“Moromeții 2”, “Charleston”, “Dragoste 1. Câine” și “Pororoca”, cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/morometii-2-charleston-dragoste-1-caine-si-pororoca-cele-mai-multe-nominalizari-la-premiile-gopo-2019/

“Charleston” (regia Andrei Creţulescu), “Dragoste 1. Câine” (regia Florin Șerban), “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (regia Radu Jude), “Moromeţii 2” (regia Stere Gulea) şi “Pororoca” (regia Constantin Popescu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film. Câstigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marţi, 19 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Evenimentul va fi transmis live, începând cu ora 20.00, pe Film Now.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2019

19 lungmetraje românești lansate în cinematografe în 2018 au fost luate în considerare de juriul din acest an pentru desemnarea nominalizărilor la cea de-a 13-a ediție a Galei Premiilor Gopo.

Filmele cu cele mai multe nominalizări sunt: “Moromeții 2” (14), “Charleston” (13), “Dragoste 1. Câine” (11) și “Pororoca” (10).

Morometii

Pentru categoria cel mai bun regizor, nominalizările sunt: Andrei Crețulescu pentru “Charleston”, Florin Șerban pentru “Dragoste 1. Câine”, Radu Jude pentru “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, Stere Gulea pentru “Moromeții 2” și Constantin Popescu pentru “Pororoca”.

Silvana Mihai și Florentina Năstase (“Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”), Cosmina Stratan (“Dragoste 1. Câine”), Dorotheea Petre (“În pronunțare”) și Irina Velcescu (“Secretul fericirii”) concurează pentru statueta acordată celei mai bune actrițe într-un rol principal.

La categoria Cel mai bun actor într-un rol principal au fost nominalizați Șerban Pavlu (“Charleston”), Valeriu Andriuță ( “Dragoste 1. Câine”), Horațiu Mălăele (“Moromeții 2”), Bogdan Dumitrache (“Pororoca”) și Vasile Pavel (“Soldații. Poveste din Ferentari”).

Morometii

“Caisă” (regia Alexandru Mavrodineanu), “Dacii liberi” (regia Andrei Gorgan și Monica Lăzurean- Gorgan), “Fotbal infinit” (regia Corneliu Porumboiu), “Licu, o poveste românească” (regia Ana Dumitrescu) și “PhoeniXXX” (regia Mihai Gavril Dragolea) sunt cele cinci producții care la categoria Cel mai bun film documentar.

La categoria Cel mai bun film european, criticii de film din juriul de nominalizări au votat pentru urmatoarele cinci titluri distribuite în cinematografele din România anul trecut: “Dovlatov” (regia Aleksey German), “Uciderea cerbului sacru” / “The Killing of a Sacred Deer” (regia Yorgos Lanthimos),  “Utøya – 22 iulie” / “Utøya 22. juli” (regia Erik Poppe), “Chipuri, locuri” / “Visages villages” (regia JR, Agnès Varda), “Lumina dinăuntru” / “Un beau soleil intérieur” (regia Claire Denis).

Lista completă a nominalizărilor este disponibilă pe https://premiilegopo.ro/

Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din profesioniști din domeniu:

Pororoca

regizorul Daniel Sandu, actrița Mirela Oprișor, operatorul Constantin Chelba, inginerul de sunet Horea Murgu, Ileana Cecanu, distribuitor de film și organizator al festivalului Pelicula, selecționerul și curatorul Andrei Tănăsescu, alături de reputați critici, teoreticieni și jurnaliști de film precum Ana Maria Sandu, Anca Grădinariu, Georgiana Mușat, Cătălin Mesaru și Christian Ferencz-Flatz.

După anunțarea nominalizărilor, aproximativ 600 de membri activi din industria cinematografică românească vor fi invitați să desemneze câștigătorii trofeelor Gopo.

Gala Premiilor Gopo 2019 – ediția a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului National Bucuresti și Babel Communications.

Foto: Gala Premiilor Gopo 2019 – facebook

18
/09
/19

Pe 18 și 19 octombrie 2019, faimosul cineast francez Claude Lelouch va fi invitatul de onoare al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. Regizorul ne va încânta cu șarmul și cu inteligența sa creatoare, iar festivalul îi va dedica o retrospectivă în cadrul căreia vor fi prezentate trei dintre filmele de lungmetraj ale autorului.

17
/09
/19

Actrița Oana Pellea a descoperit astăzi, prin intermediul facebook, un filmuleț emoționant din urmă cu jumătate de veac. L-a postat pa pagina sa de facebook, alături de un mesaj tulburător, care se încheie cu aceste cuvinte: "Mulțumesc, tată, pentru tot! Te iubesc!"

12
/09
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai apreciați regizori ai Noului Val, Corneliu Porumboiu vorbește despre cum și-a realizat cel mai nou film, „La Gomera”, acum în cinematografe, despre rolul Cannes-ului, despre tema limbajului, despre diversitatea cinematografiei române și despre importanța stilului.

12
/09
/19

Filmul „La Gomera”, al cincilea lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2020, va rula de vineri, 13 septembrie, în 45 de orașe din țară, cu proiecții speciale la Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Constanța.

11
/09
/19

5 zile de filme, întâlniri cu publicul, ateliere culinare, povești, piñata, capoeira, samba si bossa-nova în cadrul singurului festival de film si cultură ibero-americană din țară! Festivalul Película a ajuns la cea de-a 4-a ediție și va avea loc în perioada 11-15 septembrie 2019 la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român, J’ai Bistrot, Gastropub și Vino Wines&More.

10
/09
/19

CRONICĂ DE FILM Cu cel mai nou film al său, „Ivana cea Groaznică” (2019), tânăra regizoare sârbo-română Ivana Mladenović consfinţeşte, spectaculos, cea mai proaspătă schimbare din cinema-ul românesc al ultimilor ani. Este o direcţie caracterizată, formal, printr-un amestec inspirat de ficţiune şi documentar şi, tematic, printr-un intimism accentuat.

Pagina 30 din 275« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »