Morgen. Ce căuta kurdul la Salonta?
https://www.ziarulmetropolis.ro/morgen-ce-cauta-kurdul-la-salonta/

Scris şi regizat de Marian Crişan, „Morgen” (2010) s-a impus încă de la lansare ca unul din cele mai valoroase debuturi din cinematografia română din toate timpurile.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 Februarie 2016

Receptarea sa critică în ţară a fost, pe bună dreptate, aproape unanim entuziastă. Revăzut acum, la cinci ani de la premieră, „Morgen” îşi păstrează prospeţimea (exprimată inclusiv prin folosirea unor actori din teatre din afara Bucureştiului, până atunci necunoscuţi în cinema).

Trecerea timpului îi pune şi mai mult în valoare calităţile, recunoscute la momentul traseului său prin festivaluri internaţionale printr-un Premiu Special al Juriului la Locarno şi prin premii de interpretare şi regie la Salonic, printre altele.

Plasat în Salonta natală a lui Marian Crişan, o localitate din Bihor situată foarte aproape de graniţa cu Ungaria, „Morgen” este puternic legat de un inedit spaţiu geografic, cultural şi lingvistic, redat în detaliu, cu tandreţe şi înţelegere.

Este o zonă de frontieră, iar această amplasare influenţează în bună măsură trama. Prin urmare, nu ar trebui să surprindă apariţia unui imigrant kurd din Turcia – aflat în drum spre familia din Germania -, Behran (Yilmaz Yalcin), în viaţa liniştită a unui localnic bonom, Nelu (András Hatházi), paznic într-un supermarket, şi a soţiei acestuia, Florica (Elvira Rîmbu), angajată în brutăria fratelui său (Dorin C. Zachei).

De altfel, acest declic narativ este tratat cât se poate de firesc – nimic ieşit din limitele realismului nu se întâmplă de fapt în „Morgen”, nici chiar atunci când în unele cadre se apelează la o mizanscenă subtilă special pentru a se obţine gaguri. Iar efectul acestora este că subminează orice înclinaţie spre melodramă sau şantaj emoţional.

morgen-play

„Morgen” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Marian Crişan mizează pe planuri-secvenţă, fără tăieturi de montaj în cadru, ceea ce permite o cursivitate care, pe de o parte, întăreşte efectual de real şi, pe de altă parte, înlesneşte empatia spectatorului faţă cei doi protagonişti – Nelu şi musafirul său străin -, însuşirea perspectivei lor, în special prin observarea insistentă a prezenţei lor fizice (şi doar răzleţ a chipurilor lor văzute de foarte aproape).

Primul este taciturn, introvertit, molcom, al doilea este vorbăreţ, expansiv, disperat. Deşi nu pot comunica în nicio limbă comună („Alemania” şi „Morgen” sunt printre foarte puţinele cuvinte pe care par a le descifra amândoi), nu este foarte greu să îţi dai seama că între ei există înţelegere şi chiar un început de prietenie iniţial improbabilă.

Opţiunea lui Marian Crişan de a nu subtitra vorbele turcului creează un efect comic (împreună cu limbajul corporal al lui Yilmaz Yalcin, care întruchipează un personaj deopotrivă tragic şi umoristic), dar se înscrie şi în discursul general despre cât de utile sunt cu adevărat cuvintele în a-l înţelege pe cel de lângă tine sau în a comunica prin cinema.

Apoi, camera de filmat este plasată de cele mai multe ori la distanţă de personaje. Este de asemenea o alegere ce diminuează riscul de manipulare şi lasă o mai mare libertate spectatorului, care îşi poate alege singur spre ce să îşi concentreze atenţia în fiecare cadru (mai ales că în multe dintre ele planurile secunde oferă la fel de multă informaţie ca acţiunea din primul plan).

Strategia este necesară, într-un film care se dovedeşte – fără să facă morală – o pledoarie lipsită de emfază în favoarea apropierii sincere între oameni, dincolo de orice bariere, şi un demers de chestionare a abordărilor legaliste şi de evidenţiere a futilităţii graniţelor.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.



18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Page 1 of 25012345...102030...Last »