Muzică clasică în sate şi oraşe cu Vioara lui Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-clasica-in-sate-si-orase-cu-vioara-lui-enescu/

Doi muzicieni excepţionali, un instrument istoric pe care a cântat în trecut însuşi George Enescu, entuziasm, energie şi dorinţa de a duce muzica mai departe, aceastea ar putea fi pe scurt cuvintele ce definesc Turneul Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, în perioada 9 septembrie-1 octombrie 2016.

Un articol de Petre Ivan|8 septembrie 2016

Vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut compozitorului, este pusă la dispoziție de Muzeul Naţional George Enescu în patrimoniul căruia se află. Anul acesta va pleca, pentru a cincea oară, prin satele şi oraşele României.

Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor fi protagoniştii acestei noi aventuri muzicale, menită să valorifice moştenirea marelui muzician care, la vremea sa, a cântat în şcoli, pe front, în spitale încercând să aducă prin muzică alinare, dar şi să convingă cât mai mulţi oameni de frumuseţea muzicii clasice. Oriunde se ducea, Enescu lăsa impresii de neuitat mai ales în mintea şi sufletelor oamenilor simpli şi copiilor, care încă nu se întâlniseră cu o astfel de muzică.

Urmând acest model, violonistul Gabriel Croitoru şi-a propus în turneele sale, să ajungă în cât mai multe localităţi din România. În unele sate şi chiar oraşe mici, nu  ajunsese până acum niciodată un turneu de muzică clasică, spectatorii nu păşiseră într-o sală de concert sau nu văzuseră instrumente pe viu, dar peste tot reacţiile au fost entuziaste, ceea ce i-a determinat pe cei doi muzicieni să continue acest proiect.

Eu şi Horia suntem nişte mesageri ai muzicii clasice care doresc să mai deschidă o cale către sufletul oamenilor şi cred că am reuşit. (G. Croitoru)

Cei doi muzicieni au pregătit un program ce cuprinde piese de largă popularitate din literatura pentru vioară şi pian de E. Elgar, G. Enescu, H. Provost,P. de Sarasate, Fr. Kreisler, Cl. Debussy, S. Prokofiev, M. Ravel, E. Chausson ş.a

ITINERAR TURNEU:

9 septembrie, ora 19.00, Alba Iulia, Catedrala Romano Catolică Sf. Mihail

10 septembrie, ora 19.00, Câmpia Turzii, Palatul Cultural ”Ionel Floașiu”

Violonistul Gabriel Croitoru

Violonistul Gabriel Croitoru

11 septembrie, ora 19.00, Comuna Viișoara,  jud. Cluj, Casa de Cultură

13 septembrie, ora 16.00, Comuna Cumpăna, Jud. Constanța, Casa de cultură

13 septembrie, ora 19.00, Comuna Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța,

Centrul pentru Tineret ”Mihail Kogălniceanu”

14 septembrie, ora 19.00, Slatina, Centrul cultural ”Eugen Ionescu”

15 septembrie, ora 19.00, Pitești, Sala Filarmonicii

16 septembrie, ora 19.00, Comuna Aninoasa, jud. Dâmbovița, Centrul Cultural Aninoasa

18 septembrie, ora 19.00, București, Sala Teatrelli

19 septembrie, ora 19.00, București, Sala Radio

1 octombrie, ora 19.00, Deva, Teatrul de Artă

Foto:  Vioara lui Enescu – vioaraluienescu.ro, Virgil Oprina

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.

07
/03
/23

Cea de-a patra ediție a Festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.

21
/02
/23

Marți, 28 februarie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu.

21
/02
/23

În perioada 26 februarie - 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.