Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) ajunge la Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-national-de-arta-contemporana-mnac-ajunge-la-timisoara/

Kunsthalle Bega şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană prezintă PULS 20 – noi intrări în colecţia MNAC, o expoziţie curatoriată de Călin Dan, vineri, 14 mai, în intervalul orar 18.00 – 21.00.

Un articol de Liliana Matei|12 mai 2021

PULS 20 prezintă la Kunsthalle Bega un număr de 148 de lucrări din achizițiile care au intrat în patrimoniul MNAC anul trecut.

Este prima dată când Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) „iese” din casa sa, din aripa E4 a Palatului Parlamentului din Capitală, și vine la Timișoara, la Kunsthalle Bega.

„Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București împlinește 20 de ani. Douăzeci de ani sunt ca 20 de zvâcniri de puls în corpul unui muzeu tânăr. Căutând calea dezvoltării autonome, MNAC a trebuit să își hrănească identitatea cu materia grea a unei colecții moștenite de-a gata din timpuri când cuvintele contemporan și colecție aveau sensuri cu totul diferite. În câțiva pași precauți, MNAC și-a extins inventarul, mai cu seamă anul trecut, când un număr important de titluri (180 mai precis) au fost adăugate prin achiziție narațiunii în evoluție a culturii vizuale produse aici.

Se pot spune multe despre acest corpus de lucrări, despre felul aproape miraculos în care el reușește să ilustreze 50 de ani de producție artistică locală, despre fascinanta diversitate a personalităților reunite prin efortul remarcabil al unui juriu de specialiști cu o cunoaștere profundă a istoriei recente a artelor din România. Sesiunea de achiziții organizată de către MNAC în 2020, cu generosul sprijin al Ministerului Culturii, nu a fost doar un mecanism de politici culturale. Prin sinergia dintre o scenă artistică entuziastă (care a așteptat 12 ani acest moment de recunoaștere) și competența specialiștilor din muzeu și din jurul acestuia s-a născut un remarcabil act de curatoriat colectiv. Rezultatul este această expoziție, deschisă la sediul MNAC sub titlul După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări, și prezentată acum la Kunsthalle Bega sub un titlu mai adecvat: PULS 20.

Discursul curatorial din care s-a născut PULS 20 a fost unul organic, expoziția dezvoltându-se firesc, asemenea unei ființe vii, prin acțiuni și re-acțiuni, prin provocări și răspunsuri, printr-o continuitate procesuală fără precedent. Cel mai spontan proiect curatorial al Muzeului Național de Artă Contemporană își începe un bine meritat traseu național prin această generoasă invitație la Kunsthalle Bega”, transmite curatorul expoziției, Călin Dan.

Membrii juriului:

Horia AVRAM, președinte, Asociația Internațională a Criticilor de Artă (AICA), filiala România

Cătălin DAVIDESCU, curator, critic de artă

Anca MIHULEȚ, curator, critic de artă

Ruxandra DEMETRESCU, director, Școala Doctorală, UNArte București

Zoran ERIĆ, curator șef, Muzeul de Artă Contemporană, Belgrad (membru în Consiliul Științific MNAC)

Cătălin GHEORGHE, conf. univ. dr., Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași

Diana MARINCU, director artistic, fundația Art Encounters, Timișoara

Frances MORRIS, director, Tate Modern, Londra (membru în Consiliul Științific MNAC)

Irina RADU, șef secție Colecții-Conservare, MNAC

Mara-Victoria RAȚIU, prorector, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca (membru în Consiliul Științific MNAC)

Andrei SICLODI, director, Künstlerhaus Büchsenhausen (membru în Consiliul Științific MNAC)

PULS 20

(noi intrări în colecția MNAC)

curator Călin Dan

Kunsthalle Bega

Deschidere: vineri, 14 mai 2021, 18.00 – 21.00

14 mai – 11 iulie 2021

Program de vizitare
marți – sâmbătă  12.00 – 18.00

Credite foto @ New Folder Studio. După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări

 

 

 

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Asociațiile Artelier D, Proiecte pentru copii, ArtCrowd, artiști în educație și De-a arhitectura, lansează o nouă ofertă educativă pentru anul școlar 2021-2022, structurată pe grupe vârste, corelată cu ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

04
/10
/21

Între 15 septembrie și 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare și artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).