Monitorul Oficial – o publicație venerabilă, dar mereu tânără
https://www.ziarulmetropolis.ro/monitorul-oficial-o-publicatie-venerabila-dar-mereu-tanara/

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

Un articol de Georgeta Filitti|10 decembrie 2016

Redactor a fost desemnat Ion Eliade Rădulescu, cel care scotea deja, de trei ani, Curierul românesc. Foaia apărea săptămânal, joia, într-un tiraj de 400 de exemplare şi se distribuia gratuit autorităţilor subordonate. Pe urmă i s-a pus un preţ; abonamrentul anual era de patru galbeni (cât costa atunci un bou de jug). În 1853 tirajul crescuse la 4 000 de exemplare.

Titlul i-a fost schimbat în 1859 când devine Monitorul Oficial. Cu format şi apariţie diferită (până azi, când e zilnic), publicaţia, ca mai toate lucrurile realizate în spaţiul românesc, s-a schimbat, şi-a sporit numărul de pagini, şi-a împărţit conţinutul (Dezbaterile parlamentare, din 1859 până în 1938, constituie cea mai expresivă arhivă de oratorie parlamentară naţională). Cel dornic să reconstituie istoria administraţiei, a birocraţiei române, găseşte în paginile Monitorului Oficial un tezaur de informaţii, înţelege ce s-a păstrat din vechea legislaţie sistematizată de fanarioţi, ce şi-au însuşit românii din jurisprudenţa occidentală (inclusiv din Codul Napoleon), cum au modificat, simplificat şi îmbinat textele de lege din toate provinciile istorice unite în 1918 pentru a dobândi o legislaţie unitară a noului stat, România Mare.

Tot în Monitorul Oficial (încă din 1833) îşi face loc o dispoziţie, urmată cu străşnicie până în1989, cea a depozitului legal. Orice editură  (şi tipografie) era datoare să trimită marilor biblioteci un număr de exemplare din toate tipăriturile. Din 1948, această prevedere s-a urmat dar autorităţile comuniste au introdus aşa numitul fond special, la care accesul era restrictiv. Cum cei care decideau ce trebuie citit şi ce nu de marele public erau adesea abia alfabetizaţi, s-a ajuns la situaţii hilare. Opera istoricului latin Ttitus Livius a stat la index până în 1990 pentru că un şugubăţ, chestionat de cenzorul prostovan, a spus că e vorba de un autor nazist periculos.

Cel interesat de mişcarea proprietăţii (transferuri, cedări, înzestrări, testări, vânzări, confiscări, schimburi) găseşte harta integrală a acestui proces la licitaţiile (mezatul) organizat de primării. De numele publicaţiei se leagă şi locul de tipărire, Imprimeriile statului. În secolul 19 funcţionau într-o clădire din preajma bisericii Sf. Ilie Gorgani. Aici au fost aduse maşini, matriţe de tot felul, litere odinioară ale tipografiei Mitropoliei, de la Sf. Sava, comisia Centrală de la Focşani, mânăstirea Neamţu. Curând instituţia a ajuns să deţină monopolul publicaţiilor de calitate: reviste, dicţionare, ediţii de lux (ca Tetraevangheliarul găsit la Londra şi pregătit pentru tipar de Moses Gaster) şi-au găsit forma elegantă, luxoasă în această imprimerie.

Din combinaţia, peste vremi, a publicaţiei regulamentare iniţiată de generalul rus Pavel Kiselev, materializată la început de Eliade Rădulescu, cu o tipografie modernizată permanent, a răzbit până în zilele noastre o tiparniţă de prestigiu, Monitorul Oficial. Este un lucru ce se cere relevat pentru că tradiţia, continuitatea nu au făcut niciodată casă bună cu veşnica noastră dragoste de schimbare, de abandonare, de ignorare a valorilor din trecut.



20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

Pagina 2 din 3123