Moromeţii. Un alt punct de vedere
https://www.ziarulmetropolis.ro/morometii-un-alt-punct-de-vedere/

Marcel Iureş şi George Mihăiţă fac în „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, la Teatrul Act din Bucureşti, un Moromete şi un Cocoşilă universali.

Un articol de Andrei Crăciun|19 aprilie 2014

O sursă de cafenea, dar tot sursă, s-a întâmplat să-mi relateze cum a luat naştere spectacolul „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?“. Se povesteşte, aşadar, că într-un anumit context, Marcel Iureş ar fi spus aproape aceste cuvinte: „Parcă aş juca în ceva…“. De aici a pornit o întreagă avalanşă de întâmplări fericite.

Constatând că, în țara noastră, Marin Preda, deși ne domină gândirea ca un patriarh, ca un Caragiale, n-a cunoscut și meritata consacrare în dramaturgie, îndrăgitul om de televiziune, dar mai ales de cultură, Cătălin Ștefănescu a purces la adaptarea unor fragmente din „Moromeții”.

Alexandru Dabija a regizat spectacolul, Teatrul Act l-a găzduit, doi mari actori au intrat în scenă, și, toate acestea fiind împlinite, iată-i pe Marcel Iureș și pe George Mihăiță devenind Moromete și Cocoșilă.

Prin clădirile corporațiilor, prin berăriile orașului, până și prin casele sale deloc conspirative, a început să se vorbească despre piesa aceasta, într-o nestăpînită cascadă de adjective. Auzind unele atribute, m-am îndreptat spre Calea Victoriei, am șezut chiar în spatele zestrei fetelor din familia Moromete și am luat aminte. Pe atunci, ploaia acestei primăveri încă nu începuse.

george mihaita

George Mihăiţă şi Marcel Iureş, pe scena Teatrului Act. Fotografii: Alexandru Iureş

Evidențele au început să se arate. Nici nu mai știm, nu mai realizăm, nu mai înțelegem cât de mult din vocabularul de care abuzăm în public, dar și în privat, e moromețian! „Date fiind împrejurările” ține loc, veți fi nevoiți să admiteți, în dialogurile noastre, de introducere.

Apoi, suntem cu toții în căutarea unui punct de vedere. Cei mai concesivi admitem chiar că „e și acesta un punct de vedere“. În definitiv, îi constatăm până și pe proștii la care atât de des face referire bunul Cocoșilă. E adevărat, e cumplit: trăim în această permanentă mirare retorică – „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”.

În tragic, dar nu în ratare

Dar piesa domnului Ștefănescu nu e doar o bună radiografie a limbajului (prin ghicitura căruia putem, de facto, vedea întregul act al ființării noastre, românești). Nu. Acest Moromete (Iureș are în joc o luciditate tulburătoare, o luciditate care îi dă magnifica sa unicitate) și acest Cocoșilă (Mihăiță, cu o mustață tăiată în scurt, joacă bine, lăsând totodată impresia că o face fără trudă) spun, de fapt, mult mai mult.

Amândoi mănâncă pe parcursul spectacolului cum mănâncă oamenii cu adevărat înfometați. Au în arsenal tehnici care te uluiesc – te miri așa cum se vor fi mirat, acum mai bine de două mii de ani, martorii vindecării orbilor.

Există în context și un gard spre care, cumva, se tem să înainteze împreună și dincolo de care poate începe o întreagă altă filosofie, dacă nu o întreagă altă viață.

Am văzut la acest Moromete și la acest Cocoșilă ceva de Quijote și ceva de Sancho, ceva din George și Lenny din „Oameni și șoareci”, mai puțin din Bouvard și Pécuchet. Ei sunt indiscutabil mai aproape de Steinbeck decât de Flaubert. Nu prin acțiune, căci acțiunea e – aici – cu totul și cu totul alta, ci prin puterea de a-și trăi visele în tragic, dar nu în ratare.

Piesa domnului Ștefănescu reușește să ne redea un Moromete și un Cocoșilă nemărginiți, doi oameni, doi prieteni, care trec, la sfârșit, împreună, dincolo de bariera oricărui provincialism.

Soarta lor are – e limpede – ceva profund universal. Găsim aici, în toată lumina, dar și în toată noaptea ei, natura umană. Poate că asta încercau să-mi spună cei ce-mi vorbeau despre miracolul de la Act prin clădirile corporațiilor, berăriile orașului și casele sale deloc conspirative.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.