Muzeul Literaturii Române, pe cale de a fi evacuat
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-literaturii-romane-pe-cale-de-a-fi-evacuat/

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN organizează marţi, 10 iunie, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul „Recviem pentru Muzeu”, în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2014

Prin acest eveniment, ARCEN ia atitudine faţă de decizia Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti de a nu suplimenta bugetul pentru Muzeul Literaturii Române, fapt ce va duce la evacuarea patrimoniului muzeal din imobilul actual.

Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) au precizat, pe 5 iunie, pentru MEDIAFAX că, având în vedere faptul că există o hotărâre definitivă şi executorie prin care clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) a fost retrocedat, dar şi că proprietarul a somat muzeul în privinţa întreruperii activităţii din 15 iunie, municipalitatea a luat măsuri de punere în siguranţă a patrimoniului, conform Legii 311/2003 (a muzeelor şi colecţiilor), prin promovarea unei hotărâri de Consiliu General de bugetare şi finanţare a lucrărilor specifice şi pregătire a unor spaţii adecvate de expunere şi conservare.

Prin nota de fundamentare din 23 mai, a fost solicitată Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), sub autoritatea căruia se află MNLR, alocarea sumei necesare închirierii unui nou spaţiu, dar şi transportului obiectelor de patrimoniu, conservării şi păstrării acestora.

„Din scrisoarea MNLR nr. 1593/23.05.2014, prin care se solicita asigurarea de urgenţă în bugetul instituţiei a sumelor necesare pentru finanţarea cheltuielilor ocazionate de eliberarea spaţiilor din incinta imobilului şi relocarea activităţii muzeale, rezultă un necesar total de suplimentare a bugetului instituţiei cu suma de 2.550 mii lei”, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Solicitarea muzeului nu a fost însă aprobată în şedinţa CGMB din 30 mai. Proiectul de hotărâre pe această temă urmează să fie supus la vot, din nou, într-o şedinţă viitoare a CGMB, mai precizează PMB.

Reprezentanţii PMB au mai arătat că, deoarece muncipalitatea nu deţine un spaţiu adecvat desfăşurării activităţii acestui muzeu, s-a solicitat Ministerului Culturii şi RAAPPS identificarea unui spaţiu adecvat, cele două instituţii răspunzând însă că nu dispun de un astfel de spaţiu.

La evenimentul „Recviem pentru Muzeu”, echipa ARCEN propune lectura publică a unor fragmente reprezentative din operele lui Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade şi Constantin Noica. Fragmentele care vor fi citite tratează problematica libertăţii, a adevărului, a curajului, a valorilor culturale, compunându-se într-un mesaj de care şi autorităţile publice ar trebui să ţină cont.

La finalul evenimentului, ARCEN va deschide o petiţie adresată Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti şi primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care se va solicita luarea unei decizii privind plata chiriei restante pe care MNLR o datorează proprietarului de drept al imobilului până în data de 15 iunie, stabilirea unui contract de închiriere între muzeu şi proprietarul imobilului din Bulevardul Dacia sau găsirea unui alt spaţiu de funcţionare pentru Muzeul Naţional al Literaturii Române „care să respecte normele privind protecţia patrimoniului muzeal, închiderea instituţiei fiind o soluţie inacceptabilă”.

Muzeul Literaturii Române – ,,Nu aruncați literatura în stradă”

Peste 20 de persoane, angajaţi ai Muzeului Literaturii, scriitori şi alţi artişti, s-au adunat duminică în faţa instituţiei pentru a atrage atenţia asupra faptului că sediul acesteia, care a fost retrocedat, urmează să fie evacuat pe 15 iunie, fără a exista un alt spaţiu pentru găzduirea muzeului.

Participanţii la protest s-au aşezat pe treptele Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti şi au purtat discuţii privind situaţia instituţiei, precum şi privind insuficienţa alocărilor bugetare pentru domeniul cultural.

Aceştia au spus că doresc pur şi simplu să atragă atenţia asupra pericolului în care se află în prezent MNLR.

În timpul evenimentului a fost desfăşurat un banner, pe care era scris „Sindicatul Muzeului Naţional al Literaturii Române”.

Oamenii s-au adunat în faţa MNLR duminică, începând cu ora 16.00, evenimentul fiind promovat iniţial pe reţeaua de socializare Facebook, sub deviza „Nu aruncaţi literatura în stradă”.

Alte două proteste similare s-au desfăşurat miercurea trecută în faţa MNLR şi în faţa Primăriei Capitalei.

Aproximativ 50 de persoane, majoritatea angajaţi ai Muzeului Literaturii, au participat miercuri seară, în faţa sediului MNLR, la un protest faţă de evacuarea instituţiei din sediul de pe Bulevardul Dacia, directorul acesteia, Ioan Cristescu, declarând la momentul respectiv că a fost deja întreruptă alimentarea cu apă şi că nu mai poate chema oamenii la serviciu. Protestul respectiv nu a fost autorizat.

Muzeului Naţional al Literaturii Române se află în administrarea municipalităţii bucureştene.

Pe 30 mai, proiectul de suplimentare a bugetului Muzeului Naţional al Literaturii Române cu 2,55 milioane de lei, pentru eliberarea sediului instituţiei, care a fost retrocedat, a fost respins de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

MNLR i-a fost repartizat actualul sediu, din Bulevardul Dacia, nr. 12, în anul 1967. Pregătirile prealabile funcţionării ca instituţie muzeală au durat până în anul 1971, când, de facto, a devenit sediu al instituţiei, cu program de vizitare.

Muzeul adăposteşte un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărţi, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video. Acestea redau într-o imagine concentrat metaforică profunzimea, complexitatea şi frumuseţea inefabilă a literaturii române.

Foto Muzeul Literaturii Române: metropotam

14
/06
/17

“Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit”, spunea Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, care se stingea din viață pe 14 iunie 1986.

13
/06
/17

Miercuri, 14 iunie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) găzduiește lansarea romanului „Iată-mă” de Jonathan Safran Foer, una dintre cele mai aşteptate cărţi Humanitas Fiction din această vară şi bestseller al editurii la Bookfest 2017, din care vă invităm să descoperiți un fragment.

13
/06
/17

Luni, 19 iunie, de la ora 19.00, Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – continuă cu scriitorul Lev Grossman, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, coordonatorul colecției. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

01
/06
/17

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, cartea pentru copii scrisă de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște, care a fost bestseller-ul editurii Nemi la Bookfest 2017, ajunge mai aproape de copiii din Timișoara, Iași, Brașov, București și Sibiu.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

25
/05
/17

La cursurile lui Alin Ciupală îmi amintesc că toți voiam să dăm cele mai deștepte răspunsuri la întrebări care ne provocau într-un mare fel. M-am gândit chiar la acele întrebări recent, când cineva, aflând că am terminat Istorie, mi-a replicat banalul ,,înseamnă că ai o memorie bună”. Greșea, omenește.

25
/05
/17

„Barometrul de Consum Cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural”, studiu realizat și publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), va fi lansat miercuri, 7 iunie 2017, ora 11.00, la Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României, în prezența unor importante personalități din mediul cultural și academic, precum și a Ministrului Culturii, dl. Ioan Vulpescu.

24
/05
/17

400 de evenimente - lansări de carte, activități pentru copii, spectacole, piese de teatru și concerte - vor avea loc în cadrul celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, deschis, astăzi, la ora 12,00, la Romexpo.