Muzeul Luvru, în pericol. Şobolani în plin centru al Parisului
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-luvru-in-pericol-sobolani-in-plin-centru-al-parisului/

Şobolanii au invadat grădinile din apropierea muzeului Luvru, în centrul Parisului, atraşi în special de resturile alimentare lăsate în urmă de amatorii de picnic din această zonă, relatează AFP.

Un articol de Liliana Matei|29 iulie 2014

Alexandre, un student în vârstă de 19 ani a văzut un şobolan în timp ce se afla la picnic împreună cu prietenii săi, pe o peluză a grădinii Tuileries, în apropiere de celebrul muzeu Luvru din centrul Parisului.

Turiştii se plimbă cu sutele între piramida muzeului Luvru şi grădinile Carrousel unde peluze mari, mărginite de gard viu, oferă oaze de linişte pentru amatorii de picnic, dar şi pentru rozătoare, care nu ezită să iasă la lumina zilei.

„Nu suntem prea departe de cheu (în apropiere de Sena). Este cald. Ies pentru hrană, dar atât timp cât nu se apropie de noi, nu mă deranjează”, asigură la rândul său Ken, în vârstă de 22 de ani, cu un castron de orez în mână, scrie Mediafax.

Pentru unele persoane obişnuite să ia masa pe iarbă, în pauza de prânz, venirea şobolanilor este consecinţa neglijenţei oamenilor.

„Sunt atâtea gunoaie, este destul de murdar. Sunt mucuri de ţigară şi resturi de mâncare”, constată Ariane Dalle, director artistic care lucrează în cartier şi vine în mod regulat la picnic în această zonă.

„Problema este că oamenii nu au respect pentru mediul înconjurător”, adaugă ea, arătând cu degetul deşeurile care se acumulează pe gazon în pofida prezenţei a numeroase coşuri de gunoi.

Ralf Franckemoelle, în vârstă de 44 de ani, un german din Stadtlohn, în Rhenania-de-Nord-Westphalia, mănâncă împreună cu familia un sandviş şi consideră că parcul nu este chiar atât de murdar. „În alte părţi este cu mult mai rău”, susţine el. „Iar şobolanii sunt peste tot”.

„Sunt tot timpul anului. Dar picnicurile de vară atrag şi mai mult şobolanii”, afirmă echipele de la muzeul Luvru, unul dintre cele mai vizitate din lume, cu 9,2 milioane de vizitatori anul trecut.

„La fiecare două luni, grădinile exterioare sunt deratizate, iar vara această procedură are loc în fiecare lună”, afirmă Elise Guillou, putătoarea de cuvânt a muzeului. „Când proliferarea este mare, aşa cum este cazul în acest moment, firma este avertizată imediat de echipele muzeului pentru a reacţiona cât mai repede şi pentru a creşte frecvenţa intervenţiilor”.

Potrivit lui Frédéric Devanlay, de la compania de deratizare Avipur, „există o recrudescenţă a rozătoarelor de opt ani” la Paris. Este imposibil de aflat numărul lor exact, dar se estimează că sunt cel puţin doi şobolani la fiecare parizian, a declarat el.

Şi cum un cuplu de şobolani se poate împerechea de cinci ori pe an, având de fiecare între cinci şi 12 pui, „aceasta înseamnă circa 5.000 de pui de şobolan pe an”.

Cu parcări subterane, metrou şi canalizări, Parisul este un adevărat paradis pentru rozătoare care, în afară de miros şi stricăciuni, pot transmite boli grave, între care leptospiroză care se transmite la om la contactul cu pielea sau urina animalului.

„Ei se obişnuiesc cu prezenţa omului şi intră din ce în ce mai mult în contact cu fiinţele umane”, afirmă Devanlay.
Multiplicarea lucrărilor de construcţie favorizează, de asemenea, migrarea şobolanilor care se obişnuiesc cu produsele chimice care ar trebui să îi combată, adaugă deratizatorul.

Oraşul Paris şi prefectura desfăşoară la rândul lor propria campanie de deratizare, care a avut loc în acest an în primăvară.

Foto cu Muzeul Luvru – wikipedia

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.

12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

01
/10
/20

În ciuda restricțiilor contextului pandemic, 32.405 de persoane au participat la ediția a 7-a Art Safari, finalizată duminică noapte, probabil cel mai mare eveniment dedicat artei în România, unic ca amploare, concept și structură. Muzeul temporar, deschis pentru două săptămâni, de data aceasta în Victoria Tower, a ocupat cu artă o suprafață de 6.000 de metri pătrați și a găzduit 800 de opere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

28
/09
/20

Când arta devine o formă de a pătrunde dincolo de vizibil, în adâncurile nevăzute ale ființei, artistul accede la o conectare profundă cu el însuși prin accesarea părților nevăzută ale Sinelui. Creația capătă un substrat mult mai profund, iar artistul devine mai mult decât un simplu imitator al conținutului realității. Cel care lasă emoția să se manifeste pe pânză, invită privitorul spre expresivități și trăiri care compun un întreg ansamblu de stări ale creatorului.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.