„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
https://www.ziarulmetropolis.ro/mostenitorii-romaniei-muzicale-recital-sustinut-de-pianistul-cristian-sandrin/

Un eveniment la Sala Radio: Variaţiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului Moştenitorii României muzicale, organizat de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera: joi, 9 iunie, ora 19.00.

Un articol de Petre Ivan|7 iunie 2022

Variațiunile Goldberg, o creație capitală din istoria muzicii, un opus emblematic nu numai pentru creația genialului Johann Sebastian Bach, ci pentru întreaga istorie a muzicii, poate fi ascultat, interpretat la pian, pe o scenă bucureșteană, după mai bine de 20 ani.

Iar cel care dă viață acestui opus monumental este pianistul de 28 ani, Cristian Sandrin, absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra și laureat a numeroase și importante concursuri internaționale. Printre premiile obținute se numără și cel pentru interpretarea muzicii lui Bach la ediția din 2019 a Olga Kern International Piano Competition din New Mexico.
De-a lungul timpului, Cristian Sandrin a fost susținut de numeroase fundații din Marea Britanie, recunoscute pentru suportul oferit celor mai talentați tineri muzicieni; a concertat în cele mai importante săli britanice, dar și la Paris, Berlin, Madrid, Veneția, etc.

Mai rar poate fi, însă, ascultat în România; iar proiectul “Moștenitorii României muzicale” îl aduce acasă pe una dintre marile scene românești, Sala Radio. Acesta este și scopul proiectului, în general: de a-i aduce pe tinerii muzicieni români cu o relevantă carieră internațională să cânte în recitaluri, și acasă, în cadrul unor evenimente ce pot fi ascultate și în direct la Radio România Muzical, și care sunt transmise și în rețeaua Uniunii Europene de Radio.

Recitalul din 9 iunie este prezentat de Cristina Comandașu și poate fi ascultat în direct la Radio România Muzical, precum și pe contul youtube Radio România Muzical.
Proiectul “Moștenitorii României muzicale” a debutat în 2018; până în prezent au fost organizate peste 20 de recitaluri și concerte. Recitalurile din acest proiect se adresează unui public larg, cu un repertoriu accesibil și cu o durată de o oră, fără pauză. Sub egida aceluiași proiect, au apărut și două albume la Editura Casa Radio, cuprinzând evoluții din recitaluri.

În 2020, Radio România Muzical și Rotary Club Pipera au inițiat și bursa “Moștenitorii României muzicale”, pentru tineri muzicieni cu vârste între 16 și 24 ani. Câștigători ai bursei au fost pianistul Cadmiel Boțac – în 2020, violoncelistul Cornelius Zirbo și chitaristul Dragoș Ilie – în 2021, pianista Kira Frolu – în 2022.

Recitalul din 9 iunie face parte din seria organizată de Radio România Muzical cu ocazia aniversării sale a 25 ani de existență. Radio România Muzical este și în prezent unicul post românesc dedicat muzicii culte, un reper de valoare, punct de intersecție între muzicieni și public sub semnul “Muzicii clasice pentru toți”.

Biletele pentru recitalul de la Sala Radio din 9 iunie pot fi achiziționate la casa de bilete a Sălii Radio și în rețeaua www.iabilet.ro. (https://www.iabilet.ro/bilete-serile-radio-romania-muzical-25-75125/).

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.

14
/05
/14

În ultima zi a acestei luni, sâmbătă 31 mai, pe scena Ateneului Român, maestrul Gheorghe Zamfir va fi sărbătorit în cadrul galei aniversare Zamfir – 50 de ani pe scenă. Spectacolul aniversar va aduce la Ateneul Român 150 de artişti, printre aceştia numărându-se actorul Dan Puric, violonistul Eugen Sârbu, interpretul Grigore Leşe, taragonsitul Dumitru Fărcaş, […]

13
/05
/14

A.G.Weinberger, cea mai puternică şi mai complexă personalitate a bluesului din România, propus pentru nominalizare la şapte categorii la premiile Grammy în 2006, fiind supranumit şi Mr. Blues al României, vă aşteaptă sâmbătă, 17 mai, de la ora 20.00, la „Teatrelli, theatre, jazz and more“ (P-ţa A. LahovarI nr 7), la un recital extraordinar, o nouă selecţie de piese în care compoziţiile originale îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ’20 – ‘60 şi până astăzi...