Muzeul Suțu – Bijuterii ale clipei. Primii fotografi în București
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-sutu-bijuterii-ale-clipei-primii-fotografi-in-bucuresti/

La parterul Muzeului Suţu puteţi vedea expoziţia de fotografie “Începuturile fotografiei la Bucureşti. Maeştri şi imagini din secolul al XIX-lea”. Povestea unui Bucureşti ce devenea un Mic Paris, alcătuită din cioburi de viaţă, din jurnalele şi memoriile celor care au trăit atunci, începe în 1820 şi are în centru un mecanismul seducător al unei lumi aflate între bal şi teatru.

Un articol de Monica Andrei|30 septembrie 2015

Mărturii vii ale epocii, despre moravurile româneşti ni le oferă călătorii străini care ne-au vizitat ţara, prin ale lor jurnale şi memorii. Acestora, li se alătură pictorii români sau străini, care au desenat cu sufletul sau au pictat cu inima scene din viaţa românilor, indiferent de categorie şi clasă socială, în diferite anotimpuri, la sărbătoare, sau în viaţa de zi cu zi, până să apară fotografia.

Tehnica fotografică a uimit lumea bucureşteană, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Prin 1839, în „Albina Românească”, este publicat un articol despre dagherotipie, o tehnică nouă, complicată, iar primul atelier fotografic a aparţinut doamnei Wilhelmine Priz, care făcea portrete dagherotip „cu un preţ foarte cuviincios”.

Dagherotipia s-a practicat la noi până în 1860, iar primul aparat de acest tip a fost cumpărat de profesorii Colegiului Sfântul Sava, prin 1840. Se spunea că, pictorul Carol Popp de Szathmari l-ar fi mânuit. Abia, pe la 1873 au apărut primele plăci cu gelatino-bromură, luând naştere fotografia modernă.

Povestea unei societăți bucureșteane “franțuzite”, unde luxul era ruinător, iar moda o patimă cotidiană, a fost imortalizată și de primii fotografi. Biserici, case, străzi, ulițe, interiorul Palatului Regal, instantanee cu portrete de familie, cupluri sau copii, Al. Ioan Cuza, Regele Carol, Nicolae Krețulescu sunt adevărate bijuterii ale clipei de atunci, realizate de către fotografii Ludwig Angerer (1827-1879), Carol Pop Szatmari (1812-1887), Franz Dushak (1830-1884), Franz Mandy (1846-1910), precum și de alți portretiști: Andreas D. Reiser, Eduard Peskey, Gustav Waber, Ioan Spirescu, Leon Wandelman.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, au apărut și alți fotografi cu nume sonore românești: Ion Gavrilescu, Dumitru Constantinescu, I. Nicolescu, M. Davidescu.

Dr. Lelioara Zamani-Gavnani, ajutată de Ana Iacob, Roxana Diaconescu și alți colegi, a pregătit exponatele pentru expoziția amintită, care poate fi văzută între 25 septembrie și 7 decembrie. Arhiva fotografică conține piese originale ale fotografilor prezenți între 1850-1900 în Orașul lui Bucur și aparține Muzeului Municipiului București.

Am văzut fotografii din alt secol, îngălbenite de vreme, ce variau ca dimensiune, lipite pe cartoane. De-a lungul timpului, multe dintre ele au fost publicate în albume. Expoziția merită văzută pentru că unele dintre pozele originale sunt expuse prima dată. Clipa dintr-o epocă poate fi oprită printr-o poză, ca să dăinuie în timp, departe de ceața uitării. Un trecut al unei țări poate fi uitat, dar niciodată nu trebuie ignorat.

FOTO: Facebook Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu

30
/10
/18

MAD(e) in Romania, unul dintre cele mai importante evenimente de cultură și artă contemporană din Timișoara, continuă cu inaugurarea, săptămâna aceasta, a două noi expoziții de afișe activiste și sociopolitice, dar și cu o serie de discuții ale unor regizori de film cu vizionarea producțiilor lor angajate social și politic, alături de mulți alți invitați.

18
/10
/18

Walk & Shoot a reprezentat în ultimii doi ani o alternativă unică pe piața din București la workshopuri și ateliere de fotografie. Fiind gândit de o echipă cu experiență în organizare de evenimente culturale, dar aflată în afara zonei de fotografie, și în colaborare cu fotografi cunoscuți și respectați la noi, Walk & Shoot reușise să iasă din tiparul „hai să învâțăm despre diafragmă, iso și timp de expunere în timp ce stăm cu toții într-o cameră și ne uităm la un ecran de proiecție”.

12
/10
/18

Timp de o lună, 28 de artiști angajați social și politic, 8 regizori de film, 16 cercetători în arte vizuale și discipline conexe vor participa la proiectul "Mad(e) In Romania", aflat la intersecția dintre artă, politică și dialog. Mihai Șora, Caterina Preda, Ileana Pintilie, Dan Perjovschi, Ion Barbu, Claudiu Cobilanschi, Mircea Toma sunt o parte din cei care vin la Timișoara pentru a spune cum arată arta care ține cetățenii treji și le face vocea auzită. "Mad(e) In Romania" va avea loc în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie

08
/10
/18

„Monumente în mișcare – patrimoniu dispărut” 2018, proiect produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, își propune promovarea patrimoniului istoric al Brașovului dispărut, prin producția și plasarea în spațiul public a două sculpturi de mari dimensiuni, contemporane, temporare și neintruzive, prin organizarea de module educaționale pentru tineri și printr-o expoziție documentară outdoor dedicată publicului larg.

06
/10
/18

Au mai rămas două săptămâni până la începutul Festivalului Național de Teatru, ediția a 28-a, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie. În an centenar, peste 100 de evenimente sunt propuse publicului în cele 11 zile de Festival.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.