Monica Lovinescu – o voce impresionantă a exilului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/monica-lovinescu-o-voce-impresionanta-a-exilului-romanesc/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul postbelic a schimbat soarta multor oameni. Și principiul istoriei contrafactuale (ce s-ar fi întâmplat dacă…), adică cum ar fi evoluat lucrurile în alt context, se aplică şi celor siliţi să se refugieze în afara ţării. E şi cazul Monicăi Lovinescu (1923-2008), fiica marelui erudit, creatorul cenaclului literar ”Sburătorul”, criticul literar Eugen Lovinescu.

Un articol de Georgeta Filitti|29 Octombrie 2017

Copil precoce, autoare – la opt ani – a Romanului unei păpuși, M.L. pleacă la Paris în 1947 cu o bursă a Institutului francez din București. După ce își trecuse licența acasă cu teza Sentimentul morții la Pascal, la Paris dorea să-și ia doctoratul cu teza Shakespeare și regia teatrală în Franța secolului XX. Refuză să revină în țară dar, după propria mărturisire, ”trăind la Paris n-a încetat să stea la București”. E foarte prezentă în viața culturală a patriei de adopție: face filme documentare, pune în scenă piese ale avangardei, între care Cântăreața cheală a lui Eugen Ionescu, încearcă, fără succes, traducerea unor autori români în limba franceză, lucrează pentru radio-ul francez dar mai ales e activă în presa exilului românesc.

Așa cum li s-a întâmplat multor exilați, Securitatea i-a propus colaborarea și Monicăi Lovinescu. Refuzând categoric, și-a creat dușmani care vor încerca s-o lichideze fizic. În acest climat de activitate literară discontinuă și presiuni ale Securității, M.L. își găsește menirea la postul de radio Europa Liberă unde animă emisiunile Teze și antiteze la Paris, apoi Actualitatea culturală românească (împreună cu soțul ei, scriitorul Virgil Ierunca). Vreme de 20 de ani, și-a ținut conaționalii din țară la curent cu ce se întâmpla în lumea liberă, comentând în același timp creația literară din România.

A pus în spusele ei rigoare, competență desăvârșită dar și o neîndurare greu de înțeles pentru destui ascultători. Colaborarea cu autoritățile comuniste a multor scriitori a făcut-o să le conteste moralitatea (”și-au îngropat talentul sub noroiul plecăciunii”, a scris ea sentențios). A polarizat în jurul ei zeci de reprezentanți ai exilului românesc parizian, ajungând o voce de temut pentru autoritățile comuniste. Și măsura acestei temeri a fost dată nu doar de acuzațiile zgomotoase și primitive din foaia Glasul patriei ci și de atacul direct la viața ei, operat în 1977 prin unelte arabe care au molestat-o îngrozitor chiar în fața locuinței (”să ajungă un cadavru viu”, fusese ordinul dat de dictatorul Ceaușescu).

În aprecierea creației literare românești din deceniile 7 și 8 ale secolului trecut, judecățile de valoare ale M.L., în ciuda subiectivismului lor plenar, trebuie ținute în seamă, în primul rând pentru evidențierea lipsei  curajului civic la mulți scriitori ca și pentru o șansă ratată: aceia de a se fi înscris în istoria insurecțională a răsăritului comunist – după credința unui exeget al M.L.

Aportul ei la cultura noastră nu trebuie înțeles doar prin critica acerbă făcută cutărui autor agreat de autorități. Cine parcurge volumul Unde scurte (scos prima oară la Madrid în 1978) are în față texte de istorie și critică literară de netăgăduită valoare, cărora le-a lipsit corsetul vreunei cenzuri. După 1989, reeditarea, la București, a Undelor scurte, urmat de volumele Seismograme (1993), Posteritate contemporană (1994), Estetice, Pragul (1995), La apa Vavilonului (1999) dau măsura perenității creației acestei românce desțărate. Nu putem să nu ne întrebăm, retoric firește, cum s-ar fi plasat în peisajul literar românesc M.L. în condițiile unei evoluții normale a țării, fără cenzura constrângătoare a comunismului?



14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »