Montserrat Caballe, şase luni de închisoare cu suspendare
https://www.ziarulmetropolis.ro/montserrat-caballe-sase-ani-de-inchisoare-cu-suspendare/

Soprana spaniolă Montserrat Caballe a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost găsită vinovată de evaziune fiscală. Conform procurorilor, renumita interpretă de operă datorează fiscului spaniol suma de 508.468 de euro, reprezentând taxele aferente veniturilor obţinute de artistă.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2015

În vârstă de 82 de ani, Montserrat Caballe a recunoscut în 2010 că, deşi locuia în Spania, şi-a schimbat în mod fictiv reşedinţa, figurând ca rezident în Andorra, şi că a făcut acest lucru din cauza taxelor prea mari din Spania.

Condamnarea reprezintă rezultatul unui acord încheiat de soprană cu Procuratura spaniolă, care a evitat deschiderea unui proces penal.

Montserrat Caballe a devenit cunoscută şi publicului pop-rock cu single-ul „Barcelona”, celebrul ei duet cu Freddie Mercury, solistul trupei Queen, dar şi show-ului spectaculos pe care l-a susţinut la deschiderea Jocurilor Olimpice de vară din 1992.

Artista nu va merge însă în închisoare, întrucât toate condamnările acordate în premieră unor persoane sau cele ale căror sentinţe sunt mai mici de doi ani se acordă cu suspendare în Spania.

Potrivit Departamentului de Justiţie al regiunii Catalonia, celebra soprană a primit şi o amendă de 326.000 de euro.

Soprana spaniolă, născută pe 12 aprilie 1933 într-o familie săracă din Barcelona, a devenit începând din anii 1960 una dintre cele mai cunoscute interprete de operă din lume.

A debutat cu rolul Lucrezia Borgia în 1965 la Carnegie Hall din New York şi, într-o carieră prestigioasă de peste 50 de ani, a cântat pe cele mai mari scene lirice ale lumii, precum Metropolitan Opera, San Francisco Opera şi Opera de Stat din Viena, alături de cei mai buni tenori ai lumii, precum Luciano Pavarotti şi Placido Domingo.

Foto: Montserrat Caballe – facebook

23
/10
/13

Peste mai puţin de o săptămână, marţi, 29 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio melomanii din Bucureşti vor avea ocazia să răspundă provocării lansate de tânărul artist român Răzvan Suma, care îi invită la concertul Vă place Brahms?

22
/10
/13

Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia – Carmen.

21
/10
/13

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert” - al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

20
/10
/13

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” revine în stagiunea 2013 – 2014 cu o serie de evenimente culturale muzicale programate să se desfăşoare atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

20
/10
/13

Horia Mihail, a participat la mijlocul acestei luni la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia - Argentina (15 octombrie 2013), unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional Pianul călător.

15
/10
/13

După ce au fost invitaţii serii Radio România Muzical în cadrul evenimentelor din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013, membrii grupului Jazzappella vor cânta pe scena Sălii Radio luni, 21 octombrie (19.00), în cadrul seriei de evenimente „Jazz pe româneşte”.

15
/10
/13

A VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo va avea loc între 1 și 19 noiembrie, cu tema „UP”. Concertele sunt programate la București, Cluj-Napoca și Iași.