Muzică și patrimoniu arhitectural
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-si-patrimoniu-arhitectural/

Pe 9 mai, de Ziua Europei şi la chemarea preşedintelui Europa Nostra, Placido Domingo, de a celebra prin acţiuni culturale în spiritul Odei Bucuriei de Ludwig van Beethoven un monument al patrimoniului arhitectonic din fiecare ţară a Europei, SoNoRo Conac a oferit două concerte publicului constanţean în Cazinoul din Constanţa.

Un articol de Liliana Matei|10 mai 2018

Materialul realizat poate fi vizionat în Social Media, pe pagina de Facebook SoNoRo, alături de alte materiale reunite sub hashtag-ul #Ode2Joy, prin care toată Europa a celebrat Anul Patrimoniului Cultural European 2018.

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, al Ordinului Arhitecților din România și Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

Am fost luați prin surprindere de numărul foarte mare de solicitari de participare la concertul de la Constanța, aproape 500 în doar câteva ore de la anunțarea concertului și, de aceea, ne-am bucurat să oferim o reprezentație suplimentară în Cazinou, pentru a da ocazia cât mai multor constanțeni să se bucure de concert și să rememoreze perioada de glorie a acestei minunate clădiri art nouveau, dar și a orașului Constanța, un oraș european cosmopolit la început de secol XX”, declară Emanuela Ghyka- Brand Communication Manager BRD Groupe Societe Generale.

După un început de turneu fulminant în sudul țării, SoNoRo Conac va reveni în Transilvania, zona predilectă a concertelor de muzică de cameră desfășurate în case, conace și castele valoroase din punct de vedere arhitectonic din țara noastră.

„Am ales pentru programul muzical de la Cazinou lucrări ale compozitorilor care au trăit și au compus în perioada Belle Époque, a începutului de sec. XX, pentru a face legătura cu stilul arhitectural în care este construit Cazinoul și cu perioada sa de glorie. Însă, așa am reușit să facem legătura și cu următoarea noastră destinație, zona Transilvaniei, de unde provin sau unde și-au găsit inspirația compozitori precum György Ligeti sau George Enescu, incluși în programul de aseară și care se vor regăsi în concertele de la Palatul Baroc din Timișoara, Teatrul din Oravița, Palatul Culturii din Târgu Mureș sau Castelul Mikes – Zabola Estate, din județul Covasna”, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo.

Concertele din Transilvania vor fi susținute de artiștii Erik Schumann (vioară), Francesco Ionașcu (vioară), Răzvan Popovici (violă), Christian Naș (violă), Marcin Sieniawski (violoncel) și Cvartetul Tiberius.

Programul complet al concertelor SoNoRo Conac este următorul:

Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc, jud. Timiș, 12 mai

Teatrul din Oravița, jud. Caraș-Severin, 13 mai (foto dreapta)

Universitatea de Artă și Design din Cluj – Casa Matei Corvin, județul Cluj, 14 mai

Palatul Culturii din Târgu Mureș, jud. Mureș, 16 mai

Castelul Mikes din Zăbala, jud. Covasna, 17 mai

Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, jud. Prahova, 18 mai

Palatul Mogoșoaia, București, 19 mai

Conacul Sturdza-Cantacuzino-Pașcanu de la Popești, jud. Iași, 30 mai

Castelul MIMI, Republica Moldova, 31 mai

Palatul Culturii din Blaj, județul Alba, 4 iunie

Muzeul Secuiesc al Ciucului – Castelul Miko, jud. Harghita, 5 iunie

Casa Olănescu – Institutul Francez, București, 18 septembrie

Teatrul Municipal “Maior Gheorghe Pastia”, jud. Vrancea, 19 septembrie

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

După fiecare concert, publicul este așteptat la un cocktail oferit de Illy și crama Avincis.

Pentru mai multe informații și programul complet: www.conac.sonoro.ro

SoNoRo Conac este un proiect derulat sub Înaltul Patronaj al Președenției României.

Despre SoNoRo Conac: În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

Foto: Șerban Mestecăneanu / SoNoRo Conac

 

 

11
/03
/15

La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera “Oedipe”, ediţia 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.

09
/03
/15

Compozitorul Marcel Dragomir, celebru pentru melodii precum "Să mori de dragoste rănită", "Să te gândeşti din când în când la mine", "Un albastru infinit", şi-a pus amprenta pe o generaţie de cântăreţi, de la regretata Mihaela Runceanu la celebrele Corina Chiriac, Angelea Similea şi Mirabela Dauer.

07
/03
/15

Centrul Cultural Casa Artelor lansează ediția de primăvară a programului cultural de mare succes - Serile Eliad. Spectacolele vor avea loc în fiecare duminică din luna martie, de la orele 19.00 la Sala Eliad a Centrului Cultural Casa Artelor și sunt oferite gratuit, exclusiv Doamnelor și Domnișoarelor din Sectorul 3!

04
/03
/15

Duminică, 29 martie, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, violonistul Remus Azoiței și pianistele Mara Dobrescu și Diana Ionescu vor cânta la cea de-a II-a ediție a evenimentului „Suflet în culori” – concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

04
/03
/15

Angela Gheorghiu, cea mai strălucitoare și mai recunoscută soprană la nivel mondial, debutează mâine pe scena Operei din Viena în rolul Charlotte, din opera ”Werther”, de Jules Massenet. Spectacolul va avea numai trei reprezentații - toate vândute deja integral.

03
/03
/15

Spectacolul "Femeia, eterna poveste", în care vor fi reunite refrene nemuritoare, în interpretări mai vechi sau mai noi - romanţe, tangouri celebre, muzică de petrecere, cântece vechi româneşti -, va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş.

03
/03
/15

Miercuri, 4 Martie, în Sala Mare a Ateneului Român, la orele 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner, şi pianistul Andrei Licareţ vor susține un concert cu un program alcătuit din lucrări de Johann Sebastian Bach.

27
/02
/15

Astăzi se împlinesc 90 de ani de la naşterea muzicianului Marin Constantin, dirijor şi compozitor, fondator al Corului Naţional de Cameră Madrigal. Începând de la această dată, o serie de evenimente dedicate memoriei marelui om de cultură va avea loc atât în Bucureşti cât şi la nivel naţional și se va derula pe parcursul întregului an,.

27
/02
/15

Ziua de 8 martie nu putea trece neobservată la Sala Radio, unde acordeonistul francez Richard Galliano, unul dintre cei mai mari muzicieni ai momentului, va susţine un concert extraordinar.

26
/02
/15

Madonna a căzut de pe scenă în timp ce cânta la ceremonia Brit Awards 2015, desfăşurată miercuri seară în Londra. Cântăreaţa a aterizat dur, dar s-a ridicat rapid şi a continuat spectacolul.

25
/02
/15

În luna martie, două recitaluri cu acces liber (în limita locurilor disponibile), se vor derula în Studioul Alfred Alessandrescu, spaţiu mai intim dedicat muzicii şi situat tot în clădirea Radio România (ca şi Sala Radio). Cele două evenimente vă propun întâlnirea cu partituri semnate de doi „titani” ai muzicii clasice – Mozart şi Beethoven.