„Muezinul” manelelor. Poveștile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/muezinul-manelelor-povestile-lui-dedes/

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se aşeze la coadă, asta e pretenţia mea, să fie ordonate şi să-şi aştepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine şi eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|25 august 2017

Fiert de caniculă până la ultima celulă, din nefericire, efectiv nu suport aparatele de aer condiționat, ieri noapte (noaptea de 5 spre 6 august, n.n.) am prins un fir de aer respirabil – probabil trimis de o rudă îndepărtată din „Siberia”- și mi-am pus somnul pe coada lui.

Năucit de somn și de căldura care își reintrase în drepturi m-am trezit din cauza unor bocete incredibile. Prima impresie a fost că un muezin și-a instalat minaretul sub geamul meu. Îmi lipsesc multe, dar la imaginație bolnavă stau bine. Imediat am derulat câteva scenarii în cap. Profitând de căldură și de slăbiciunea noastră, refugiații din Orientul Mijlociu au cucerit Bucureștiul și își impun regulile. Greu de crezut.

O altă variantă, dornic să dea două lovituri dintr-o dată, Liviu Dragnea  i-a mutat Mega Moscheia lui Ponta de la Romexpo în Drumul Taberei și a dat și o utilitate numeroaselor gropi și canale din zonă, numite pompos Magistrala 5 de metrou. În timp ce dezbăteam aprins cu mine însumi, bocetele au început să fie însoțite de un ritm ținut din bătăi de palme, urmat de un ța, ța, ța, țaaaaaa din gâtlej, exact sunetul pe care o cioară l-ar scoate dacă ar dori să imite o privighetoare.

Dezmeticit complet mi-am dat seama că niște tineri, rătăciți prin zonă, se distrează în părculețul de vizavi sau trimit semnale acustice fraților de sânge, iar unul simte nevoia să iasă în față și să-și etaleze calitățile demne de „Cortul de aur„ din Ferentari. Ulterior am aflat dintr-o altă sursă deschisă că acesta este noul stil de interpretare a manelelor, fără vorbă multă, doar sunet direct din gâtlejul cândva populat de valoare, dușmani și evident, bani.

La 112 mă jurasem să nu mai sun, am niște experiențe nu tocmai fericite, așa că am așteptat ca altcineva care nu a făcut un astfel de legământ să o facă. Ei, aș, ori toată lumea s-a lămurit cum e cu sunatul la numărul de urgență și intervenția poliției, în urma căreia rămâi și cu balamucul, dar ai și un dușman nou – nouț, fie doar eu eram singurul care nu înțelegea momentul artistic.

Cum cântarea s-a prelungit, de fapt s-a oprit spre 4 dimineața, am decis să iau o carte de pe noptieră și să îmi răcoresc creierul cu câteva pagini, am acolo câteva volume pentru cazurile de urgență. Ce a urmat m-a îngrozit cu adevărat. Prima carte ridicată: „Viața lui Corneliu Zelea Codreanu”, zic hei, lasă, nimereală, nu e cazul să exagerez situația și fără să privesc, am făcut următoarea  extragere.

Când am văzut că în mână am „Procesul Mareșalului Ion Antonescu” am stins repede lumina și m-am înfipt cu nasul în pernă, ce naiba, am sute de cărți în preajmă și eu pun mâna tocmai pe astea. Eram prea încins pentru astfel de lucrări!

Foto: „Muezinul” manelelor. Poveștile lui Dede’s – Dede’s

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.