Mystage.ro – prima platformă pentru promovarea spectacolelor de teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/mystage-ro-prima-platforma-pentru-promovarea-spectacolelor-de-teatru/

UNITER-ul a lansat prima platformă din ţară pentru promovarea spectacolelor de teatru, adunarea de fonduri pentru proiecte culturale şi achiziţionarea de bilete de pe telefonul mobil, în Festivalul Naţional de Teatru, de la Bucureşti, ediţia a XXV-a.

Un articol de Monica Andrei|2 noiembrie 2015

Modul de socializare a semnului teatral, ca element al psihologiei sociale, variază după tipul de societate în care a fost creat, determinând gustul publicului. Lumea reflectată în teatru şi teatrul receptat în public presupune decriptarea unui mecanism care se stabileşte între actor şi public, pentru că teatrul îşi creează publicul, contribuind simultan la evoluţia artei scenice.

Prima idee brevetată în publicitate este că, o idee bună vinde orice, deci e important să ştii cum să promovezi mesajul despre produsul cultural. Spectacolul de teatru, ca să existe, trebuie promovat, iar în cultură mecanismul de marketing e ca suspansul: creezi climaxul orizontului de aşteptare prin ofertă. Problema care apare este că teatrul, fiind o instituţie bugetară, nu primeşte bani pentru a cumpăra publicitate.

Legea permite plătirea tipăriturilor (afiş, caiet program), dar asta e prea puțin; mai trebuie răspândită vestea că în teatrul cu pricina are loc un spectacol nou sau trebuie făcut cunoscut programul. Numele actorilor de pe afiș reprezentă filtrul ce adună succesul și forţa reacţiilor emoţionale ale publicului. Spectatorul ajunge în sala de spectacol atras de numele actorului scris pe afiş și de programul afișat pe site-ul instituției.

Odată cu apariția Internetului, s-au dezvoltat și noile media (e-mail-ul, newsletterul, blogul, forumul, web-site-u, youtobe, rețelele de socializare: Facebook, Twiter, Instagram etc.) care-și desfășoară activitatea în spațiul virtual, unde diverse profiluri identitare interacționează. Fluxul informațional are trafic mare dacă apelăm la mediile de comunicare online. Publicitatea excită, iar o idee bună şi o minte strălucită vând bine orice, oriunde, oricând. Crescând volumul și viteza informației spre mass-media și spre consumatorul cultural, vânzarea de bilete explodează. În mediul online, publicitatea se face agresiv şi gratis, mai ales prin site-urile de socializare. Anunțul despre repertoriul teatrului, premiera sau programul săptămânal pot deveni viral în mediul online.

După experienţele din festivalurile anterioare, pornind de la ideea că teatrul suferă de o lipsă de promovare şi de vizibilitate, UNITER-ul a venit în ajutorul teatrelor. Să fii acolo unde trebuie şi să vinzi orice, înseamnă să stai bine cu intuiţia. Contactând o firmă, nişte programatori au muncit gratis un an pentru realizarea unei platforme care a fost lansată festival.

Ce se doreşte prin www.mystage.ro ?

Stilul de viaţă actual dezvoltă un tip de consum cultural, iar platforma www.mystage.ro a venit exact în ajutorul consumatorului cultural ocupat, care stă zi lumină la serviciu. Vizualizarea de pe telefonul personal a programului festivalului, apoi cumpărarea biletului a scutit mulți spectatori ca să facă drumul până la caseria teatrului; vânzarea de bilete online a crescut vertiginos.

„De la platforma www.mystage.ro se doreşte o promovare extinsă pentru fenomenul teatral. Să devină un portal al tuturor proiectelor culturale, dar şi o modalitate de a găsi parteneri financiari pentru viitoarele proiecte. Publicul să finanţeze producţiile. Se mai doreşte a fi o casă de bilete pentru toate teatrele, adică vine în ajutorul celor care pot cumpăra bilete pentru orice spectacol de teatru, folosind doar telefonul personal”, a declarat Aura Corbeanu, vicepreședinte UNITER, în cadrul dezbaterii UNITER – „Teatrul nostru”, care s-a desfășurat în cadrul Festivalului Național de Teatru.

Finanțatorii promovează platforma

La primele ore de la lansare, 5000 de utilizatori au accesat în acelaşi timp site-ul, care s-a blocat. Neliniştea a dispărut după ce numărul biletelor vândute online a urcat vertiginos, ajungând la 6000. 70% din biletele pentru festivalul de teatru au fost vândute prin platformă, iar restul de 30% au rămas la casele de bilete ale teatrelor pentru cei care nu ştiu să folosească Internetul.

Specialiștii au analizat procentele cumpărătorilor agresivi de bilete: 58% au fost femei, 42% erau bărbaţi; doar 60% tineri, între 25-44 de ani. Între 4 şi 5 dimineaţa nu s-au făcut achiziţii pe site. Biletele au costat între 15 și120 lei; comisioanele legate de tranzacţiile bancare erau trecute pe bilete şi suportate de spectator. Se preconizează că încasările realizate vor fi făcute publice şi vor fi investite în proiecte.

Mihai Stoenescu, alt participant la dezbatere, a anunţat că oricine are o idee artistică prezentată convingător pentru public, cu afiş, trailer, poze, o poate posta pe platformă pentru promovare și pentru ca diverși donatori sau sponsori să livreze măcar un procent din suma necesară producției.

Ion Caramitru, managerul Teatrului “I.L.Caragiale” din București, a adăugat că “platforma e făcută pentru conectarea cu platformele celorlalte teatre. Avantajele ei sunt: o vizibilitate mare a spectacolelor de teatru, promovare agresivă gratis. De exemplu, eu vreau să montez la Teatrul Naţional din Bucureşti, muzicalul, «My Fair Lady», dar nu am destui bani, îmi trebuie trupă de balet, cor şi orchestră. Pentru a obține o parte din banii de care am nevoie pentru a realiza spectacolul voi urca proiectul în platformă”.

„Am creat «Cinemagia», am ceva experienţă în realizarea unui site”, intervine Constantin Fugaşin. “Este necesar ca să apară site-ul în versiunile română şi engleză. Așa cum vă doriți, cred că promovarea tuturor teatrelor prin conectarea la platformă este imposibilă, iar UNITER-ul ar trebui să ceară ceva în schimbul acestei promovării. Nu ştiu care este criteriul de selecţie al proiectelor. Vor fi secţiuni distincte în site: vânzarea de bilete şi adunarea banilor pentru proiecte. Dintre cei care cumpără bilete poate vor să doneze pentru spectacol. Aici un punct important înseamnă atenţie mare asupra serviciilor pentru public”.

Din sală cineva a întrebat despre cum se va face selecţia proiectelor şi i-a răspuns Mihai Stoenescu: „În spatele platformei există un motor de căutare care selectează proiectele, şi se va face pe diferite criterii, în funcţie de valoare, de numărul de vizualizări etc. În felul acesta, un proiect va urca în fața celorlalte proiecte postate. Platforma are nevoie de o bază de date mare în spate, cu nume de actori, regizori, scenografi etc. E un început.”

Aflat în sală, directorul Teatrului din Craiova, Emil Boroghină, a adăugat: “Cred că platforma e benefică şi pentru festivalurile din România. Acestea pot deveni cunoscute. Mă gândesc, mai ales pentru a promova festivalul „Shakespeare” care are loc la doi ani. Site-ul poate fi accesat şi de turiştii care vin în România şi află că un spectacol din ţara lor se joacă în Craiova”.

Un deputat şi iubitor de teatru de peste 35 de ani, Zisu Stanciu, a declarat: „Propun ca unul dintre criterii, adică ordonarea, să se facă în funcţie de banii primiţi, prin donaţie sau sponsorizare. Apoi, cred că ar trebui scumpirea biletelor, pentru ca actorul să fie mai bine plătit, că are un salariu de mizerie”.

În sală erau directori de teatre, persoane împortante din lumea culturală, dar n-am văzut pe niciu unul dintre „regizorii” care montează spectacole prin baruri, cluburi, subsoluri, și se plâng mereu că nu-i selectează nimeni prin festivaluri mari.

UNITER-ul a venit în ajutorul tuturor teatrelor și al celor din mediul teatral independent prin lansarea www.mystage.ro, iar conferinţa s-a terminat în ton bun, optimist.



02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.