Mustang. Sau când faima unui film o ia cu mult înaintea valorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/mustang-sau-cand-faima-unui-film-o-ia-cu-mult-inaintea-valorii/

CRONICĂ DE FILM Debut multipremiat şi amplu discutat al regizoarei Deniz Gamze Ergüven, „Mustang” (2015) suferă de lipsă de subtilitate în încercarea de a livra un discurs despre aspiraţia spre libertate şi despre ciocnirea dintre tradiţie şi modernitate.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 Ianuarie 2016

De la proiecţia sa la Cannes în mai 2015, unde a fost prezentat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, „Mustang” a acumulat neîntrerupt zeci de nominalizări şi premii. Filmul este debutul în regie al tinerei Deniz Gamze Ergüven (n. 1978) – născută în Turcia, dar stabilită din copilărie în Franţa, unde a studiat cinematografia la prestigioasa şcoală La Fémis.

Succesul nu trebuie să surprindă: „Mustang” este un film despre aspiraţia spre libertate, despre războiul (etern) dintre forme rigide de înţelegere şi impunere a tradiţiei şi dorinţe fireşti de emancipare şi modernizare. Teme universale, impact garantat.

Premisa narativă este la rândul ei uşor de însuşit: într-un sat conservator din Turcia, cinci surori frumoase, de diverse vârste ale adolescenţei, sunt puse sub o supraveghere tot mai strictă de către un unchi şi bunica lor, după ce se află în comunitate că s-au jucat (îmbrăcate) în mare cu nişte colegi de şcoală şi după ce devine tot mai evident că dorinţele lor fireşti de fete care cresc ar putea scăpa de sub control.

Deniz Gamze Ergüven şi co-scenarista sa, cineasta franceză Alice Winocour, nu oferă decât extrem de puţine informaţii despre trecutul fetelor şi al familiei – spectatorul află doar că părinţii tinerelor au murit cu mai mulţi ani în urmă.

Este o primă decizie scenaristică discutabilă, din moment ce nu este foarte clar cum au putut fetele să ducă până atunci o viaţă relativ fără prea multe constrângeri – specifică, de altfel, adolescenţilor de peste tot – dacă au crescut cu o bunică şi un unchi care nu doar că se vor dovedi rapid adepţii stricţi ai tradiţiei, dar ascund şi un secret teribil menit a-i face şi mai odioşi.

Şi, conform obiceiurilor, surorilor mai mari încep să li se aducă peţitori aranjaţi (însoțiți de familiile acestora), pentru nunţi forţate la care virginitatea fetelor este bunul cel mai de preţ.

Marea problemă a filmului sunt totuşi lipsa de subtilitate şi structura maniheistă – de la personaje şi fir narativ, la modul în care sunt concepute cadrele.
Devine evident încă din primele minute că Deniz Gamze Ergüven are o demonstraţie de făcut, că vrea să transmită un mesaj univoc – care, oricât de necesar este (şi chiar este!), îşi pierde mult din impact întrucât limbajul cinematografic ales nu acordă aproape deloc atenţie nuanţelor.

Pentru a sugera senzaţia de energie, de viaţă care pulsează şi de libertate pe care par o trăi surorile, chiar şi în ciuda izolării (tot mai riguroase) la care sunt supuse, Deniz Gamze Ergüven inundă cadrele cu ele cu o lumină caldă şi puternică.
Fetele sunt filmate, de aproape, în momente de intimitate inocentă, când, îmbrăcate sumar, se joacă sau discută despre viaţa şi pornirile lor. Privirea căreia i se substituie camera nu are conotații sexuale, dar este evident că întreaga regie urmărește să sugereze și pulsiuni erotice.

Sunt scene care contrastează (prea) evident cu cele dedicate existenței adulţilor – îmbrăcăminte tradiţională şi privitul la telenovele în cazul femeilor, atitudine dominatoare şi uitatul la meciuri în cazul bărbaţilor.

Pentru a-și varia discursul, scenaristele concep pentru fete câte o traiectorie diferită – de la unele mai fericite, la altele dramatice -, deși drumul pe care – conform regulilor prestabilite – ele ar fi trebuit să-l urmeze se dorea a fi același.

De neînțeles este totuși de ce se trece prea ușor – raportat ca efecte asupra personajelor – peste ceea ce se presupune că ar fi întâmplări tragice în relațiile dintre membrii acestei familii. Probabil pentru că Deniz Gamze Ergüven a fost mult prea preocupată cu a transmite unui public cât mai larg mesajul că viața fetelor în Turcia profundă este un lung șir de persecuții.

Realitatea, cu siguranță, îi dă dreptate, din păcate. Însă marele cinema lucrează mai degrabă cu sugestii, cu puncte de suspensie, cu întrebări, cu îndemnuri la reflecție, și nu cu adevăruri dinainte știute și pregătite doar a fi demonstrate.

Mustang este distribuit de Asociația Culturală Macondo și a intrat în cinematografe la 1 ianuarie.

INFO

Mustang, 2015 (Franța-Germania-Turcia)

Regie: Deniz Gamze Ergüven

Distribuție: Günes Sensoy, Doga Zeynep Doguslu, Elit Iscan,Tugba Sunguroglu, Ilayda Akdogan, Nihal G. Koldas, Ayberk Pekcan

Rating: ●●○○○

22
/02
/19

Toate problemele par să fi înghețat sub stratul uriaș de zăpadă în acest orășel nordic. Nels Coxman (Liam Neeson), cetățean model și familist convins, este pus la grea încercare în momentul în care fiul sau este găsit mort în circumstanțe foarte misterioase.

21
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Cu „The Favourite” (2018), grecul Yorgos Lanthimos se instalează confortabil în zona mainstream a cinema-ului de autor. Este cel mai puțin perturbator film al său și, probabil, cel mai relaxat, chiar dacă sunt prezente toate mărcile sale stilistice. O lejeritate și o lipsă de încrâncenare binevenite.

21
/02
/19

“Charleston” (regia Andrei Crețulescu), “Dragoste 1. Câine” (regia Florin Șerban), “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (regia Radu Jude), “Moromeții 2” (regia Stere Gulea) și “Pororoca” (regia Constantin Popescu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film. Câstigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 19 martie, la Teatrul Național din București. Evenimentul va fi transmis live, începând cu ora 20.00, pe Film Now.

19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

12
/02
/19

Franco Zeffirelli alături de Robert Powell pe platourile de filmare la Iisus din Nazareth (1976). Regizorul şi producătorul de film, teatru şi operă Franco Zeffirelli împlinește, astăzi, 96 de ani.

12
/02
/19

Filmat în haoticele cartiere din Liban, CAPERNAUM prezintă povestea inspirațională a unui băiețel care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Filmul, care a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2018 (unde s-a bucurat de 15 minute de ovații în picioare), este acum considerat unul dintre concurenții principali în cursa pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Capernaum intră din 8 martie (2019) în cinematografele din România.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.

10
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin, „Monștri.”, debutul în regia de lungmetraj al lui Marius Olteanu, este un film care tratează cu delicatețe un moment de cumpănă din relația unui cuplu din București, interpretat de Judith State și Cristian Popa.

10
/02
/19

"Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge." - Joe Pesci, "A funny guy", Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

Page 1 of 22812345...102030...Last »