Monitorul Oficial – o publicație venerabilă, dar mereu tânără
https://www.ziarulmetropolis.ro/monitorul-oficial-o-publicatie-venerabila-dar-mereu-tanara/

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

Un articol de Georgeta Filitti|10 decembrie 2016

Redactor a fost desemnat Ion Eliade Rădulescu, cel care scotea deja, de trei ani, Curierul românesc. Foaia apărea săptămânal, joia, într-un tiraj de 400 de exemplare şi se distribuia gratuit autorităţilor subordonate. Pe urmă i s-a pus un preţ; abonamrentul anual era de patru galbeni (cât costa atunci un bou de jug). În 1853 tirajul crescuse la 4 000 de exemplare.

Titlul i-a fost schimbat în 1859 când devine Monitorul Oficial. Cu format şi apariţie diferită (până azi, când e zilnic), publicaţia, ca mai toate lucrurile realizate în spaţiul românesc, s-a schimbat, şi-a sporit numărul de pagini, şi-a împărţit conţinutul (Dezbaterile parlamentare, din 1859 până în 1938, constituie cea mai expresivă arhivă de oratorie parlamentară naţională). Cel dornic să reconstituie istoria administraţiei, a birocraţiei române, găseşte în paginile Monitorului Oficial un tezaur de informaţii, înţelege ce s-a păstrat din vechea legislaţie sistematizată de fanarioţi, ce şi-au însuşit românii din jurisprudenţa occidentală (inclusiv din Codul Napoleon), cum au modificat, simplificat şi îmbinat textele de lege din toate provinciile istorice unite în 1918 pentru a dobândi o legislaţie unitară a noului stat, România Mare.

Tot în Monitorul Oficial (încă din 1833) îşi face loc o dispoziţie, urmată cu străşnicie până în1989, cea a depozitului legal. Orice editură  (şi tipografie) era datoare să trimită marilor biblioteci un număr de exemplare din toate tipăriturile. Din 1948, această prevedere s-a urmat dar autorităţile comuniste au introdus aşa numitul fond special, la care accesul era restrictiv. Cum cei care decideau ce trebuie citit şi ce nu de marele public erau adesea abia alfabetizaţi, s-a ajuns la situaţii hilare. Opera istoricului latin Ttitus Livius a stat la index până în 1990 pentru că un şugubăţ, chestionat de cenzorul prostovan, a spus că e vorba de un autor nazist periculos.

Cel interesat de mişcarea proprietăţii (transferuri, cedări, înzestrări, testări, vânzări, confiscări, schimburi) găseşte harta integrală a acestui proces la licitaţiile (mezatul) organizat de primării. De numele publicaţiei se leagă şi locul de tipărire, Imprimeriile statului. În secolul 19 funcţionau într-o clădire din preajma bisericii Sf. Ilie Gorgani. Aici au fost aduse maşini, matriţe de tot felul, litere odinioară ale tipografiei Mitropoliei, de la Sf. Sava, comisia Centrală de la Focşani, mânăstirea Neamţu. Curând instituţia a ajuns să deţină monopolul publicaţiilor de calitate: reviste, dicţionare, ediţii de lux (ca Tetraevangheliarul găsit la Londra şi pregătit pentru tipar de Moses Gaster) şi-au găsit forma elegantă, luxoasă în această imprimerie.

Din combinaţia, peste vremi, a publicaţiei regulamentare iniţiată de generalul rus Pavel Kiselev, materializată la început de Eliade Rădulescu, cu o tipografie modernizată permanent, a răzbit până în zilele noastre o tiparniţă de prestigiu, Monitorul Oficial. Este un lucru ce se cere relevat pentru că tradiţia, continuitatea nu au făcut niciodată casă bună cu veşnica noastră dragoste de schimbare, de abandonare, de ignorare a valorilor din trecut.



06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Pagina 3 din 3123