Muzeul Ceasului din Ploieşti, unde sunt peste 4.000 de exponate, va fi închis trei ani pentru restaurare
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-ceasului-din-ploiesti-unde-sunt-peste-4-000-de-exponate-va-fi-inchis-trei-ani-pentru-restaurare/

Muzeul Ceasului ,,Nicolae Simache” din Ploieşti, în patrimoniul căruia se află peste 4.000 de piese, este închis începând de luni, timp de trei ani, pentru restaurarea şi consolidarea clădirii monument istoric.

Un articol de Andrada Văsii|6 august 2013

Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploieşti, în patrimoniul căruia se află peste 4.000 de piese, este închis începând de luni, timp de trei ani, pentru restaurarea şi consolidarea clădirii monument istoric, expoziţia urmând să fie mutată în sediul Muzeului de Istorie din oraş.

Muzeul Ceasului, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, este închis, începând de luni, pentru realizarea unor lucrări de restaurare şi consolidare a clădirii.

Expoziţia care până acum a fost deschisă publicului în incinta Muzeului Ceasului, situat pe strada Nicolae Simache din Ploieşti, va fi mutată în sediul Muzeului de Istorie din Ploieşti, situat pe strada Toma Caragiu.

O nouă casă a ceasurilor

Expoziţia va fi amplasată în sala „Auditorium” din incinta Muzeului de Istorie şi va fi deschisă publicului începând cu 14 august. Exponatele din Muzeul Ceasului vor rămâne şi vor putea fi vizitate în sala de la Muzeul de Istorie până la finalizarea lucrărilor de consolidare a clădirii.

Contractul de lucrări pentru reabilitarea Muzeului Ceasului din Ploieşti, semnat la sfârşitul lunii trecute, prevede restaurarea şi consolidarea din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, a clădirii, monument de arhitectură de importanţă naţională, notează Mediafax.

Conform datelor furnizate de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, valoarea totală a contractului de finanţare este de 7.949.234,58 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 6.271.031,95 lei (5.038.774,17 lei fonduri nerambursabile; 1.106.837,14 lei fonduri din bugetul naţional; 125.420,64 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului).

Reparaţii capitale

Durata de implementare a contractului este de 36 de luni, perioadă în care va fi restaurat şi consolidat monumentul de arhitectură unic în reţeaua muzeelor din România. Lucrările de restaurare şi consolidare propuse prin proiect urmează să recupereze întreg repertoriul de finisaje şi decoraţii.

Lucrările vizează consolidarea structurii, refacerea faţadelor, a tâmplăriei, a finisajelor interioare, a tencuielilor, a pardoselilor, extinderea instalaţiilor electrice, de apă şi canalizare. De asemenea se vor executa lucrări de amenajare exterioară, trotuare de protecţie, alei, împrejmuire, spaţii verzi.

În patrimoniul Muzeului Ceasului „Nicolae Simache” se află peste 4.000 de piese şi componente care ilustrează evoluţia sistemelor de măsurat timpul din secolele XVI- XIX, de la cadrane solare până la ceasornice mecanice, cutii muzicale şi ceasuri bijuterii.

Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploieşti este singurul muzeu de acest fel din România, deschis în anul 1963. Muzeul este secţie a Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, care, la rândul său, se află în subordinea Consiliului Judeţean Prahova.

Foto credit: Andrei Stroe, Wikipedia

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.