Muza lui David Lynch, Chrysta Bell concertează la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/muza-lui-david-lynch-chrysta-bell-concerteaza-la-bucuresti/

Actriţă şi cântăreaţă Chrysta Bell, muza lui David Lynch şi protagonista noului sezon Twin Peaks, va concerta în premieră la Bucureşti (26 şi 27 octombrie), alături de formaţia sa. Concertul va fi urmat de proiecţia peliculei The Music of David Lynch.

Un articol de Petre Ivan|20 octombrie 2016

Spectacolele, ce vor avea loc pe 26 și 27 octombrie, în Control Club, sunt incluse în turneul de promovare a celui mai recent EP, Somewhere in the Nowhere, scris și produs de însuși David Lynch.

Chrysta Bell arată și cântă ca într-un vis devenit realitate. – David Lynch.

Încă din copilărie, artista și-a cultivat pasiunea pentru actorie și muzică, fiind descoperită de Lynch pe vremea când făcea parte din formația de swing jazz 8½ Souvenirs, din Austin, Texas.

De atunci, Chrysta Bell a lansat un album solo de succes, This Train (La Rose Noire Records, 2011), scris în colaborare cu David Lynch și produs în totalitate de acesta, și a concertat în peste 30 de țări, alături de nume mari ca Adrien Utley (Portishead), Willie Nelson, Donovan și componenţi ai formaţiilor King Crimson și Yes.

Poate cel mai cunoscut produs al colaborării longevive și prolifice dintre Chrysta Bell și David Lynch este piesa “Polish Poem”, ce acompaniază scenele de final din capodopera suprarealistă „Inland Empire”.

Recent, Chrysta Bell și David Lynch au colaborat din nou la EP-ul Somewhere in the Nowhere, lansat în toamna aceasta, o combinație de melodii senzuale și riff-uri de chitară melancolice, totul purtând amprenta producției în stil retro, caracteristică lui Lynch.

Prima dată când am văzut-o pe scenă, am asemănat-o cu o ființă extraterestră. Cel mai frumos extraterestru în viață. Nu numai că este o artistă desăvârșită, dar are și o intuiție deosebită de a exprima o anumită stare de spirit, pentru a crea o melodie impresionantă. – David Lynch.

Anul viitor, Chrysta Bell va apărea în noul sezon al serialului TV cult Twin Peaks, creat de David Lynch. De asemenea, artista a încheiat înregistrările pentru noul său album de studio, la care a colaborat cu producătorul John Parish (PJ Harvey), laureat Mercury Prize.

Biletele pentru ambele show-uri, organizate de Control Club și Liveland, se pot achiziționa în avans, la prețul de 50 de lei, online, prin Eventbook.ro sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) și librăriile partenere Eventbook.

Foto: David Lynch, Chrysta Bell – facebook

14
/05
/15

 Cinema-Edu a pus trei filme în valiză și în curând pornește prin țară. În lunile mai și iunie, educația cinematografică devine materie de studiu pentru elevii din cinci orașe: Ploiești( 19-20 mai, Club Cinema Twins), Craiova(21-22 mai, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman), Mediaș( 26-27 mai, Cinema Mediensis), Târgu Mureș(28-29 mai, Cinema Arta) și Roman(3-4 iunie, Colegiul Național Roman-Vodă).

14
/05
/15

Cea de-a 68-a ediție a Festivalului de la Cannes a început ieri, pe Coasta de Azur, cu filmul La Tête haute, în regia lui Emmanuelle Bercot. Timp de 12 zile, o selecție a celor mai bune producții noi, majoritatea în premieră mondială, rulează pe ecranele festivalului. Peste 30 dintre ele vor fi aduse pentru prima dată publicului din România, între 23 și 29 octombrie, la cea de-a șasea ediție Les Films de Cannes à Bucarest.

13
/05
/15

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes începe astăzi, cele mai mari staruri din lume fiind aşteptate pe Croazetă, până pe 24 mai. Ediţia din acest an are şi o regulă strictă: pozele selfie sunt interzise pe covorul roşu.

12
/05
/15

 În luna mai, Merci Charity Boutique (MCB) împreună cu Acuarela Bufet organizează Charity Lunch #4 - un prânz pentru tine sau un cadou special oferit unui prieten, cu o personalitate pe care o admiră.

12
/05
/15

Caravana Docuart poposește vineri, 15 mai, la Timișoara. în cadrul StudentFest. Puteți vedea documentare românești în mansarda Facultății de Arte și Design, din strada Oituz nr 4, vineri de la ora 23 și sâmbătă (de Noaptea Muzeelor), de la aceeași oră. Intrarea e liberă.

11
/05
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de teatru și un scenariu scrise de (actorul și dramaturgul) Mimi Brănescu, „Acasă la tata”, debutul în regie al lui Andrei Cohn, se afișează ca o farsă sub care se ascunde o dramă la foc mic despre sentimentul ratării și regretul pierderii tinereții.

11
/05
/15

Cineasta franceză Agnès Varda, supranumită "bunica noului val francez", va primi premiul Palme d'Or onorific la cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Premiul îi va fi înmânat în timpul ceremoniei de închidere a prestigiosului eveniment, care are loc anul acesta în perioada 13 - 24 mai.

08
/05
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

07
/05
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Ultimul lungmetraj realizat în România de Mircea Săucan înainte de a fi interzis și, apoi, de a pleca în Israel, „O sută de lei” (1973) este, alături de „Meandre” (1967), al aceluiași cineast, unul dintre cele mai moderne filme ale cinematografiei române.