Muzică de poveste – concert caritabil
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-de-poveste-concert-caritabil/

Asociaţia de părinţi PRO MUSICA „Tudor Ciortea”, în colaborare cu Liceul Vocaţional de Muzică „Tudor Ciortea” din Braşov, organizează vineri, 9 decembrie 2016, de la ora 18.00, la Sala PATRIA din Braşov, concertul caritabil intitulat „Muzică de poveste”.

Un articol de Petre Ivan|6 decembrie 2016

Evenimentul este un prim pas în demersul susținerii muzicii și singurei instituții de învățământ preuniversitar cu profil muzical din județ.

Necesitățile acestui liceu sunt multiple, printre acestea numărându-se reparația instrumentelor deja învechite, pe care le folosesc elevii, achiziționarea unora noi sau a altora care lipsesc cu desăvârșire.Muzică de poveste

Un alt lucru care se impune este renovarea Sălii Festive a Liceului, care nu are acustica necesară și nici nu se prezintă ca un spațiu adecvat pentru spectacole, în care copiii, viitori artiști, ar trebui să evolueze. Și nevoile nu se opresc aici…

În cadrul concertului, elevii liceului, împreună cu invitații speciali Alexandra Fits (pian & voce), Asineta Răducan (solistă Opera Brașov), Bianca Zurovski (actriță Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov), vor aduce pe scenă atmosfera plină de bucurie a sărbătorilor de iarnă. Alături de aceștia, își vor da concursul artiştii Mihaela Manciu, Raluca Ştefoni şi tinerii performeri ai DANCE WITH ME STUDIO, alături de ansamblurile CORONA MELOS, Corul GYMNASIUM, Ansamblul Instrumental de Cameră, Corul TRANSILVANIA și Orchestra CORONA TRANSILVANICA.

Invitațiile pentru acest concert pot fi procurate de la sediul Liceului de Muzică (Str. Colonel Ion Buzoianu nr. 1), iar în seara concertului, pot fi achiziționate de la Sala PATRIA, prețul uneia fiind de 25 de lei. Asociația de părinți PRO MUSICA „Tudor Ciortea” Brașov pune la dispoziție, pentru cei interesați, și un cont pentru donații: RO15CECEBV0630RON0843584, deschis la CEC Bank.

Foto: Muzică de poveste – facebook

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.