Muzeul Național de Artă al României își reia activitatea
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-national-de-arta-al-romaniei-isi-reia-activitatea/

MNAR anunţă măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în contextul redeschiderii din 20 mai 2020. Muzeul îşi reia activitatea cu publicul în ziua în care se împlinesc 70 de ani de la inaugurarea sa.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2020

Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Colecțiilor de Artă se pregătesc pentru reluarea activității cu publicul în data de 20.05.2020, după mai bine de două luni de la închiderea temporară ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Ministerul Culturii a emis un ordin de ministru în care sunt specificate măsurile ce trebuie luate de către muzee pentru protecția vizitatorilor și a angajaților, aplicate de MNAR după cum urmează:

  • La sediul central accesul în galeriile permanente se va face prin cele două porți principale (A1 si A4), folosind fluxuri separate pe sensul de intrare și ieșire;
  • La Muzeul Colecțiilor de Artă accesul se face prin corpul B, iar ieșirea prin corpul A;
  • La intrarea în muzeu va exista o zonă de dezinfectare pentru vizitatori;
  • Vizitatorii nu pot forma grupuri mai mari de 3 persoane, cu excepția familiilor care au doi sau mai mulți copii;
  • Purtarea măștii care se acopere nasul și gura este obligatorie atât pentru vizitatori, cât și pentru personalul muzeului. Un reprezentant al muzeului va verifica temperatura vizitatorilor. Persoanelor care refuză aceste măsuri nu le poate fi permis accesul în muzeu;
  • Pentru respectarea fluxurilor de intrare/ ieșire din muzeu, traseele vor fi semnalizate cu săgeți directoare. De asemenea, personalul muzeului va ajuta vizitatorii pentru a-i îndruma în muzeu;
  • În cazul în care numărul de persoane din muzeu depășește 50% din capacitatea sa, curtea de onoare a muzeului va servi drept spațiu de așteptare pentru vizitatori;
  • Pe perioada pandemiei nu se vor organiza vernisaje, tururi ghidate și programe educative;
  • Programul temporar de funcționare al instituției va fi de miercuri până duminică între orele 11:00-17:00.

MNAR este primul muzeu din capitală care își reia activitatea, într-o zi cu semnificație istorică pentru instituție: în urmă cu 70 de ani, pe 20 mai 1950, Muzeul Național de Artă al României era inaugurat prin deschiderea Galeriei Naționale.

Muzeele satelit Theodor Pallady și K.H. Zambaccian rămân momentan închise pentru public.

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.