Mozaic Jazz Festival, în noiembrie, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/mozaic-jazz-festival-in-noiembrie-la-sibiu/

„Mozaic Jazz Festival” va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, în perioada 14 – 16 noiembrie.

Un articol de Liliana Matei|1 noiembrie 2014

Cu un line-up de doar șase trupe, Mozaic Jazz Festival va oferi publicului participant o atmosferă jazz-istică completă. În încercarea de a asigura un mozaic incitant de trupe și artiști, cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu, își îndreaptă atenția atât pe artiști internaționali consacrați cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români.

Ultimele două trupe confirmate, care întregesc line-up-ul festivalului sunt „Nikoletta Szoke Quartet”, trupa care va deschide evenimentul, vineri, 14 noiembrie și trupă autohtonă BaLaKo, cei care vor închide programul Mozaic Jazz Festival, în data de 16 noiembrie.

Line-up Mozaic Jazz Festival

Nikoletta Szoke Quartet (vineri, 14 noiembrie, ora 20:30)
Nikoletta este una din marile voci feminine ale jazzului European și singura prezență feminină de la Mozaic Jazz Festival. Artista de origine maghiară este câștigătoarea celui mai prestigos premiu de gen „Montreux Jazz Voice Competition”. De-a lungul carierei a înregistrat numeroase colaborări cu nume mari din lumea jazz-ului dintre care, probabil cea mai notabilă, cu Bobby McFerrin în anul 2010.

Trilok Gurtu Band (vineri, 14 noiembrie, ora 22:30)

Trilok Gurtu este unul dintre cei mai mari percuționiști de jazz și world music ai tuturor timpurilor. În cariera sa de peste patruzeci de ani a colaborat cu artiști precum: John McLaughlin, Joe Zawinul, Jan Garbarek, Don Cherry, Bill Evans, Pharoah Sanders, Dave Holland, Zakir Hussain, Neneh Cherry și mulți alții. La Sibiu va veni însoțit de bandul său.

David Krakauer (sâmbătă, 15 noiembrie, ora 20:30)
Muzica clasică, improvizația avantgardistă, dar mai ales klezmer, sunt principalele ingrediente ale spectacolului „Ancestral Groove” cu care David Krakauer, unul dintre cei mai versatili clarinetiști de pe planetă, vrea să cucerească publicul „Mozaic Jazz Festival”. Cunoscut publicului international simplu, ca și „Krakauer”, artistul american s-a îmbarcat în această călătorie în anii 70, cand a început să studieze clarinetul cu cei mai mari profesori ai timpurilor, Leon Russianoff.

Dorința de a-și găsi o identitate culturală și o apartenență la un anumit stil dar și versatilitatea care l-a făcut celebru, l-a purtat ulterior pe drumul muzicii evreiești din Estul Europei, pe care a reusit s-o aducă pe marile scene ale lumii și s-o transpună în contemporan, în combinații unice cu muzică clasică și jazz.

Steve Coleman and Five Elements (sâmbătă, 15 noiembrie, ora 22:30)
Steve Coleman este unul dintre cei mai apreciati saxofoniști americani, profesor de jazz, compozitor și documentarist. Influențat de idolul său, Charlie Parker, își începe cariera la vârsta de 14 ani. De-a lungul anilor, a colaborat cu nume mari din lumea jazz-ului: Sam Rivers, Doug Hammond, Abbey Lincoln, Chico Freeman și mulți alții ajungând în anul 1985 să înregistreze primul său album ca solist principal. A fost momentul în care s-a lansat oficial pe scena jazz-ului mondial.

Tord Gustavsen Ensemble (duminică, 16 noiembrie, ora 20:30)
Cu 6 albume înregistrate la ECM Records, câștigător al unui premiu Grammy acordat la nivelul Norvegiei (Spellemannsprisen) și a numeroase alte premii, Tord Gustavsen este unul dintre cei mai talentați și prolifici pianiști norvegieni. Cu o muzică în care regăsim un puternic aer de misticism nordic, “Tord Gustavsen Ensemble” este una dintre acele trupe care fac notă distinctă în orice festival prin finețea și rafinamentul prestației artistice.

BaLaKo (duminică, 16 noiembrie, ora 22:30)
Cu rădăcini pe mai multe continente, BaLaKo (Balcan Latin Kollective) este singurul proiectul românesc de jazz din cadrul festivalului și cel mai în vogă la acest moment. Cu participări recente la Montreaux Jazz Festival și North Sea Jazz Festival, două dintre cele mai mari și importante festivaluri de jazz din lume, BaLaKo este o trupă de care sigur vom mai auzi atât la nivel național cît și la nivel internațional.

INFO

Biletele se găsesc în rețeaua Eventim: Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești, la Sala Palatului și on-line pe www.eventim.ro. Prețul unui bilet va fi de 70 lei/zi și 170 lei/abonament festival cu reduceri aplicate pentru elevi, studenți și pensionari.

 

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.