Music Gallery, proiectul inovator care prezintă muzica sub forma unei expoziții, ajunge la Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/music-gallery-proiectul-inovator-care-prezinta-muzica-sub-forma-unei-expozitii-ajunge-la-iasi/

Expoziţia va putea fi vizitată la Palatul Braunstein, în perioada 19 mai-18 iunie 2023, iar în cadrul ei publicul va putea să descopere marii artişti ai muzicii jazz, să asculte viniluri şi să testeze echipamente Hi-Fi.

Un articol de Petre Ivan|18 mai 2023

Galeria face parte din programul festivalului Romanian Creative Week, evenimentul care reunește cele mai multe industrii creative, la nivel european, conform Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.

Alin Vaida, director Music Gallery: ”Aventura Music Gallery continuă la Iași. Este o experiență interesantă să venim aici și suntem foarte curioși de rezultate. Mereu am avut o afinitate pentru Iași, deoarece este un oraș foarte similar cu Clujul, ca dimensiune, demografie, posibilități. Am considerat că dacă ne iese ceva bine la Cluj, merită să încercăm să aducem proiectul și aici. De asemenea, este pentru prima dată în Fapte când facem două proiecte unul după celălalt, în orașe diferite. Suntem foarte curioși de experiență și sperăm că publicului local se va bucura de vizita noastră. Pe această cale, mulțumim EEA Grants și Ministerului Culturii pentru oportunitate.”

Deschiderea Music Gallery Iași va avea loc vineri, 19 mai, de la ora 15.30, urmând ca ea să fie deschisă pentru public, de marți până duminică, între orele 11.00-20.00. Sâmbătă, 20 mai, va avea loc primul eveniment special: un concert susținut de trio-ul norvegian Liv Hauge Trio în sala Coandă din Palatul Culturii (de la ora 19.30). Pianista și compozitoarea Andrea Hauge va fi însoțită de Georgia Wartel Collins la contrabas și August Glännestrand la tobe. Împreună, cei trei artiști vor delecta publicul cu un jazz inovator, cu compoziții care se concentrează pe groove și cu melodii simple și ușor de cântat. Trio-ul și-a lansat albumul de debut „Live from St. Hanshaugen” în toamna anului trecut. Criticul norvegian Audun Vinger a scris despre album că „sună absolut strălucitor. Compoziții melodice și puternice cu un impuls caracteristic” (Jazznytt, 07/10/2022). Duminică, 21 mai, artiștii vor susține și un masterclass dedicat studenților și muzicienilor locali.

Nu vor lipsi lecțiile de pian, chitară sau tobe pentru adulți și cele dedicate copiilor, tururile ghidate, orele de muzică pentru elevii de gimnaziu și liceu și evenimentele speciale: concerte live și masterclass-uri susținute de artiști din Norvegia.

În 3 iunie, Music Gallery va aduce la Iași band-ul norvegian Neon Ion. Cu o energia lor electrizantă și un fusion între jazzul modern și neo-soul, formația cucerește publicul de fiecare dată. Cel mai recent album al lui Neon Ion, „Mood Cosmic”, a fost aclamat de critici drept una dintre cele mai captivante lansări din 2022. Membrii formației au primit premiul Moldejazz și Jazz Talent al Sparebank1 în 2016, și au avut două lucrări comandate pentru Festivalul Internațional de Jazz din Molde. Cu spectacolele sale captivante, Neon Ion a fost marcată ca fiind un band „de urmărit” de către media internațională precum NME, The Line of Best Fit și Gaffa. Cei de la Neon Ion vor susține și ei un masterclass, în data de 2 iunie.

În cadrul Music Gallery Iași va urma concertul trupei românești 7th Sense (11 iunie), și un alt concert care va aduna pe scenă artiști locali: trupa Adam’s Nest (15 iunie).

Programul evenimentelor speciale Music Gallery Iași:

• 20 Mai: concert Liv Hauge Trio @ Palatul Culturii (sala Coandă), ora 19:30
◦ 21 Mai: Liv Hauge Trio Masterclass TBD
• 3 Iunie: concert Neon Ion @ Acaju, ora 20:00
◦ 2 Iunie, Neon Ion Masterclass @ Unage, ora TBD
• 11 Iunie: concert 7th Sense @ Acaju, ora 20:00,
• 15 Iunie: concert Adam’s Nest @ Acaju, ora 20:00

02
/12
/24

Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie un spectacol dedicat întregii familii, care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor. Artiștii vor împleti timp de aproape 100 de minute tâlcurile poveștilor narate live cu acordurile muzicii clasice adusă la viață prin intermediul pianului Steinway.

29
/11
/24

Printre evenimentele artistice speciale, dedicate întregii familii, în luna sărbătorilor de iarnă se regăsește în oferta culturală a Bucureștiului și „Poveste de decembrie”. Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie două reprezentații ale unui spectacol care împletește poveștile cu muzica clasică și care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor.

05
/11
/24

Născută în România și stabilită în Elveția, Teodora Brody a reușit să se facă remarcată în jazzul clasic alături de celebrul pianist Johnny Răducanu la sfârșitul anilor 90, devenind pionieră în fuziunea dintre jazz și doina românească.

31
/10
/24

Festivalul SoNoRo începe mâine, 1 noiembrie 2024, cu un concert care deschide ediția nr. 19, intitulată Ex libris, la Palatul Bragadiru. Concertul „Păstorii nopții”, inspirat de cartea cu același titlu a scriitorului brazilian Jorge Amado, va fi susținut de Alexis Cárdenas & RECOVECO. Festivalul se va desfășura în București până în 11 noiembrie, apoi va continua în Cluj-Napoca în perioada 12-17 noiembrie.