Muzeul „Vasile Pogor” s-a redeschis publicului
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-vasile-pogor-s-a-redeschis-publicului/

Începând de marţi, 22 martie 2022, Muzeul „Vasile Pogor” din Iaşi s-a redeschis publicului, după o pauză de trei ani, cât au durat lucrările de restaurare.

Un articol de Ziarul Metropolis|23 martie 2022

La Iași, Muzeul „Vasile Pogor” a fost reamenajat muzeografic în jurul societății culturale „Junimea”, rezultând un spațiu prietenos și atractiv, în care vizitatorii se raportează la informație și idei prin intermediul propriilor acțiuni. Au fost folosite metode clasice de aranjare, instrumente digitale, noi forme de proiectare a informațiilor, într-o abordare interactivă şi participativă, care îi apropie pe vizitatori de patrimoniu. Prin utilizarea mijloacelor digitale și inovative pe fundal arhitectural clasic, s-a obținut o formulă nouă amenajare de muzeu ce menține vie amprenta culturală a Junimii.

Sălile cuprinse în traseul de vizitare construiesc o imagine a istoriei locului, a casei și a proprietarilor, a Iașului vechi, recreează atmosfera întâlnirilor junimiste și propun inclusiv călătorii digitale în epoca junimistă prin instalații neconvenționale de artă și panou interactiv.

„Casa Pogor este, indiscutabil, unul dintre cele mai importante obiective de patrimoniu nu doar din Iași, ci și din țară, de vreme ce revoluționara Societate Junimea, care a însemnat un uriaș pas spre modernitate al societății românești în ansamblul ei, s-a format practic în acest loc. Noi, firește, suntem cu atât mai conștienți de ceea ce înseamnă Casa Pogor cu cât e un obiectiv muzeal important al MNLR Iași. Astfel încât, după încheierea lucrărilor de restaurare, am dat o mare atenție realizării unei noi expoziții permanente, care, așa cum se va vedea, vine cu un limbaj muzeografic proaspăt, cu o viziune de secol XXI, dar respectând totodată tradiția și valorile culturale ale acestui spațiu extraordinar. Va fi, în mod cert, o surpriză pentru public și sunt convins că va stârni un interes deosebit printre vizitatori.” (Lucian Dan Teodorovici, manager Muzeul Național al Literaturii Române Iași)

Facebook.com/Vizual.Art

Casa cu ferestre luminate” din inima orașului Iași este cea în saloanele căreia își dădeau întâlnire câteva dintre personalitățile care au marcat istoria României moderne: Maiorescu, Alecsandri, Xenopol, Conta, Caragiale, Eminescu, Slavici, Creangă și mulți alții. Pe atunci această casă aparținea lui Vasile Pogor, unul dintre fondatorii celebrei societăți literare „Junimea”, și a găzduit nenumărate ședințe junimiste. De-a lungul timpului Casa Pogor a îndeplinit mai multe roluri: locuință privată (familiile Pogor, Moruzzi, Brătianu), comandament militar, sediul unor instituții de stat, iar în data de 26 decembrie 1972 a devenit Muzeul „Vasile Pogor” din cadrul Complexului Muzeistic Iași.

Muzeul „Vasile Pogor”, parte din rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române Iași, a beneficiat de lucrări de restaurare între anii 1994 și 2006, 2018 și 2021. Lucrările din perioada 2018-2021 s-au derulat prin proiectul RESTAURAREA MUZEULUI „VASILE POGOR”, Cod SMIS 116511, susținut de Guvernul României și Consiliul Județean Iași. Au fost accesate fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii se poate vizita de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).

Mai multe detalii se găsesc pe www.muzeulliteraturiiiasi.ro.



06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.