Muzica din filmul lui Havasi
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-din-filmul-lui-havasi/

Pianistul şi compozitorul Havasi s-a obişnuit să aibă concertele sold-out la revenirile sale în România. Nici de data aceasta nu s-a abătut de la regulă. Cel mai rapid pianist din lume, cel care a atins de 498 de ori într-un minut aceeaşi clapă a instrumentului, a ajuns rapid şi la sufletul spectatorilor români care l-au aplaudat aseară la Sala Palatului.

Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2016

A avut-o alături de el, pe scenă, pe Lisa Gerrard, solista de origine australiană cunoscută pentru interpretarea cântecului obsedant de pe coloana sonoră a filmului „Gladiatorul“. (în videoul de mai jos, Lisa Gerrard interpretează o compoziţie a lui Havasi în concert la Carnegie Hall – momentul a fost reprodus aseară şi pe scena din România). A mai avut alături de el şi alţi artişti care i-au pus şi mai mult în valoare pianul: un toboşar, o orchestră de coarde, violoncelişti, dansatori.

Toate acestea, combinate cu un foarte alert spectacol de lumini, au făcut din show-ul pianistului maghiar în vârstă de 41 de ani un eveniment memorabil, nici elitist, dar nici comercial, ci o îmbinare a celor două nuanţe. Havasi a transformat pianul într-un instrument cool, pentru generaţia Youtube/Smartphone, dar a căutat şi un echilibru, punându-l în valoare şi prin piese abordate într-o manieră mai apropiată de zona clasică.

img_3352_resize

Havasi, la Sala Palatului. Fotografii de Laura Dobre

img_3321_resize

Dacă vă plac melodiile din trailerele americane, atunci şi concertul lui Havasi v-ar fi plăcut. De data asta, coloana sonoră a fost pentru filmul vieţii lui Havasi, care a mărturisit pe scenă că tot ce îl înconjoară îl inspiră: familia lui, prietenii, copilăria, oraşele prin care călătoreşte, oamenii pe care îi cunoaşte.

img_3267_resize

Iar în filmul vieţii lui Balázs Havasi – pus pe note şi sugerat prin proiecţii video – sunt copaci înfloriţi, oameni care modelează realitatea după bunul lor plac creator, înotând prin asfalt, dacă au chef, în filmul lui Havasi mai sunt familia lui, cei doi copii, amintirea prieteniei cu un toboşar şi îndrăgosteala împărţită pentru aceeaşi fată, în muzica lui sunt folclorul unguresc, beatbox-ul, rockul, albul şi negrul de pe clape, munţii care îşi fac loc printre nori, caii care aleargă liberi prin iarbă.

img_3278_resize

În muzica lui e tehnică, e muncă, e compoziţie originală, e pasiune, e zâmbet. Şi confetti. Muzica vieţii lui Havasi poate fi şi muzica vieţii tale, pare să fi spus pianistul de pe scaunul Bösendorfer-ului lui de concert. Poate fi, dacă nu e deja…

img_3282_resize img_3443_resize img_3355_resize img_3318_resize

29
/01
/20

Duoul american Beacon concertează în premieră la București, joi 30 ianuarie, de la ora 20, la Control Club. Proiectul originar din Brooklyn, ce îmbină cu succes muzica electronică și influențele R&B, vizitează România la finalul unui turneu european de promovare a albumului Gravity Pairs.

27
/01
/20

OAMENII MUZICII Pe 27 ianuarie în 1901 pleca din această lume unul dintre creatorii cei mai mari ai istoriei muzicii: Giuseppe Verdi. El continuă să impresioneze și astăzi prin măiestria cu care a creat povești muzicale extrem de complexe, capabile deopotrivă să amuze, să emoționeze, să întristeze și să pună publicul pe gânduri.

23
/12
/19

Piesa „Dor de casă” interpretată de Cuza de la „Noaptea Târziu”, George Hora, Irina Rimes și actrița Carmen Tănase, și care a fost lansată pe 17 decembrie, a devenit în câteva zile imnul nostalgic al tuturor românilor plecați la muncă în străinătate, și care și-ar dori mai mult decât orice pe lume să ajungă acasă de Sărbători.

17
/12
/19

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din București – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiștii care vor urca marți, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piața Constituției se numără O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli.

15
/12
/19

Vineri, 20 decembrie 2019, artistul Alexandru Andrieș va urca pe scena Unteatru pentru deja tradiționalul concert de Crăciun „Andrieș la Unteatru”.

Pagina 11 din 152« Prima...910111213...203040...Ultima »