Muzică și patrimoniu arhitectural
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-si-patrimoniu-arhitectural/

Pe 9 mai, de Ziua Europei şi la chemarea preşedintelui Europa Nostra, Placido Domingo, de a celebra prin acţiuni culturale în spiritul Odei Bucuriei de Ludwig van Beethoven un monument al patrimoniului arhitectonic din fiecare ţară a Europei, SoNoRo Conac a oferit două concerte publicului constanţean în Cazinoul din Constanţa.

Un articol de Liliana Matei|10 mai 2018

Materialul realizat poate fi vizionat în Social Media, pe pagina de Facebook SoNoRo, alături de alte materiale reunite sub hashtag-ul #Ode2Joy, prin care toată Europa a celebrat Anul Patrimoniului Cultural European 2018.

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, al Ordinului Arhitecților din România și Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

Am fost luați prin surprindere de numărul foarte mare de solicitari de participare la concertul de la Constanța, aproape 500 în doar câteva ore de la anunțarea concertului și, de aceea, ne-am bucurat să oferim o reprezentație suplimentară în Cazinou, pentru a da ocazia cât mai multor constanțeni să se bucure de concert și să rememoreze perioada de glorie a acestei minunate clădiri art nouveau, dar și a orașului Constanța, un oraș european cosmopolit la început de secol XX”, declară Emanuela Ghyka- Brand Communication Manager BRD Groupe Societe Generale.

După un început de turneu fulminant în sudul țării, SoNoRo Conac va reveni în Transilvania, zona predilectă a concertelor de muzică de cameră desfășurate în case, conace și castele valoroase din punct de vedere arhitectonic din țara noastră.

„Am ales pentru programul muzical de la Cazinou lucrări ale compozitorilor care au trăit și au compus în perioada Belle Époque, a începutului de sec. XX, pentru a face legătura cu stilul arhitectural în care este construit Cazinoul și cu perioada sa de glorie. Însă, așa am reușit să facem legătura și cu următoarea noastră destinație, zona Transilvaniei, de unde provin sau unde și-au găsit inspirația compozitori precum György Ligeti sau George Enescu, incluși în programul de aseară și care se vor regăsi în concertele de la Palatul Baroc din Timișoara, Teatrul din Oravița, Palatul Culturii din Târgu Mureș sau Castelul Mikes – Zabola Estate, din județul Covasna”, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo.

Concertele din Transilvania vor fi susținute de artiștii Erik Schumann (vioară), Francesco Ionașcu (vioară), Răzvan Popovici (violă), Christian Naș (violă), Marcin Sieniawski (violoncel) și Cvartetul Tiberius.

Programul complet al concertelor SoNoRo Conac este următorul:

Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc, jud. Timiș, 12 mai

Teatrul din Oravița, jud. Caraș-Severin, 13 mai (foto dreapta)

Universitatea de Artă și Design din Cluj – Casa Matei Corvin, județul Cluj, 14 mai

Palatul Culturii din Târgu Mureș, jud. Mureș, 16 mai

Castelul Mikes din Zăbala, jud. Covasna, 17 mai

Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, jud. Prahova, 18 mai

Palatul Mogoșoaia, București, 19 mai

Conacul Sturdza-Cantacuzino-Pașcanu de la Popești, jud. Iași, 30 mai

Castelul MIMI, Republica Moldova, 31 mai

Palatul Culturii din Blaj, județul Alba, 4 iunie

Muzeul Secuiesc al Ciucului – Castelul Miko, jud. Harghita, 5 iunie

Casa Olănescu – Institutul Francez, București, 18 septembrie

Teatrul Municipal “Maior Gheorghe Pastia”, jud. Vrancea, 19 septembrie

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

După fiecare concert, publicul este așteptat la un cocktail oferit de Illy și crama Avincis.

Pentru mai multe informații și programul complet: www.conac.sonoro.ro

SoNoRo Conac este un proiect derulat sub Înaltul Patronaj al Președenției României.

Despre SoNoRo Conac: În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

Foto: Șerban Mestecăneanu / SoNoRo Conac

 

 

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.