Monument dedicat lui Emil Cioran, dezvelit la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/monument-dedicat-lui-emil-cioran-dezvelit-la-bucuresti/

Un monument dedicat filosofului şi scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecţia străzilor Gara de Nord şi Mircea Vulcănescu. Turnarea şi transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecţionat din calcar de Vraţa, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

Un articol de Petre Ivan|10 decembrie 2015

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a afirmat, la inaugurare, că dezvelirea unui bust dedicat lui Emiul Cioran, una dintre marile personalități ale culturii românești, reprezintă o mare satisfacție, un omagiu important într-o perioadă în care cultura este disprețuită în România.

Este pentru mine o mare satisfacție să asist la ridicarea unui bust consacrat uneia dintre personalitățile mari ale culturii românești, chiar dacă a scris în franțuzește, chiar dacă majoritatea operei sale a fost în limba franceză, este un scriitor român de limbă franceză. Eu sunt de părere că acesta este un omagiu suficient de important adus unei personalități culturale românești într-o perioadă în care cultura este foarte disprețuită. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Autorul lucrării, artistul plastic Valentin Duicu, a spus că turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

Monumentul dedicat scriitorului Emil Cioran (1911 — 1995) are înălțimea de 3,40 metri, din care bustul — 1,4 metri, iar soclul doi metri.

Cioran s-a născut pe 8 aprilie 1911, la Rășinari. În anul 1937 pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București. În 1945 se stabilește definitiv în Franța, acolo unde va trăi până la moarte, în 20 iunie 1995, fără să ceară cetățenia franceză. În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.

Foto: Monument dedicat lui Emil Cioran – Primăria Sectorului 1

01
/10
/13

Alchemia şi Iiana invită publicul la Targul de Ie Românească, în perioada 3-6 octombrie 2013. După succesul din luna iunie, organizatorii revin în cadrul celui de-al doilea târg cu cea mai mare și valoroasă selecție de ii românești tradiționale, dar și cu multe alte piese originale. Vor fi expuse în total peste 700 de piese noi […]

27
/09
/13

Cel mai important eveniment dedicat dansului contemporan și performance-ului din Romania – Explore dance festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival va începe sâmbată, la WASP – Working Art Space and Production. Primul week-end al festivalului eXplore dance festival îi este dedicat lui Colette Sadler (Marea Britanie, Germania). Artista va prezenta în cadrul […]

16
/09
/13

Anim’est păstrează un loc important pentru workshop-urile de animație. Toți iubitorii de animație (adulți sau copii), interesați să afle mai multe detalii despre pașii și tehnicile ce stau la baza realizării unui film de animație au la dispoziție 2 ateliere.