Muza lui David Lynch, Chrysta Bell concertează la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/muza-lui-david-lynch-chrysta-bell-concerteaza-la-bucuresti/

Actriţă şi cântăreaţă Chrysta Bell, muza lui David Lynch şi protagonista noului sezon Twin Peaks, va concerta în premieră la Bucureşti (26 şi 27 octombrie), alături de formaţia sa. Concertul va fi urmat de proiecţia peliculei The Music of David Lynch.

Un articol de Petre Ivan|20 octombrie 2016

Spectacolele, ce vor avea loc pe 26 și 27 octombrie, în Control Club, sunt incluse în turneul de promovare a celui mai recent EP, Somewhere in the Nowhere, scris și produs de însuși David Lynch.

Chrysta Bell arată și cântă ca într-un vis devenit realitate. – David Lynch.

Încă din copilărie, artista și-a cultivat pasiunea pentru actorie și muzică, fiind descoperită de Lynch pe vremea când făcea parte din formația de swing jazz 8½ Souvenirs, din Austin, Texas.

De atunci, Chrysta Bell a lansat un album solo de succes, This Train (La Rose Noire Records, 2011), scris în colaborare cu David Lynch și produs în totalitate de acesta, și a concertat în peste 30 de țări, alături de nume mari ca Adrien Utley (Portishead), Willie Nelson, Donovan și componenţi ai formaţiilor King Crimson și Yes.

Poate cel mai cunoscut produs al colaborării longevive și prolifice dintre Chrysta Bell și David Lynch este piesa “Polish Poem”, ce acompaniază scenele de final din capodopera suprarealistă „Inland Empire”.

Recent, Chrysta Bell și David Lynch au colaborat din nou la EP-ul Somewhere in the Nowhere, lansat în toamna aceasta, o combinație de melodii senzuale și riff-uri de chitară melancolice, totul purtând amprenta producției în stil retro, caracteristică lui Lynch.

Prima dată când am văzut-o pe scenă, am asemănat-o cu o ființă extraterestră. Cel mai frumos extraterestru în viață. Nu numai că este o artistă desăvârșită, dar are și o intuiție deosebită de a exprima o anumită stare de spirit, pentru a crea o melodie impresionantă. – David Lynch.

Anul viitor, Chrysta Bell va apărea în noul sezon al serialului TV cult Twin Peaks, creat de David Lynch. De asemenea, artista a încheiat înregistrările pentru noul său album de studio, la care a colaborat cu producătorul John Parish (PJ Harvey), laureat Mercury Prize.

Biletele pentru ambele show-uri, organizate de Control Club și Liveland, se pot achiziționa în avans, la prețul de 50 de lei, online, prin Eventbook.ro sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) și librăriile partenere Eventbook.

Foto: David Lynch, Chrysta Bell – facebook

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.