Muzeul Naţional Prado ajunge la Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-national-prado-ajunge-la-cluj-napoca/

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2021

Fotografiile vor fi expuse în perioada 5-18 aprilie 2021 la Centrul de Cultură Urbană Casino situat în Parcul Central “Simion Bărnuţiu”.
În această perioadă, locuitorii și vizitatorii oraşului Cluj-Napoca vor avea ocazia să admire 22 dintre cele mai reprezentative opere ale Muzeului Prado, principala instituţie culturală a Spaniei şi unul dintre cele mai importante muzee din lume, cu peste 200 de ani de existență.
Vor fi expuse reproduceri impecabile ale unor capodopere semnate de Goya, Velázquez, Rubens, Botticelli, Rembrandt sau Hieronymus Bosch, prezentate la o scară de 1:1. Astfel, expoziţia îşi propune să scoată arta în stradă şi să o apropie de public cu ajutorul unor imagini magnifice, oferind privitorilor o experienţă similară unei vizite reale chiar la Muzeul Prado.
Expoziţia a fost prezentată anterior la Bucureşti şi Timişoara, precum şi în numeroase oraşe din America Centrală şi de Sud, Filipine, SUA şi Spania şi oferă prilejul unui periplu prin vastele colecţii de pictură găzduite de Muzeul Prado.
Proiectul reprezintă o fereastră către cunoaşterea bogăţiei artistice a Muzeului şi a artei occidentale în general, deoarece Prado şi colecţiile sale oferă o imagine cuprinzătoare asupra picturii europene de la începutul secolului al XII-lea până în primii ani ai secolului al XX-lea. Aceste capodopere ne invită să parcurgem istoria Spaniei şi a întregii Europe, cu ajutorul unora dintre cei mai mari artişti.
Lucrările, selectate cu deosebită grijă şi atenţie, dezvăluie trecătorilor motivele pentru care Muzeul Prado reprezintă una dintre principalele pinacoteci ale lumii şi un autentic Patrimoniu al Umanităţii.

11
/05
/23

Extinction Room (Hopeless.) – instalația audio performativă este alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări pe cale de dispariție, explorând ideea de natură și reprezentarea acesteia pe scena artistică și culturală, într-un moment în care specialiștii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă. Performance-ul este prezentat la București, la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19.00, grație unei noi colaborări între Goethe-Institut și creart/Teatrelli.

11
/05
/23

MoBU, Târgul Internațional de Artă Contemporană București, își deschide porțile pentru vizitatori vineri, 19 mai, ora 14:00, la Romaero Băneasa și anunță programul de evenimente culturale conexe la care se poate participa în baza biletelor la târg.

28
/04
/23

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021. Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18:00, la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud. Expoziția va fi prezentată de istoricul de artă Vasile Duda.

27
/04
/23

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția „Călătorii” a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția ”Red my mind”.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.