Muzee și spații alternative noi înscrise în Noaptea Muzeelor 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzee-si-spatii-alternative-noi-inscrise-in-noaptea-muzeelor-2019/

Peste 150 de spaţii ale unor muzee şi entităţi culturale publice şi private din Bucureşti şi din ţară vor fi deschise în noaptea de 18 mai pentru expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2019

Inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan național de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind așteptat cu mare interes în fiecare an.

Anul acesta marchează cea de-a 15-a ediție a Nopții Muzeelor, considerată unul dintre cele mai puternice brand-uri culturale din țară la nivelul consistenței ofertei muzeale și culturale și a interesului publicului.

Până în acest moment, în circuitul muzeal bucureștean s-au înscris peste 50 de muzee și spații expoziționale neconvenționale, alături de alte entități culturale, ce propun evenimente culturale alternative. În țară există deja înscrise peste 100 de muzee și entități culturale diverse, cu reprezentare în 32 de județe.

„Acesta este un record pe care dorim să îl împărtășim, iar per ansamblu, în această ediție se observă o uniformizare a valorii și a calității evenimentelor în toată țara. Putem spune cu siguranță că avem 30 de muzee din București, dintre care 4 sunt private. Printre atracțiile ,,imposibil de ratat” ale acestei ediții putem enumera și cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Național de Camera ,,Madrigal- Marin Constantin”,  Muzeul Tablourilor în Mișcare, oferit de Qreator, Romanian Design Week-partenerul nostru strategic, și alte 20 de locuri din Capitală care merită să fie vizitate, precum biblioteci, universități, teatre, licee, arhive, spații artistice culturale neconvenționale etc. În 2019 avem un nou muzeu intrat în circuit, Muzeul de Artă Recentă.

De asemenea, în această nouă ediție a fost creat un circuit al muzeelor care fac trimitere la perioada represiunii comuniste: Muzeul Închisoarea Pitești, Memorialul Gherla și Memorialul Rezistenței și Opresiunii Bihor. Unele dintre acestea sunt pentru prima dată incluse în Noaptea Muzeelor, alături de Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Muzeul Cineastului Amator Reșița, Ateneul din Iași, Rope Street Brașov, Muzeul Recordurilor din București etc. Iașiul și Clujul ocupă următoarele poziții din punct de vedere al numărului de evenimente” – Dragoș Neamu, managerul Nopții Muzeelor

Organizatorii evenimentului anunță că, până în acest moment, în Capitală s-au înscris Muzeul Național al Țăranului, Muzeul Național de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Geologie, Muzeul ,,George Enescu”, Muzeul Municipiului București, Muzeul Băncii Naționale a României, Muzeul Național al Aviației Române, Muzeul Național al Pompierilor, Muzeul de Artă ,,Vasile Grigore”, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul de Artă Veche Apuseană ,,Dumitru Furnică Minovici”, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu”, Muzeul Universității Politehnica.

Lista completă a tuturor muzeelor și spațiilor participante la Noaptea Muzeelor va fi afișată după 1 mai 2019, pe site-ul www.noapteamuzeelor.org și pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor/

Foto: Noaptea Muzeelor – facebook

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.