Monica Lovinescu – o voce impresionantă a exilului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/monica-lovinescu-o-voce-impresionanta-a-exilului-romanesc/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul postbelic a schimbat soarta multor oameni. Și principiul istoriei contrafactuale (ce s-ar fi întâmplat dacă…), adică cum ar fi evoluat lucrurile în alt context, se aplică şi celor siliţi să se refugieze în afara ţării. E şi cazul Monicăi Lovinescu (1923-2008), fiica marelui erudit, creatorul cenaclului literar ”Sburătorul”, criticul literar Eugen Lovinescu.

Un articol de Georgeta Filitti|29 octombrie 2017

Copil precoce, autoare – la opt ani – a Romanului unei păpuși, M.L. pleacă la Paris în 1947 cu o bursă a Institutului francez din București. După ce își trecuse licența acasă cu teza Sentimentul morții la Pascal, la Paris dorea să-și ia doctoratul cu teza Shakespeare și regia teatrală în Franța secolului XX. Refuză să revină în țară dar, după propria mărturisire, ”trăind la Paris n-a încetat să stea la București”. E foarte prezentă în viața culturală a patriei de adopție: face filme documentare, pune în scenă piese ale avangardei, între care Cântăreața cheală a lui Eugen Ionescu, încearcă, fără succes, traducerea unor autori români în limba franceză, lucrează pentru radio-ul francez dar mai ales e activă în presa exilului românesc.

Așa cum li s-a întâmplat multor exilați, Securitatea i-a propus colaborarea și Monicăi Lovinescu. Refuzând categoric, și-a creat dușmani care vor încerca s-o lichideze fizic. În acest climat de activitate literară discontinuă și presiuni ale Securității, M.L. își găsește menirea la postul de radio Europa Liberă unde animă emisiunile Teze și antiteze la Paris, apoi Actualitatea culturală românească (împreună cu soțul ei, scriitorul Virgil Ierunca). Vreme de 20 de ani, și-a ținut conaționalii din țară la curent cu ce se întâmpla în lumea liberă, comentând în același timp creația literară din România.

A pus în spusele ei rigoare, competență desăvârșită dar și o neîndurare greu de înțeles pentru destui ascultători. Colaborarea cu autoritățile comuniste a multor scriitori a făcut-o să le conteste moralitatea (”și-au îngropat talentul sub noroiul plecăciunii”, a scris ea sentențios). A polarizat în jurul ei zeci de reprezentanți ai exilului românesc parizian, ajungând o voce de temut pentru autoritățile comuniste. Și măsura acestei temeri a fost dată nu doar de acuzațiile zgomotoase și primitive din foaia Glasul patriei ci și de atacul direct la viața ei, operat în 1977 prin unelte arabe care au molestat-o îngrozitor chiar în fața locuinței (”să ajungă un cadavru viu”, fusese ordinul dat de dictatorul Ceaușescu).

În aprecierea creației literare românești din deceniile 7 și 8 ale secolului trecut, judecățile de valoare ale M.L., în ciuda subiectivismului lor plenar, trebuie ținute în seamă, în primul rând pentru evidențierea lipsei  curajului civic la mulți scriitori ca și pentru o șansă ratată: aceia de a se fi înscris în istoria insurecțională a răsăritului comunist – după credința unui exeget al M.L.

Aportul ei la cultura noastră nu trebuie înțeles doar prin critica acerbă făcută cutărui autor agreat de autorități. Cine parcurge volumul Unde scurte (scos prima oară la Madrid în 1978) are în față texte de istorie și critică literară de netăgăduită valoare, cărora le-a lipsit corsetul vreunei cenzuri. După 1989, reeditarea, la București, a Undelor scurte, urmat de volumele Seismograme (1993), Posteritate contemporană (1994), Estetice, Pragul (1995), La apa Vavilonului (1999) dau măsura perenității creației acestei românce desțărate. Nu putem să nu ne întrebăm, retoric firește, cum s-ar fi plasat în peisajul literar românesc M.L. în condițiile unei evoluții normale a țării, fără cenzura constrângătoare a comunismului?

03
/07
/20

E 3 iulie 1883. Într-o casă dintr-un oraș european plin de poezie, de nostalgie, dar și de curiozitate față de un viitor, se naște un băiat. Peste ani, numele lui va figura în nenumărate biblioteci și va fi cunoscut în lumea întreagă.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

Pagina 1 din 3312345...102030...Ultima »