Muzeul Nordului se deschide după un secol, la conacul Balș
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-nordului-se-deschide-dupa-un-secol-la-conacul-bals/

La aproape o sută de ani de la începerea primelor demersuri de înfiinţare, Muzeul Nordului din Darabani va fi inaugurat sâmbătă, 9 august, în cadrul primei ediţii a festivalului Zilele Nordului.

Un articol de Petre Ivan|4 august 2014

Muzeul Nordului este găzduit de conacul Balș, clădire monument istoric, pe vremuri reședință a hatmanului Moldovei, iar la înființarea sa au contribuit Asociația Nord, Primăria Darabani și colecționarul local Dumitru Haha.

Patrimoniul inițial conține aproape 500 de exponate, grupate în colecții reprezentative pentru regiunea Moldova de Nord – nordul Basarabiei – Bucovina de Nord. Exponatele provin din județele Botoșani, Suceava și Iași, din regiunea Cernăuți-Herța și din Basarabia.

Colecția de Istorie a Nordului conține obiecte de arheologie, documente, numismatică și fotografie veche din regiunea Nordului, obiecte vechi bisericești și exponate ale civilizației evreiești, foarte importantă în acest spațiu la finalul secolului al XIX-lea.

Între cele mai valoroase exponate ale sălii de istorie sunt un Penticostarion din 1757 și volumul „Procesul locuitorilor din Darabani înaintea curții cu jurați de la Dorohoi” (1879) – carte unicat în România, care înfățișează cel mai mare proces din istoria justiției românești de până atunci, printre ai cărui actori au fost Titu Maiorescu (ca avocat) și Nicolae Iorga (ca ministru și jurnalist).

Colecția „Militaria” propune căști și uniforme militare, arme și stații radio, generatoare de ton morse, documente și fotografii din cele două războaie mondiale. Sunt expuse aici un brevet militar din 1906, un aparat foto Leica din 1926 și o raniță rusească de război.

În Colecția de Etnografie sunMuzeul Norduluit prezentate obiecte care țin de arta lemnului în spațiul traversat de râul Prut, obiecte de gospodărie și o serie de țesături și cusături populare, precum și sculele ultimului stufar din zonă, datând din anii ’50.

Muzeul include și colecția „Perioada comunistă”, unde sunt expuse cărți comuniste, steaguri de la defilări și manifestări, fotografii, documente și decorații, precum și un titlu de proprietate din 1945, printre ultimele emise de comuniști înainte de naționalizare.

Istoria muzeului de la Darabani a început în 1920, când învățătorul Gheorghe Vornicescu, autorul primei monografii a localității, a constituit o colecție muzeală permanentă la școala din Darabani, ce a dispărut în cel de-al doilea război mondial. Alte demersuri au fost întreprinse de avocatul Emil Costeanu (în 1932) și învățătorul Dumitru Jar (1966), pentru ca în 1992 pasionatul colecționar Dumitru Haha, pe atunci primarul orașului, să înceapă proiectul unui muzeu în cadrul conacului BMuzeul Norduluialș, inițiativă care nu a fost continuată de edilii ce i-au urmat.

Demersurile lui Dumitru Haha au fost reluate în 2014, la inițiativa asociației Nord, înființată de frații Ștefan și Alexandru Teișanu și de bibliotecarul Ionel David, și a Primăriei Darabani. Patrimoniul inițial este constituit aproape în întregime din colecția lui Dumitru Haha, donată proiectului. Muzeul Nordului va fi inaugurat sâmbătă, 9 august, în cadrul festivalului Zilele Nordului.

Festival de muzică, arte și călătorii

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. Adunând laolaltă artiști și turiști din România, Basarabia și Bucovina de Nord, festivalul își propune să contribuie la revitalizarea urbană, socială și culturală a acestei regiuni și la promovarea ei în rândul românilor de pretutindeni. Festivalul este organizat de către Asociația Nord, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Darabani, fiind co-finanțat prin programul Tineret în Acțiune. Parteneri: BCR, Pepsi, Stejar.Mai multe informații pe site-ul www.zilelenordului.ro.

Foto cu Muzeul Nordului – facebook

09
/01
/20

Una dintre cele mai cerute și mai apreciate piese din dramaturgia românească, „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, revine la Teatrul Național Iași după 33 de ani, într-o montare provocatoare, semnată de Ovidiu Lazăr (coincidență sau nu, în cel de-al 33-lea an al angajării sale la Naționalul ieșean). Premiera va avea loc pe 11, 12 ianuarie, la ora 19:00, la Sala Mare.

09
/01
/20

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă pe 19 ianuarie 2020 premiera celui mai nou spectacol din repertoriu și totodată prima mare producție a anului 2020, „Camino real”, de Tennessee Williams, pus în scenă de Cosmin Chivu – regizor român stabilit la New York și Director al Programului de studii de licență în actorie și regie din cadrul Universității de Artele Spectacolului Pace, New York.

07
/01
/20

HISTORY® difuzează, în premieră, începând cu 7 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 21:00, noul serial „Inexplicabil”, care vine în completarea programelor speciale lansate cu ocazia Lunii secretelor. Gazda producției este actorul William Shatner, câștigător al unui Glob de Aur și a două premii Emmy, care explorează pe parcursul celor opt episoade cele mai fascinante și ciudate mistere ale lumii.

07
/01
/20

Duminică, 5 ianuarie 2020, Teatrul de Comedie a sărbătorit 59 de ani de la înființare. Aniversarea s-a desfășurat la Sala Nouă, într-un cadru restrâns, alături de echipa Teatrului, actori și colaboratori.

06
/01
/20

Iată lista completă a filmelor premiate la cea de-a 77-a ediție a Globurilor de Aur, eveniment organizat de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), la Los Angeles.

03
/01
/20

INTERVIU Cu ocazia lansării în România a celui mai recent film al său, "It Must Be Heaven", premiat cu o menţiune specială la Cannes, regizorul palestinian Elia Suleiman vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre stilul său inconfundabil, despre pericolele lumii de astăzi şi despre speranţa reprezentată de tânăra generaţie.

29
/12
/19

TOP A fost o ediţie foarte bună a festivalului de la Cannes, aşa că topul meu de final de an, care inevitabil e unul subiectiv, e influenţat de asta. Cap de listă e, totuşi, extraordinarul câştigător de la Berlin. Filmele-vedetă de la Veneţia nu m-au impresionat.

Page 40 of 888« First...102030...3839404142...506070...Last »