Musical Bridges – Recital eveniment la Sala Radio!
https://www.ziarulmetropolis.ro/musical-bridges-recital-eveniment-la-sala-radio/

Un concert ieşit din comun la Sala Radio, cu prima audiţie absolută a unor cântece scrise de un compozitor american pe versuri de Mihai Eminescu, în limba română. Musical Bridges se intitulează concertul care-i aduce la Bucureşti, pe baritonul american David Small şi pe pianista de origine română, Angela Drăghicescu.

Un articol de Petre Ivan|29 octombrie 2018

Marți, 30 octombrie, de la ora 19.00: Musical bridges, punți între culturile română și americană: lucrări americane care vorbesc despre tradiția cântecelor de peste ocean, un opus de George Enescu și mai ales, un ciclu de trei cântece scrise de unul dintre cei mai apreciați compozitori americani contemporani, Dan Welcher, pe versuri de Eminescu, în limba română.

Chiar în prezența autorului, care va fi prezent la Sala Radio din București, aceste trei cântece pe versuri de Eminescu vor fi prezentate în premieră absolută. Ce te legeni, codrule, Când însuși glasul și La steaua sunt poeziile eminesciene alese de Dan Welcher, care se declară entuziasmat de lirica lui Mihai Eminescu, pe care o compară, ca valoare, cu poeziile scrise de marii autori în limba engleză din secolul al XIX-lea. Cele trei cântece au fost compuse în 2018, fiind dedicate Centenarului României Mari – un proiect inspirat lui Dan Welcher de pianista Angela Drăghicescu, formată în România, de 20 ani stabilită în Statele Unite ale Americii, o entuziastă promotoare a valorilor muzicale românești peste ocean.

Alături de acest veritabil cadou al Americii muzicale pentru România, la sărbătoarea centenarului, în program figurează binecunoscutele 7 cântece op.15 de George Enescu pe versuri de Clément Marot, 2 cântece de Steven Mark Kohn, compozitor american născut în 1957, cu o carieră de invidiat în zona muzicii de scenă și un ciclu de 5 lieduri semnate de compozitorul Lee Hoiby (1926-2011), inspirate de stilul și concepția lui Franz Schubert. Din creația lui Dan Welcher, Angela Drăghicescu va interpreta și o piesă pentru pian solo.

Radio România Muzical înregistrează acest recital, pe care-l va difuza pe parcursul zilei de 1 decembrie.

Biletele pentru acest recital-eveniment sunt disponibile în rețeaua www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro și la casa de bilete a Sălii Radio din str. General Berthelot nr. 60-64.

Foto:  Musical Bridges – facebook

17
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

14
/08
/15

Pianistul Daniel Ciobanu va concerta, în data de 14 august, pe scena Bisericii St James, o foarte frecventată adresă muzicală situată pe celebrul bulevard londonez Piccadilly, în debutul unei serii de recitaluri pe care Institutul Cultural Român din Londra o va organiza aici în următoarele luni în colaborare cu mai mulți promotori britanici.

14
/08
/15

Patru discuri cu muzică clasică, apărute pe parcursul acestei veri, așteaptă să fie descoperite și de publicul românesc: printre numele prezente pe copertele lor figurează și muzicieni care au fost de-a lungul timpului invitați în Festivalul Enescu, unii dintre ei, protagoniști chiar anul acesta.

12
/08
/15

În Ţara Făgăraşului, în mijlocul naturii, pe o pârtie de schi desprinsă parcă dintr-o poveste şi înconjurată de pădure, are loc un festival ca de basm numit simplu: In Transylvania ( 20-23 august).

12
/08
/15

Numele sopranei Valentina Naforniţa, noua vedetă a Operei de Stat din Viena, se regăseşte anul acesta în selecţia oficială a Festivalului de la Edinburgh, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume dedicate artelor (teatru, dans, muzică şi literatură).

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

10
/08
/15

Marți, 18 august, de la ora 20.30, are loc un concert din cadrul seriei SoNoRo Conac, la Muzeul Național "George Enescu" din București. Din program: Bach, Mozart, Enescu. Evenimentul cultural este și unul caritabil, pentru că fondurile strânse îi voi ajuta pe copii din județul Mureș.