Muza adormită I, de Brâncuşi, vândută cu 9 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/muza-adormita-i-de-brancusi-vanduta-cu-9-milioane-de-dolari/

Una din primele versiuni ale lucrării “Muza adormită”, de Constantin Brâncuşi, s­-a vândut cu suma de 9,125 milioane de dolari, joi seară, la New York, într­-o săptămână marcată de vânzări record în lumea artei, şi va rămâne în continuare într-o colecţie privată americană.

Un articol de Petre Ivan|15 Mai 2015

“Lucrările lui Brâncuşi sunt foarte rare, este greu să le întâlneşti la licitaţii sau pe piaţa de artă în general şi suntem foarte mândri că am reuşit să includem o asemenea operă în vânzarea din această seară”, a declarat Andreas Rumbler, cel care a condus licitaţia.

Ofertele pentru lucrarea lui Brâncuşi au pornit de la 6 milioane de dolari şi au ajuns la peste 8 milioane de dolari (9,125 milioane dolari, incluzând comisionul casei de licitaţii), cumpărătorul fiind proprietara unei firme de consultanţă în domeniul artei private, Kim Heirston, prezentă în sală, notează Mediafax.

Denumită generic “La Muse endormie I”, lucrarea modelată în lut, înfăţişând un cap de femeie cu ochii închişi, aşezat pe partea dreaptă, a fost concepută de artistul român în primii ani ai perioadei sale de artist independent la Paris, având-o ca model pe baroneasa Renée­ Irana Frachon.

Baronesa Renée Irana Frachon

Baronesa Renée Irana Frachon

“La Muse endormie I” a fost una dintre cele cinci lucrări selectate şi aduse la New York de organizatorii Armory Show în 1913.

După expoziţie a fost achiziţionată de Mary Harriman Rumsey, care avea sa devină un client fidel şi sponsor al artistului român de­-a lungul anilor.

Lucrarea este considerată importantă pentru evoluţia lui Brâncuşi, prin forma ovoidă şi trăsăturile stilizate care devin evidente pentru prima dată şi care vor marca viitoarele sale opere. Însuşi Brâncuşi a apreciat importanţa lucrării, sugerând în 1933 că ar trebui să intre în colecţia unui muzeu.

În anii care au urmat expunerii lucrării sale peste ocean, Brâncuşi a mai realizat câteva versiuni ale “Muzei adormite”, două în lut, cinci în bronz şi una în alabastru.

Însă capul de lut prezentat la Armory Show a continuat să rămână în proprietate privată americană, fiind revândut în mai multe ocazii, până în această săptămână, când a fost oferit de casa Christie’s la New York în cadrul licitaţiei de artă impresionistă şi modernă de primăvară.

Cea mai scumpă lucrare vândută în licitaţie a fost tabloul “Composition No. III, with Red, Blue, Yellow and Black”, de Piet Modrian, un artist olandez de la începutul secolului trecut, vândut cu suma de 66,8 milioane de dolari, cu mult peste estimarea iniţială de 15,­25 milioane de dolari.

Foto: Muza adormită I,  Brâncuşi – wikipedia

08
/09
/15

50 dintre fotografiile premiate la Sony World Photography Awards 2015, cea mai mare competiție de profil din lume, sunt expuse zilele acestea (7-16 septembrie) la Muzeul Țăranului Român. Printre acestea se număra și cele ale fotografilor români Cosmin Bumbuț și Auraș Mihaiu, premiați în competiție

01
/09
/15

Între 10 şi 27 septembrie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti invită bucureștenii să facă un altfel de tur vizual prin Bucureşti, cu ocazia celui mai nou eveniment de la Hanul Gabroveni: expoziția foto NU PARCAȚI! semnată de artista poloneză Maja Demska.

28
/08
/15

Până pe 1 octombrie, în capitală, în primul muzeu privat din România, PostModernism Museum, poate fi văzută expoziţia “De la propaganda politică la baby boom”. Aceasta se opreşte la cinci creatori: Ary Murnu, Jules Perahim, Eugen Taru, Val Munteanu, Nell Cobar, urmărind cariera lor în pictură şi grafică, cu precădere în domeniul ilustraţiei de carte şi al caricaturii.

28
/08
/15

Între 3 și 7 septembrie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București participă cu proiectul multimedia interactiv FEED ME semnat de artiștii români Saint Machine și Noper la POST CITY – Habitate ale Secolului XXI, Festivalul de artă, tehnologie și societate ARS ELECTRONICA 2015 din Linz.

25
/08
/15

Misterul zâmbetului celebru al Mona Lisei a fost descifrat de o echipă de cercetători din Marea Britanie. Aceştia au analizat o altă pictură realizată de Leonardo da Vinci şi au ajuns la concluzia că maestrul renascentist s-a folosit de o iluzie optică.

25
/08
/15

În perioada 1-5 septembrie are loc prima ediție a Festivalului Ambasadelor, unde bucureştenii vor avea ocazia de-a face înconjurul lumii în doar câteva zile, luând parte la o sărbătoare a diversității internaționale, o aventură menită să arate Bucureştiul drept o capitală multiculturală, promotoare a dialogului intercultural.

17
/08
/15

Între 17 şi 24 august, cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, clădirea fostului Hotel Continental va fi populată din nou de artişti plastici. Luni, 17 august, la ora 17.00 la etajul întâi a clădirii va avea loc vernisajul expoziţiei cu lucrările creatorilor care au reacţionat la tematica Ringli.Spíl.

13
/08
/15

La Institutul Henry Moore din Leeds se deschide, astăzi, 13 august, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, o amplă retrospectivă Paul Neagu, incluzând peste 120 de opere ale artistului, de la desene, grafică și sculpturi sau instalații până la creații poetice și filme.

Page 30 of 51« First...1020...2829303132...4050...Last »