Muzica ar putea să influenţeze negativ memoria / STUDIU
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-ar-putea-sa-influenteze-negativ-memoria-studiu/

Muzica ar putea să influenţeze în mod negativ capacitatea de memorare a oamenilor, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Georgia Institute of Technology din Statele Unite ale Americii.

Un articol de Petre Ivan|13 februarie 2015

Acesta ar putea fi motivul pentru care mulţi oameni nu reuşesc să memoreze numele persoanelor cu care fac cunoştinţă în timpul petrecerilor şi pentru care unii dintre conducătorii auto “se rătăcesc” atunci când radioul este pornit în trafic, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că muzica poate să afecteze capacitatea de concentrare a oamenilor, mai ales după ce aceştia au trecut de prima tinereţe. Ei cred că acest fapt ar putea avea implicaţii importante pentru persoanele de vârsta a treia şi pentru cele care îşi dau întâlniri în cafenele şi în alte locuri zgomotoase.

În schimb, studenţii care au participat la studiu nu au avut nicio problemă – muzica nu le-a afectat performanţele.

Dar participanţii adulţi şi-au amintit cu 10 procente mai puţine prenume atunci când ascultau muzică în fundal, în comparaţie cu situaţiile în care au făcut cunoştinţă cu diverse persoane în spaţii liniştite.

“Adulţii trecuţi de prima tinereţe au probleme atunci când vine vorba de concentrare şi de ignorarea zgomotelor irelevante”, a explicat Audrey Duarte, cercetătoare la Memory and Aging Lab de la Georgia Institute of Technology din oraşul american Atlanta, coordonatoarea studiului.

“Memoria asociativă intră şi ea în declin odată cu vârsta. Pe măsură ce îmbătrânim, ne este mai greu să ne amintim numele asociate unor chipuri şi spaţiile în care au avut loc anumite conversaţii” – Audrey Duarte, cercetătoare

Descoperirea ar putea avea implicaţii deosebite pentru cei din azilurile de bătrâni şi pentru persoanele care preferă să organizeze întruniri oficiale în afara clădirilor de birouri.

Foto: Muzica, Studiu, The Cure – wikipedia, youtube

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

Pagina 3 din 15112345...102030...Ultima »