Muzeul Literaturii Române, pe cale de a fi evacuat
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-literaturii-romane-pe-cale-de-a-fi-evacuat/

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN organizează marţi, 10 iunie, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul „Recviem pentru Muzeu”, în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2014

Prin acest eveniment, ARCEN ia atitudine faţă de decizia Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti de a nu suplimenta bugetul pentru Muzeul Literaturii Române, fapt ce va duce la evacuarea patrimoniului muzeal din imobilul actual.

Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) au precizat, pe 5 iunie, pentru MEDIAFAX că, având în vedere faptul că există o hotărâre definitivă şi executorie prin care clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) a fost retrocedat, dar şi că proprietarul a somat muzeul în privinţa întreruperii activităţii din 15 iunie, municipalitatea a luat măsuri de punere în siguranţă a patrimoniului, conform Legii 311/2003 (a muzeelor şi colecţiilor), prin promovarea unei hotărâri de Consiliu General de bugetare şi finanţare a lucrărilor specifice şi pregătire a unor spaţii adecvate de expunere şi conservare.

Prin nota de fundamentare din 23 mai, a fost solicitată Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), sub autoritatea căruia se află MNLR, alocarea sumei necesare închirierii unui nou spaţiu, dar şi transportului obiectelor de patrimoniu, conservării şi păstrării acestora.

„Din scrisoarea MNLR nr. 1593/23.05.2014, prin care se solicita asigurarea de urgenţă în bugetul instituţiei a sumelor necesare pentru finanţarea cheltuielilor ocazionate de eliberarea spaţiilor din incinta imobilului şi relocarea activităţii muzeale, rezultă un necesar total de suplimentare a bugetului instituţiei cu suma de 2.550 mii lei”, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Solicitarea muzeului nu a fost însă aprobată în şedinţa CGMB din 30 mai. Proiectul de hotărâre pe această temă urmează să fie supus la vot, din nou, într-o şedinţă viitoare a CGMB, mai precizează PMB.

Reprezentanţii PMB au mai arătat că, deoarece muncipalitatea nu deţine un spaţiu adecvat desfăşurării activităţii acestui muzeu, s-a solicitat Ministerului Culturii şi RAAPPS identificarea unui spaţiu adecvat, cele două instituţii răspunzând însă că nu dispun de un astfel de spaţiu.

La evenimentul „Recviem pentru Muzeu”, echipa ARCEN propune lectura publică a unor fragmente reprezentative din operele lui Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade şi Constantin Noica. Fragmentele care vor fi citite tratează problematica libertăţii, a adevărului, a curajului, a valorilor culturale, compunându-se într-un mesaj de care şi autorităţile publice ar trebui să ţină cont.

La finalul evenimentului, ARCEN va deschide o petiţie adresată Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti şi primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care se va solicita luarea unei decizii privind plata chiriei restante pe care MNLR o datorează proprietarului de drept al imobilului până în data de 15 iunie, stabilirea unui contract de închiriere între muzeu şi proprietarul imobilului din Bulevardul Dacia sau găsirea unui alt spaţiu de funcţionare pentru Muzeul Naţional al Literaturii Române „care să respecte normele privind protecţia patrimoniului muzeal, închiderea instituţiei fiind o soluţie inacceptabilă”.

Muzeul Literaturii Române – ,,Nu aruncați literatura în stradă”

Peste 20 de persoane, angajaţi ai Muzeului Literaturii, scriitori şi alţi artişti, s-au adunat duminică în faţa instituţiei pentru a atrage atenţia asupra faptului că sediul acesteia, care a fost retrocedat, urmează să fie evacuat pe 15 iunie, fără a exista un alt spaţiu pentru găzduirea muzeului.

Participanţii la protest s-au aşezat pe treptele Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti şi au purtat discuţii privind situaţia instituţiei, precum şi privind insuficienţa alocărilor bugetare pentru domeniul cultural.

Aceştia au spus că doresc pur şi simplu să atragă atenţia asupra pericolului în care se află în prezent MNLR.

În timpul evenimentului a fost desfăşurat un banner, pe care era scris „Sindicatul Muzeului Naţional al Literaturii Române”.

Oamenii s-au adunat în faţa MNLR duminică, începând cu ora 16.00, evenimentul fiind promovat iniţial pe reţeaua de socializare Facebook, sub deviza „Nu aruncaţi literatura în stradă”.

Alte două proteste similare s-au desfăşurat miercurea trecută în faţa MNLR şi în faţa Primăriei Capitalei.

Aproximativ 50 de persoane, majoritatea angajaţi ai Muzeului Literaturii, au participat miercuri seară, în faţa sediului MNLR, la un protest faţă de evacuarea instituţiei din sediul de pe Bulevardul Dacia, directorul acesteia, Ioan Cristescu, declarând la momentul respectiv că a fost deja întreruptă alimentarea cu apă şi că nu mai poate chema oamenii la serviciu. Protestul respectiv nu a fost autorizat.

Muzeului Naţional al Literaturii Române se află în administrarea municipalităţii bucureştene.

Pe 30 mai, proiectul de suplimentare a bugetului Muzeului Naţional al Literaturii Române cu 2,55 milioane de lei, pentru eliberarea sediului instituţiei, care a fost retrocedat, a fost respins de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

MNLR i-a fost repartizat actualul sediu, din Bulevardul Dacia, nr. 12, în anul 1967. Pregătirile prealabile funcţionării ca instituţie muzeală au durat până în anul 1971, când, de facto, a devenit sediu al instituţiei, cu program de vizitare.

Muzeul adăposteşte un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărţi, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video. Acestea redau într-o imagine concentrat metaforică profunzimea, complexitatea şi frumuseţea inefabilă a literaturii române.

Foto Muzeul Literaturii Române: metropotam

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.