtând pe revers o legendă scrisă cu litere greceşti, menţionând numele suveranului care a ordonat emiterea lor – Koson. Acestea au fost bătute în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia, în jurul anilor 44 – 29 î.e.n.

expozitie MNIR

44 – 29 î.e.n.

Dintre cele 49 de piese recuperate, 30 aparţin tipului monetar „clasic”, care reia reprezentările şi legendele de pe staterii de aur ai suveranului Koson, unul dintre urmaşii lui Burebista. Celelalte 19 drahme de argint aparţin tipului monetar cu legenda Koson Droyeis, scrisă cu caractere greceşti, imitând reprezentările de pe tetradrahmele de tip Macedonia I.

O brăţară decorată cu capete stilizate de şerpi

Cele cinci monede dacice din aur recuperate din Germania în luna iulie sunt stateri emişi de regele Koson (cca 44 – 29 î.e.n.). Dintre acestea, două aparţin variantei cu monogramă pe revers, iar celelalte trei fac parte din varianta fără monogramă, notează Mediafax.

Fragmentul de tezaur de 14 podoabe dacice din argint, databile în secolul I î.e.n. – I e.n., conţine o brăţară simplă, decorată cu capete stilizate de şerpi, brăţări cu capetele răsucite, pandantive, cercei şi verigi cu capetele răsucite.

Toate aceste monede şi podoabe dacice, foarte rare, au fost obţinute în mod ilicit de persoane implicate în activităţi ilegale de detecţii şi săpături în zona Sarmizegetusa Regia, fiind ulterior scoase în mod clandestin din România şi puse în vânzare pe piaţa internaţională numismatică din Europa şi SUA.

Foto credit: MNIR (Facebook)

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

16
/02
/24

Anul acesta marcăm Ziua Națională Brâncuși printr-un eveniment cu totul deosebit. Avem bucuria să vă anunțăm că sosește în premieră în România și va putea fi vizitată în exclusivitate la Galeriile Artmark o lucrare realizată de sculptor în 1905-1906, „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”. Este vorba despre „o operă care nu a fost niciodată văzută, (fiind) considerată pierdută sau distrusă”.

15
/02
/24

Pe 26 martie 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o ediție specială din ciclul de conferințe SCENA GÂNDIRII. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Universitate, societate, creativitate”, va aduce pe scenă trei rectori ai unora dintre cele mai reprezentative universități românești.

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.