Mozaic Jazz Festival, ediția 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/mozaic-jazz-festival-editia-2015/

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz are loc în Sibiu, între 13 şi 15 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Si anul acesta au fost invitaţi artişti cu abordări muzicale spectaculoase, cu poveşti şi perspective inedite.

Un articol de Liliana Matei|24 octombrie 2015

Vineri 13 noiembrie, ora 19:00- Ambrose Akinmusire Quartet (USA)

Prima seară a festivalului este deschisă de quartetul trompetistului american Ambrose Akinmusire, care vine în premieră în România.

Los Angeles Times îl descrie ca pe un muzician aflat deja la vârful carierei, gata să fie descoperit. De acolo, de la înălțime, trompetistul descrie în arcuri de cerc orizontul unui stil fresh de jazz.

Studiază împreună cu Herbie Hancock şi Wayne Shorter, iar acum americanul dă el însuși “meditații” şi alte momente intense în săli din lumea întreagă. La doar 19 ani californianul a fost invitat de Steve Coleman în grupul Coleman’s Five Elements, cu care a plecat să cucerească Europa.

În 2007 câștigă prestigiosul premiu Thelonious Monk International Jazz Competition, dând pe spate un juriu din care făceau parte Quincy Jones şi Roy Hargrove.
Colaborările cu Christian McBride, Joshua Redman sau Esperanza Spalding îi conferă reputaţia unui  trompetist original. Un autor subtil, plin de o căldură şi eleganţă irezistibile, un must-see, pardon, must-listen la Mozaic Jazz Festival!

Vineri 13 noiembrie, ora 21:00- Miroslav Vitouš –Emil Viklicky Duo (Cehia)

Miroslav Vitouš ar fi putut deveni în tinerețe un înotător de performanță. Din fericire pentru noi toți a ales să se lase purtat de alt val. Naufragiat în oceanul jazz-ului, cehul improvizează de fiecare dată un noi soi de salvare cu pluta lui în formă de contrabas.
Membru fondator al celebrului grup Weather Report, Miroslav Vitouš  este unul dintre cei mai respectaţi contrabasişti ai lumii, împărţind scenă de-a lungul a peste 50 de ani de carieră cu Miles Davis, Chick Corea, Wayne Shorter, Jan Garbarek, Joe Zawinul sau Stanley Clarke.
Un improvizator genial, cu un puternic simţ ritmic şi o tehnică impecabilă, Vitouš este unul dintre cei mai spectaculoşi instrumentişti pe care-i putem vedea live.
Pianist şi compozitor prolific, Emil Viklicky s-a făcut remarcat prin diversitatea zonelor muzicale pe care le explorează. Câştigător a numeroase premii internaţionale, artistul ceh compune muzică de film, jazz contemporan şi muzică clasică, discografia sa numărând peste 30 de albume.
Duo-ul va prezenta în cadrul festivalului un program  inspirat de cântece tradiţionale din Cehia şi Moravia, dar şi piese ale cunoscutului compozitor  L. Janáček.
Acest proiect special este realizat la cererea London Jazz Festival unde artiştii vor concerta în data de 19 noiembrie.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Centrului Ceh Bucureşti.


Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 19.00 – Jaga Jazzist (Norvegia)

Încă de la debutul din 1996, Jaga Jazzist a fost imposibil de încadrat într-o categorie: jazz, post rock, electronica, rap, muzică clasică?
Pur și simplu toate la un loc şi de fapt, niciuna dintre ele. Grupul norvegian se mişcă însă într-o direcţie clară: drept înainte!
Pionieri ai electro-jazz-ului şi nu-jazz-ului în Scandinavia, Jaga Jazzist a atras mereu în jurul său muzicieni, producători sau ingineri de sunet aflaţi în miezul fierbinte al scenei muzicale norvegiene.
Dacă albumele lor stârnesc elogii – BBC numind Livingroom Hush albumul jazz al anului în 2002 – concertele sunt piesa de rezistenţă a norvegienilor care reinventează energia sub formă de muzică.
Noul lor disc, Starfire, este propulsat de un motor electronic care produce cel mai nepământean sound al lor de până acum, piesele lungi şi hipnotice dezvăluind un Jaga Jazzist uimitor, de neratat live!

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21.15 – Tigran Hamasyan Trio (Armenia)

Super forța jazz-ului contemporan, Tigran demolează tot și recompune la loc, fără reguli și fără compromisuri. Pianistul și compozitorul armean există și cântă într-un univers propriu, peste care domnește ca un zeu capricios, în timp ce mari figuri din panteonul jazzului îl aplaudă – Herbie Hancock, Chick Corea și Brad Mehldau sunt admiratori declarați ai muzicii sale, dar mai ales ai prestației live.

Născut în Armenia în 1987, Tigran Hamasyan creşte cu dorinţa secretă de a deveni chitarist de trash metal. Nu şi-a îndeplinit-o încă, dar metale grele încă mai ascultă, trupa suedeză Meshuggah fiind una dintre favoritele sale.

Se mută în Los Angeles după ce, la şaisprezece ani câştiga competiţia de pian a Festivalului de Jazz de la Montreux şi colaborează cu artişti de calibru precum Serj Tankian (System of a Down), Dhafer Youssef, Lars Danielsson sau Ari Hoenig.
Tigran îşi va prezenta la Mozaic Jazz Festival noul său disc, Mockroot, probabil cel mai profund şi îndrăzneţ de până acum al artistului armean. Albumul este un manifest al nostalgiei pentru umanitatea pierdută în drumul spre tehnologie, cursă la capătul căreia nu triumfă spiritul uman, ci numai natura.

Duminică, 15 noiembrie , ora 19.00 – Bálazs Bágyi New Quartet (Ungaria)

Baterist, compozitor, profesor şi producător, Bálazs Bágyi este un membru marcant al scenei jazzistice maghiare, fiind în prezent preşedinte al Federaţiei Ungare de Jazz. Cu o activitate muzicală prolifică, Bálazs Bágyi a devenit unul dintre cei mai respectaţi muzicieni din Ungaria. Între 1998-2003 a fost bateristul trupei Whiteful Band, iar în 2006 lansează împreună cu vocalista Veronika Harcsa albumul Speak Low primit cu entuziasm chiar și la capătul celălalt al lumii, în Japonia.
Cel mai important moment al carierei sale este anul 2007, când fondează Eastern Boundaries Quartet alături de saxofonistul Borbély Mihály, pianistul Michael Jefry Stevens şi basistul Joe Fonda. Cvartetul continuă să concerteze în Statele Unite şi Europa, având la activ trei albume.

Duminica, 15 noiembrie, ora 21.00 – The Ploctones (Olanda)

“Monstrul cu patru capete”, aşa cum mai este numit grupul olandez de jazz-funk experimental, devorează idei noi, sunete şi energii cu o poftă greu de potolit. Din meniul cvartet-ului nu lipseşte jazz rock-ul, funk-ul, blues-ul sau punk-ul.
Dacă improvizaţia înseamnă să captezi  tot ce se întâmplă în jur, The Ploctones au antenele reglate perfect, un radar mereu pe frecvențe fresh, și un instinct al show-ului nativ.

Martijn Vink este considerat de The Guardian cel mai bun baterist olandez de jazz. Vink însă nu se opreşte la jazz, colaborările sale incluzând-o printre alţii şi pe cunoscuta artistă olandeză Anouk.

Chitaristul Anton Goudsmit este motorul creativ al trupei. Un răsfăţat al scenei olandeze de jazz, câştigător al premiului Boy Edgar, Anton mai cântă cu Estafest, dar şi cu The Bad Plus.

Când nu-şi provoacă colegii din The Ploctones pe scenă, versatilul basist Jeroen Vierdag poate fi văzut alături de Caro Emerald, Amina Figarova Group sau Nueva Manteca.
Efraim Trujillo cânta la saxofon şi flaut cu o lejeritate care te face să te gândești că instrumentele sunt o prelungire a sa. Tot de prelungiri e vorba şi atunci când e în concert cu celelalte trupe din care face parte – Fra Fra Sound, New Cool Collective Big Band sau Rumbáta – care strâng bis după bis.

Bilete și abonamente

Biletele și abonamentele se găsesc în rețeaua Eventim: Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești, și on-line pe www.eventim.ro
Prețul unui bilet este de 70 lei pentru fiecare zi de festival, iar abonamentul valabil pentru cele trei zile costă 170 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.