„MOVING van GOGH”, la Palatul Cantacuzino
https://www.ziarulmetropolis.ro/moving-van-gogh-la-palatul-cantacuzino/

„MOVING van GOGH”: Holograma pictorului Vincent van Gogh, instalaţii audio-video ale picturilor celebrului artist şi floarea-soarelui animată, într-o expoziţie interactivă, la Castelul Cantacuzino.

Un articol de Liliana Matei|12 iulie 2016

Stelele, cerul și enigmaticele vârtejuri din opera „Starry Night” a pictorului olandez Vincent van Gogh și celebra floarea-soarelui din compozițiile sale prind viață în expoziția interactivă „MOVING van Gogh”, la Castelul Cantacuzino din Bușteni, începând cu 15 iulie, unde o hologramă a artistului îi va întâmpina pe iubitorii de artă.

Galeria de artă a Castelului Cantacuzino prezintă cea de-a patra sa importantă expoziție, „MOVING van Gogh”, ce cuprinde animații, proiecții, instalații audio-video și o hologramă a marelui pictor olandez, fiind un proiect contemporan, care poartă vizitatorul între granițele dintre real și imaginar.

Trei săli interactive, peste 300 de floarea-soarelui animate, ce vor dansa în ritmul pașilor vizitatorilor, și o hologramă a lui van Gogh sunt doar câteva dintre elementele centrale ce pot fi descoperite în expoziția „Moving van Gogh”, care se va încheia pe 16 octombrie.

„În cea de-a patra expoziție a Cantacuzino Castle ART Gallery vizitatorii se vor putea delecta cu un spectacol incredibil, un proiect îndrăzneț, prin care aducem pentru prima dată în România fantastica lume a lui van Gogh. Am conceput o inaugurare inovatoare, mai exact, începând din 29 iunie, timp de 2 săptămâni, iubitorii de artă s-au putut bucura de o colecție rară de 100 heliogravuri cu desene ale pictorului olandez, realizată în Olanda, în 1892”, a declarat Kurt Neuschitzer, CEO al Zamora Estate.
Pe lângă elementele artistice de high-tech, expoziția va păstra până la finalul acesteia cele mai expresive și dinamice 40 de heliogravuri cu lucrările lui van Gogh.

„Am putea numi expoziția <<Moving van Gogh>> o antiteză, între vechi și nou, între tradițional și modern, între realitate și imaginar, un proiect în care tehnologia se îmbină perfect cu clasicul”, a completat Kurt Neuschitzer.
Pentru o experiență alternativă, Cantacuzino Castle Art Gallery a creat zone speciale, în care, prin intermediul mai multor gadgeturi, vizitorii pot picta și pot recrea heliogravuri și opere celebre ale artistului.

Un alt element atractiv al expoziției este reprezentat de VAN GOGH-THEK, un spațiu special amenajat în care vor fi proiectate documentare despre viața și opera pictorului olandez Vincent van Gogh.

Cantacuzino Castle Art Gallery a luat ființă în 2015, prima sa expoziție fiind dedicată pictorului spaniol Salvador Dali. Au urmat apoi lucrări grafice ale artiștilor Pablo Picasso și Marc Chagall. Cele trei expoziții s-au bucurat de aprecierea publicului, fiind vizitate de peste 50.000 de persoane.
Castelul Cantacuzino a fost construit în 1911, la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, monumetul devenit istoric fiind la inaugurarea sa una dintre cele mai moderne construcții din Europa. În 2010, Castelul a fost deschis spre vizitare și de atunci a devenit una dintre cele mai importante atracții de pe Valea Prahovei.

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.