Muzeul Abandonului lansează prima aplicație imersivă la Noaptea Muzeelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-abandonului-lanseaza-prima-aplicatie-imersiva-la-noaptea-muzeelor/

Sâmbătă, 14 mai, cu ocazia Nopţii Muzeelor 2022 va fi lansată aplicaţia imersivă MUZEUL ABANDONULUI. Special pentru acest moment va fi construită o staţie temporară de explorare digitală disponibilă publicului într-un tur de forţă de 15 ore, la Seneca Anticafe, de la 9 la 24.

Un articol de Petre Ivan|10 mai 2022

Publicul va putea testa aplicația pe o infrastructură tehnică powered by Dell XPS – pe cele mai noi laptopuri Dell XPS de 13’’, 15’’ si 17’’- sub îndrumarea echipei de creație, coordonată de Ciprian Făcăeru – arhitect de spații virtuale. Spațiul amfiteatrului Seneca va fi amenajat de echipa Muzeul Abandonului în colaborare cu Brândușa Tudor și Anca Cioarec de la Stardust Architects, cu mici capsule-instalații de obiecte și elemente de arhivă, colectate de echipa muzeului în ultimul an de cercetare, ca o formă-manifest de introducere a publicului vizitator în atmosfera și narațiunea acestui proiect muzeal avangardist.

Muzeul Abandonului este primul muzeu-forum digital și participativ din România, un proiect ce și-a asumat maparea culturii abandonului și redarea unei narațiuni istorice a fenomenului abandonului și instituționalizării copiilor în România. Este un spațiu virtual de întâlnire dintre publicul larg și comunitatea invizibilă a copiilor abandonați din România, un loc sigur unde această traumă colectivă poate începe procesul de vindecare. Proiectul a debutat în septembrie 2021, cu platforma www.muzeulabandonului.ro, sub coordonarea a doi oameni de comunicare – Oana Drăgulinescu și Ioana Călinescu și a unui istoric – Simina Bădică, alături de o echipă interdisciplinară de psihologi, arhiviști, muzeografi și antropologi.

„MUZEUL ABANDONULUI este un proiect digital ce explorează noi dimensiuni ale conceptului muzeal și prezintă publicului larg, într-un format inovativ-creativ, istoria fenomenului abandonului în România. Muzeul este prezentat publicului prin intermediul unei platforme web și aplicație virtuală web ce expun un conținut divers transpus într-o scenografie imersivă ce facilitează o experiență exploratorie interactivă. Conținutul muzeal obținut utilizează metode mixte de documentare ce variază de la cercetarea de arhivă, interviuri, mărturii, documentare foto-video, fotografie 360 și scanare 3D și este expus publicului într-un format tridimensional și interactiv ce împrumută limbaje specifice noilor media, jocurilor video și realității virtuale.” – este eticheta muzeală realizată de Ciprian Făcăeru, coordonatorul proiectului imersiv, arhitect de spații virtuale și mixte, designer de experiențe imersive și augmentate, artist al noilor media.

Întreaga echipă a muzeului va fi prezentă în 14 mai în spațiul Amfiteatrului Seneca Anticafe pentru a întâmpina publicul Nopții Muzeelor, pentru a facilita navigarea prin expoziția digitală ce are ca bază fosta clădire a Căminului-Spital Sighetu Marmației – transformată prin scanare 3D în artefact digital, dar și pentru a prezenta fragmente fizice din periplul muzeal digital, replici concrete ale unui concept care își are rădăcinile în metavers.

Sâmbătă 14 mai, începând cu ora 9:00 și până la miezul nopții, amfiteatrul Seneca Anticafe se va trasforma într-un mix de spațiu muzeal și laborator digital, pregătit să primească publicul interesat de explorarea primului muzeu digital din România. Mai multe detalii puteți găsi aici, sau pe paginile de Facebook și Instagram ale muzeului.

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.