Mostly Other People Do the Killing , în Club Control
https://www.ziarulmetropolis.ro/mostly-other-people-do-the-killing-in-club-control/

Miercuri, 9 aprilie, în Club Control (Str. Constantin Mille, nr. 4), va cânta una dintre cele mai bune trupe de jazz din ultimii ani, Mostly Other People Do the Killing , originară din New York.

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2014

 

Concertele lor iau adeseori forma unor suite în care grupul face tranzitia intre piesele originale si standarde de jazz, folosindu-se de elemente teatrale dar si de inspiratie rock, pop sau muzica clasica.

Mostly Other People Do the Killing este un cvartet de jazz din New York care-i include pe trompetistul Peter Evans, saxofonistul Jon Irabagon, basistul Moppa Elliott și bateristul Kevin Shea. Grupul s-a format în anul 2003 și a înregistrat 5 albume la casa Hot Cup, cele mai cunoscute fiind „Shamokin!!!” și „This Is Our Moosic”, iar ultimele din 2013, „Red Hot” și „Slippery Rock”.

Trompetistul Peter Evans cântă in ultimii ani cu 2 triouri excelente, cu Mary Halvorson și Weasel Walter, și al doilea cu Tim Dahl și Mike Pride, are propriile sale formații, un cvartet și un cvintet , dar bineînțeles îl găsim în nenumărate colaborări. Pe una dintre ele am putut s-o admirăm la ultima ediție a festivalului A l”Arme la Berlin, alături de Johannes Bauer, Louis Rastig și mai vechiul nostru prieten, bateristul Paal Nilssen Love. Evans este considerat unul dintre cei mai novatori muzicieni actuali, fiind prezent în mai toate topurile « Musician of the Year » întocmite de publicațiile de specialitate din ultimii ani.

Cu o mare putere de expresie şi capacitate de improvizaţie şi cu un imens bagaj de cunoştinţe căpătată de la profesorii săi, printre care ii enumerăm doar pe Dave Liebman, Roscoe Mitchell sau Greg Osby, saxofonistul Jon Irabagon a câștigat în 2008 Thelonious Monk Competition, o competiţie care pune mare accent atât pe tradiţie cât şi pe inovaţie. Recent el și-a lansat propria casă de discuri, Irabagast Records. Irabagon continuă să cânte cu legendarul baterist Barry Altschul în duo sau trio cu basistul Mark Hellias, iar recent a devenit parte din cvintetul trompetistului și compozitorului Dave Douglas. Anul trecut ne-a surprins cu un disc extraordinar înregistrat la casa Not Two, Absolut Zero, alături de secția ritmică a trioului portughez Red Trio, Hernani Faustino și Gabriel Ferrandini, poate unul dintre cele mai bune albume din 2013.

Leaderul formației, basistul și compozitorul Moppa Elliott își petrece cea mai mare parte din timp predând studenților săi la St. Mary’s High School. Pe lângă acest lucru, produce albume pentru propria casă de discuri Hot Cup, conduce MOPDTK și cântă alături de alte grupuri din New York ca Wildlife Control, Alice sau Jon Lundbom and Big V Chord. A apărut de câteva ori în topurile criticii DownBeat la categoria „Rising Star Composer”.

Bateristul Kevin Shea revine la atelierele JADD după 4 ani de la spectaculoasa sa apariție alături de Matt Mottel în duo-ul TALIBAM!, formație cu care a înregistrat recent albumul Polyp împreună cu Weasel Walter. Un baterist cu o tehnică unică și un stil greu de caracterizat, Shea a fost numit recent „Best Drummer” în topul celor de la The Village Voice.

INFO

Intrarea costă 30 de lei.

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]