„Moromeţii”, sub privirea de azi a autorilor săi
https://www.ziarulmetropolis.ro/morometii-sub-privirea-de-azi-a-autorilor-sai/

Actorii Luminiţa Gheorghiu şi Victor Rebengiuc, regizorul Stere Gulea şi directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile au vorbit luni seară, la Teatrul Act, despre „Moromeţii”, celebrul film ai cărui autori principali au fost, despre o posibilă continuare şi despre starea actuală a cinematografiei române.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 Decembrie 2015

Teatrul Act din Bucureşti a găzduit luni seară o nouă reprezentaţie a spectacolului „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o adaptare liberă semnată de Cătălin Ştefănescu după romanul „Moromeţii” al lui Marin Preda, pusă în scenă de Alexandru Dabija şi jucată de Marcel Iureş şi George Mihăiţă.

Spectacolul a fost urmat de o dezbatere despre actualitatea lui Moromete, la 60 de ani de la apariţia romanului şi la 30 de ani de la începerea producţiei filmului regizat de Stere Gulea. Discuţia a fost organizată de Scena 9, hotspot cultural al BRD – Groupe Société Générale, şi de Cinepub, portal de cinema românesc, fiind moderată de Lucian Georgescu, publicitar, regizor şi iniţiatorul Cinepub.

Ziarul Metropolis vă oferă cele mai importante declaraţii despre cinematografia română şi, în special, despre filmul „Moromeţii” ale principalilor autori ai acestuia, regizorul Stere Gulea, actorii Luminiţa Gheorghiu şi Victor Rebengiuc şi directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile. („Moromeţii” poate fi văzut gratuit pe Cinepub.)

Vivi Drăgan Vasile: S-a filmat pe peliculă românească alb-negru. Azomureş. Tehnic, a fost făcut atât de simplu: o cameră zgomotoasă de tip Arriflex, cu o peliculă din cauza căreia trebuia să refacem de multe ori secvenţe întregi, pentru că era o peliculă românească ce avea diferenţe pur şi simplu între pasul perforaţiei, găurelele alea pe care trage grifa ca să se mişte fotografia. Dacă era cadrul mai lung de un minut-două, începeam să refacem. A fost greu, dar a fost tot ce a trebuit.

Au fost două aparate. O mare parte din film este filmat cu un singur obiectiv. Din intenţie, nu neapărat din sărăcie. Un singur obiectiv cu o singură focală. Majoritatea scenelor de duel, de dialog, au fost filmate cu două camere, tocmai pentru continuitate şi pentru starea actorilor (…)

Sergiu Nicolaescu nu cred că filma cu două camere, filma chiar cu trei şi cu patru. Dar, atenţie, pentru scene de cascadă, nu pentru scene de interpretare. Noi am folosit acest procedeu (cu două camere – n.r.) pentru starea actorilor. În rest, nu prea se lucra cu două camere. Nu avea sens.

Elena Ceauşescu şi viza de distribuţie

Stere Gulea: În primăvara-vara lui ’86 am terminat montajul şi coloana sonoră. De la începutul verii lui ’86 şi până în toamna lui ’87 au fost o serie de vizionări, ca să i se dea drumul. Printre multele vizionări, a fost şi una foarte importantă, în sensul în care veniseră la vizionare o parte din Comitetul Central sau foşti membri ai Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Era secretarul cu propaganda din acel moment, Petru Enache, care răspundea direct. Şi, printre ceilalţi, era şi Dumitru Popescu-Dumnezeu, care – la Scânteia, unde era o sală de vizionare – stătea în spate, el fiind un om foarte înalt şi drept. Stătea ca un sfinx.

S-a terminat vizionarea şi Petru Enache s-a întors spre Popescu-Dumnezeu, cum i se spunea, şi zice: „Ce părere aveţi, tovarăşu’ Popescu?” Iar el zice, aproximativ: „Este primul film românesc în care ţăranii aduc a ţărani. Să ştiţi că şi eu aveam rude la ţară, am fost la ţară şi îmi aduc bine aminte că aşa se trăia”. Despre „Moromeţii” deja se lansase ideea că este un film mizerabilist, că ţaranii dorm pe prispă, că nu au perne şi plăpumi. Se crease o astfel de atmosferă. Vorbele lui au dezgheţat atmosfera crispată a celor care fuseseră trimişi să vadă ce e cu filmul.

Morometii 2

George Mihăiţă şi Marcel Iureş, în spectacolul „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”

Asta nu înseamnă că filmului i s-a dat drumul. Am mai stat luni bune. În disperarea că nu ieşea filmul, la un moment dat am cerut să mă primească Dumitru Popescu-Dumnezeu. El conducea şcoala de partid, de ideologie, „Ştefan Gheorghiu”. M-a primit. I-am spus că a trecut atât timp şi că filmul nu iese. Nu a avut niciun efect faptul că m-a primit şi că i-am spus, pentru că, pesemne, nu depindea de el. E greu de spus.

În tot acest context absurd, cu cenzura şi cu toate deciziile care se luau, ieşirea filmului a fost pur întâmplătoare. De ce? Se aprobau nişte planuri pentru producţia cinematografică, lucru care pe vremea aceea se făcea de către Elena Ceauşescu. La un moment dat, ea a întrebat ce s-a întâmplat cu filmul făcut după (romanul) „Moromeţii”.

A fost suficientă întrebarea. Am fost sunat imediat şi am fost întrebat de către cei de mai jos unde este filmul. „Unde să fie, la laborator, că nu puteam să-l iau acasă”. „Treci să-i dăm drumul”. Aşa se întâmplau lucrurile.

Victor Rebengiuc: Stere, dar am avut probleme cu cenzura. A trebuit să mai filmăm ceva, pentru că li se părea că legionarii şi pericolul pe care îl reprezentau nu sunt foarte bine reprezentaţi în film.

Stere Gulea: Atât am refilmat.

Victor Rebengiuc: Era asta cu dormitul pe prispă, cu faptul că umblam desculţi, că era multă sărăcie, că „nu aşa e ţăranul român”.

Stere Gulea: Era şi scena de la Iocan, cu „ăla micu”, dacă are pogoane. În capul celor de la cenzură, era vorba de Nicu Ceauşescu. Asta e realitatea. Spun asta ca să vedeţi în ce lume trăiam.

De la oraşul din viaţa reală la satul din film

Victor Rebengiuc: N-am avut niciun fel de legătură în viaţa mea cu satul. Eu sunt născut la oraş. Crescut la oraş. N-am avut rude la sat. În copilărie şi în timpul şcolii, colegii mei plecau în vacanţe la bunici sau la mătuşi la ţară. Eu cu fratele meu rămâneam în Bucureşti, pe macadam (…)

Citisem romanul, evident, de când a apărut. De mai multe ori, pentru că m-a cucerit, mi-a plăcut enorm. Dar nu m-am văzut niciodată în acest personaj şi în niciunul dintre personajele romanului. Era o altă lume. Lumea satului era altceva pentru mine. Eram un copil citadin. Aplaud şi apreciez curajul lui Stere, care m-a distribuit într-un asemenea rol.

Luminiţa Gheorghiu: Şi eu sunt născută în Bucureşti, trăită în Bucureşti, dar adevărul este că atunci când mă pui pe pământ, mă simt în largul meu. Or fi fost nişte strămoşi, ţărani cumsecade. M-am simţit foarte bine. Eu nu m-am gândit niciodată – nici pentru film, nici pentru teatru – la un rol anume, dar când eram la teatru, la Bulandra, am auzit că se va filma Moromeţii. Catrina era un rol pe care mi l-aş fi dorit. N-a trecut mult timp şi m-a luat Stere. Bine ai făcut!

Anecdote

Victor Rebengiuc: „Moromeţii”, la premiera lui, nu a avut mulţi spectatori. Lumea nu era interesată – „film cu ţărani”. Abia când l-au dat la televiziune, atunci a avut succes. Mă luase unu’ Florescu, era la distribuirea filmelor în judeţul Ialomiţa. În toate satele din Ialomiţa am făcut prezentări cu filmul. Acolo, da, lumea venea. În orice caz, ştiu că toţi şoferii de taxi au văzut „Moromeţii”.

Stere Gulea: În 2010, m-am dus să-mi monteze la maşină un aparat de radio. Era undeva în Drumul Sării (Bucureşti – n.r.), mă trimisese cineva. Mi-au pus băieţii aparatul şi m-am dus să plătesc. Când i-am dat cartea de identitate persoanei respective, s-a uitat pe ea şi a strigat: „Bă, voi ştiţi cine e aici? E regizorul de la Moromeţii”. Erau trei băieţi mecanicii de acolo: unul era Nilă, unul era Paraschiv, unul era Achim. Dar nu era numai asta, pe urmă mi-au recitat texte din „Moromeţii”. Nu te aştepţi.

Victor Rebengiuc: O chestie amuzantă din timpul filmărilor: căutam eu o cameră ca să stau liniştit în pauze, şi am intrat în curtea unuia care avea multe butoaie pline cu corcoduşe puse la borhotit, ca să-şi facă ţuică. Îi spun: „Băi, frate, faci la ţuică!”. „Vreo 60-70 de vedre iese”. „Şi ce faci cu atâta ţuică, o vinzi?”. „N-o vând. O beau, dă-o dracu’”.

Despre un posibil „Moromeţii 2”

Stere Gulea: E greu acum să vorbim despre distribuţie. Am scris o primă variantă de scenariu. A fost pur şi simplu o întâmplare. Astă vară plecasem să scriu alt scenariu şi nu-mi ieşea. La un moment dat, din teamă că nu mai pot scrie, am zis să văd dacă aş putea scrie „Moromeţii 2”, despre care aveam notate nişte lucruri. Am început să scriu ca exerciţiu. Mergea, şi atunci m-am decis şi l-am scris, ferindu-mă de soţia mea, care era convinsă că scriu la scenariul pentru care mă dusesem să scriu. A aflat după aceea. Eu tot ascundeam cărţile.

Color sau alb-negru?

Stere Gulea: Asta este una dintre întrebările dificile, dar aici rămâne să mai vorbesc cu Vivi. Dacă o să ajungem să-l facem, pentru că asta este marea întrebare pe care o am în continuare. Sunt întrebări la care mi-e greu să răspund.

Un film ca acesta mai interesează astăzi? Eu am plasat acţiunea din prima variantă de scenariu în anii ’45-’46, imediat după război. Este o perioadă extrem de interesantă şi necunosută. Oamenii – ţărani, orăşeni, nu are importanţă – trăiseră, înainte şi în timpul războiului, într-o societate democratică, aşa cum era ea, cu toate imperfecţiunile ei. Dar era o societate democratică. Proprietatea, libertatea de a vorbi – trăiseră cu toate aceste lucruri esenţiale, şi acum vedeau că încep să fie interzise, să fie puse sub semnul întrebării . Este perioada în care se trece de la democraţie la dictatură. Şi oameni ca Moromete încep să se întrebe ce se întâmplă. Caută răspunsuri la această stare de lucruri.

morometii (1)

Filmul poate fi vizionat integral pe platforma www.cinepub.ro. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Din această cauză, mi se pare că este o perioadă extrem de interesantă, care se duce, evident, până în momentul în care se întâmplă colectivizarea. Momentul în care ţăranul român dispare. Odată ce i-ai luat pământul, vitele – gata. Cam despre asta ar fi. Personajele principale sunt Moromete şi Niculae. Colaboratorii apropiaţi m-au încurajat şi mi-au spus că nu e o întreprindere pe care s-o las deoparte şi că ar merita să încerc să văd dacă măcar sunt şanse să se facă.

Problema lipsei unei reţele de cinematografe de stat

Stere Gulea: Este o problemă pe care o pun pe tapet cineaştii din toate generaţiile, printre care şi unii cineaşti din generaţia de mijloc, cu premii prestigioase. O problemă căreia nu i se găseşte rezolvare. E din ce în ce mai greu. Indiferenţa faţă de filmul românesc se accentuează.

Într-o vreme am crezut că este o problemă că n-avem poveşti, că filmele, mai ales ale Noului Val, sunt puţin cam prea aceleaşi. Aceleaşi poveşti despre realitate, dar pe care spectatorul parcă nu vrea să o redescopere chiar şi în cinema. Spectatorul obişnuit, nu fanii de cinema. Trebuie să facem această diferenţă. Am zis într-o vreme că aici ar fi buba.

Am văzut însă „Aferim!”, de exemplu, care nu mai e realist, şi nici el nu a spart audienţa. Cred că au trecut mult prea mulţi ani în care spectatorul român nu a mai mers la filmul românesc. Şi mi-am cam pierdut speranţa că o să-l reatragem în sala de cinema.

Luminţa Gheorghiu: Dar cum facem că o parte din filmele româneşti, când se duc în străinătate la festivaluri, vin cu premii?

Stere Gulea: Festivalurile sunt una, şi sălile de cinema sunt alta.

Luminiţa Gheorghiu: Da, ştiu, aşa este. Dar eu mai am şi o altă părere, poate proastă, şi puteţi să râdeţi de mine. Românii nu mai au răbdare, chef, să-şi vadă durerile, să asiste la propriile dureri. La un film, să zicem american, unde se omoară cu cuţitul, cu mitraliera, stau şi se uită, indiferent dacă e la cinema sau la televizor.

Din ştiinţa mea, „Moartea domnului Lăzărescu” nu a avut succes în România atunci când a ieşit pe piaţă. La un an-doi, s-au întâmplat nişte accidente cu salvări, şi auzeam la televizor: Ca în „Moartea domnului Lăzărescu”. Mai mult decât atât, şi foarte important, m-a trimis Cristi Puiu în Franţa, la Saint-Etienne, şi cei de acolo făcuseră o masă: apă, vin, mâncare. Au văzut „Moartea domnului Lăzărescu”, iar apoi n-am avut timp să beau un pahar cu apă, pentru că veneau la mine: „Doamnă, şi mie, cu mama, mi s-a întâmplat acelaşi lucru”, „Doamnă, şi mie, cu tata”. În România, o bună perioadă nu a avut succes. În America a fost foarte iubit.

Credit foto: Adi Bulboacă

12
/12
/18

20 scurtmetraje din toată lumea și 10 scurtmetraje românești concurează anul acesta pentru trofeele NexT. Selecția filmelor pentru Competiția Internațională și Competiția Națională a fost realizată și în acest an de către Oana Ghera și Massimiliano Nardulli. Selecționerii au ales voci noi care onorează încă o dată misiunea festivalului la această ultimă ediție, aceea de a descoperi și aduce în prim-plan atât filmele scurte cu adevărat inovatoare, cât și pe cei care le creează.

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

11
/12
/18

Ziua Internaţională a Tangoului, sărbătorită în 11 decembrie începând din anul 1977, a fost proclamată în onoarea a două figuri legendare ale muzicii argentiniene: Carlos Gardel, Regele Tangoului şi Julio De Caro, ambii născuţi într-o zi de 11 decembrie/ În 1935 Carlos Gardel compunea „Por una cabeza”, unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria muzicii. 

10
/12
/18

A 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit și-a desemnat câștigătorii sâmbătă, 8 decembrie 2018, într-o atmosferă emoționantă și plină de exuberanță. Premiul pentru cel mai bun film a revenit peliculei belgiene PABLO, în regia lui Sergio Guataquira Sarmiento.

10
/12
/18

METROPOLIS VIRAL. Filmul "Avengers: Endgame" bate recorduri chiar înainte de apariția sa în cinematografe. Lansat pe 7 decembrie, trailerul de aproape două minute și jumătate a înregistrat 289 milioane de vizualizări pe YouTube, Facebook și Twitter,  devenind cel mai vizionat trailer în primele 24 de ore de la lansare.

10
/12
/18

Bucharest Art Film Festival (BAFF) va proiecta în perioada 10-12 decembrie filme de(spre) artă la Galeria Halucinarium, din Calea Giulești 14. Art Film Festival încearcă la această a III-a ediție să creeze experiența ideală destinată publicului de cinema și zone conexe, aducându-l într-o galerie de artă timp de 3 seri. Programul fiecărei zile începe la ora 19:00, intrarea la proiecții fiind liberă în limita locurilor disponibile.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

07
/12
/18

CRONICĂ DE FILM Cu fizicul său firav, care sugerează o supunere cvasi-reflexă față de ceilalți, și cu chipul său caraghios, aproape imperturbabil dacă nu ar fi străpuns uneori de câte un zâmbet forțat, Marcello setează din start atmosfera de comedie neagră ce domină noul film al italianului Matteo Garrone, „Dogman” (2018).

07
/12
/18

Filmul Belgian GIRL, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, va deschide Oscar Weekend (18 - 20 ianuarie 2019, Cinema Elvire Popesco). "Oscar Weekend" are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. 

07
/12
/18

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT pune reflectoarele pe Portugalia, cu două programe a câte cinci scurtmetraje reunite sub titlul Focus Portugalia. Primul program, The Heart and the Body, va fi proiectat sâmbătă, 15 decembrie, iar cel de-al doilea, On Politics, va putea fi văzut duminică, 16 decembrie, ambele la ora 16.30, la Cinema Muzeul Țăranului.

07
/12
/18

Filmul „Vice” al lui Adam McKay, o dramă despre fostul vicepreşedinte Dick Cheney, cu Christian Bale, Sam Rockwell, Steve Carell şi Amy Adams în distribuţie, a primit cele mai multe nominalizări la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur. La categoria miniserial sau film de televiziune cele mai multe nominalizări, în număr de 4, le-a primit „The Assassination of Gianni Versace”.

06
/12
/18

În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-al doilea război mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună.

05
/12
/18

"Amintirile nu aparţin numai trecutului. Ele ne determină viitorul." - Jeff Bridges. Câștigător al unui Oscar în 2010, pentru prestația din “Crazy Heart”, actorul american Jeff Bridges a împlinit, ieri, 69 de ani. 

05
/12
/18

În premieră la Digi Life (6 decembrie, ora 21:00), „Martorul 248”, un documentar despre dreptul la educație - În România, abandonul școlar este îngrijorător, iar în lipsa experiențelor de învățare adecvate, copiii din zonele sărace  rămân captivi în mediul familial marcat de privațiuni, ostil dezvoltării lor. Copiii din zonele cele mai sărace încep școala fără noțiuni de bază, cum ar fi abilitatea de a identifica cifrele sau culorile.

05
/12
/18

Tânărul critic de film Victor Morozov, care studiază în Franţa, scrie despre cinema-ul unuia din cei mai interesanţi regizori francezi ai momentului, Mikhaël Hers, prea puţin cunoscut în România.

Page 1 of 22412345...102030...Last »