Muzica din filmul lui Havasi
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-din-filmul-lui-havasi/

Pianistul şi compozitorul Havasi s-a obişnuit să aibă concertele sold-out la revenirile sale în România. Nici de data aceasta nu s-a abătut de la regulă. Cel mai rapid pianist din lume, cel care a atins de 498 de ori într-un minut aceeaşi clapă a instrumentului, a ajuns rapid şi la sufletul spectatorilor români care l-au aplaudat aseară la Sala Palatului.

Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2016

A avut-o alături de el, pe scenă, pe Lisa Gerrard, solista de origine australiană cunoscută pentru interpretarea cântecului obsedant de pe coloana sonoră a filmului „Gladiatorul“. (în videoul de mai jos, Lisa Gerrard interpretează o compoziţie a lui Havasi în concert la Carnegie Hall – momentul a fost reprodus aseară şi pe scena din România). A mai avut alături de el şi alţi artişti care i-au pus şi mai mult în valoare pianul: un toboşar, o orchestră de coarde, violoncelişti, dansatori.

Toate acestea, combinate cu un foarte alert spectacol de lumini, au făcut din show-ul pianistului maghiar în vârstă de 41 de ani un eveniment memorabil, nici elitist, dar nici comercial, ci o îmbinare a celor două nuanţe. Havasi a transformat pianul într-un instrument cool, pentru generaţia Youtube/Smartphone, dar a căutat şi un echilibru, punându-l în valoare şi prin piese abordate într-o manieră mai apropiată de zona clasică.

img_3352_resize

Havasi, la Sala Palatului. Fotografii de Laura Dobre

img_3321_resize

Dacă vă plac melodiile din trailerele americane, atunci şi concertul lui Havasi v-ar fi plăcut. De data asta, coloana sonoră a fost pentru filmul vieţii lui Havasi, care a mărturisit pe scenă că tot ce îl înconjoară îl inspiră: familia lui, prietenii, copilăria, oraşele prin care călătoreşte, oamenii pe care îi cunoaşte.

img_3267_resize

Iar în filmul vieţii lui Balázs Havasi – pus pe note şi sugerat prin proiecţii video – sunt copaci înfloriţi, oameni care modelează realitatea după bunul lor plac creator, înotând prin asfalt, dacă au chef, în filmul lui Havasi mai sunt familia lui, cei doi copii, amintirea prieteniei cu un toboşar şi îndrăgosteala împărţită pentru aceeaşi fată, în muzica lui sunt folclorul unguresc, beatbox-ul, rockul, albul şi negrul de pe clape, munţii care îşi fac loc printre nori, caii care aleargă liberi prin iarbă.

img_3278_resize

În muzica lui e tehnică, e muncă, e compoziţie originală, e pasiune, e zâmbet. Şi confetti. Muzica vieţii lui Havasi poate fi şi muzica vieţii tale, pare să fi spus pianistul de pe scaunul Bösendorfer-ului lui de concert. Poate fi, dacă nu e deja…

img_3282_resize img_3443_resize img_3355_resize img_3318_resize

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).