Muzică de belele, de Charles Bukowski, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-de-belele-de-charles-bukowski-la-polirom/

Povestirile din Muzică de belele descriu partea întunecată a Los Angelesului, lumea mahalalelor, a declasaţilor şi a rataţilor de profesie: vagabonzi, dezaxaţi, femei uşoare, cupluri cinice sau violente, scriitori alcoolici (…) Muzică de belele, de Charles Bukowski, a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, în traducere lui Dan Sociu.

Un articol de Petre Ivan|2 martie 2018

Povestirile din Muzică de belele descriu partea întunecată a Los Angelesului, lumea mahalalelor, a declasaţilor şi a rataţilor de profesie: vagabonzi, dezaxaţi, femei uşoare, cupluri cinice sau violente, scriitori alcoolici.

Printre ei se amestecă uneori şi alter ego-ul scriitorului, Henry Chinaski, cînd implicat, cînd simplu martor la spectacolul acestei lumi decăzute, pe care o priveşte cu înţelegere şi ironie. Istorisiri extrem de crude, de la încercarea repetată a unei soţii de a-şi împuşca soţul pînă la un act de canibalism modern, alternează cu schiţe de un umor nebun sau cu scene de viaţă oarecum tihnită în mizeria şi promiscuitatea lor.

Farmecul prozelor lui Bukowski constă de fapt în capacitatea de a prezenta cu o aparentă simplitate, ce arată un mare rafinament al privirii, acest univers lipsit de speranţă şi strălucire, dar profund uman.

Povestirile din antologia lui Bukowski arată nu doar ce poate face lumea din oameni, ci şi ce îi pot face oamenii lumii din jur cu cruzimea şi depravarea lor… Francheţea dură a acestor proze e reflectată inclusiv de brutalitatea cu care curge textul în Muzică de belele. (The Culture Trip)

„Bukowski a trăit în Los Angeles şi tot ce a scris el acolo, tot ce a simţit, concepţia lui despre lume şi viaţă, toate reflectă capriciile oraşului şi propria sa viaţă dezordonată, în special problemele pe care le-a avut cu alcoolul, femeile şi scrisul. Cineva l-a întrebat odată: «Cum faci asta? Cum scrii, cum creezi?». El a răspuns: «Nu o faci… Nu te zbaţi. Asta-i foarte important: să nu te zbaţi nici pentru Cadillacuri, nici pentru creaţie sau nemurire. Aştepţi, iar dacă nu se întîmplă nimic, mai aştepţi o vreme…»” (Portland Book Review)

Bukowski este singurul scriitor american important de după al Doilea Război Mondial care a negat eficacitatea Visului American. (Russell Harrison)

Charles Bukowski s-a născut în Germania, la Andernach, în 1920. Cînd avea doi ani, părinţii lui s-au mutat în Statele Unite, stabilindu-se în Los Angeles, unde scriitorul a copilărit şi şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă. A studiat la Los Angeles City College, dar a abandonat cursurile şi a dus o viaţă dezordonată, scriind cu o pasiune îndîrjită şi schimbînd diverse slujbe pentru a supravieţui: a lucrat într-un abator, într-o fa­brică de biscuiţi pentru cîini, a fost spălător de vase, şofer de camion, funcţionar de poştă etc. A publicat prima povestire la douăzeci şi patru de ani, iar în 1960 a debutat cu un volum de versuri.

Încetul cu încetul, valoarea operei sale a început să fie recunoscută, iar în 1969 Bukowski a semnat un contract de exclusivitate cu Black Sparrow Press, ceea ce i-a permis să renunţe la slujba din acel moment şi să se dedice exclusiv scri­sului. Autor prolific, a publicat numeroase volume de poezie, antologii de povestiri şi romane, devenind unul dintre cei mai citiţi scriitori americani contemporani. La Editura Polirom au apărut pînă în prezent romanele Femei (2003, 2012, 2016), De duzină (2003), Factotum (2004), Poşta (2004, 2017), Şuncă pe pîine (2011, 2015), volumele de povestiri Dragoste la 17,50 $ (2016) şi Poveşti despre nebunia obişnuită (2017), precum şi antologia de poezie Dragostea e un cîine venit din iad (2007). Charles Bukowski a murit în 1994 în San Pedro, California.

Colecția „Biblioteca Polirom” este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu și numără în prezent peste 1.000 de titluri.

În pregătire:

Guillermo del Toro, Daniel Kraus, Forma apei

Foto: Muzică de belele – polirom

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.