„Nabucco”, un spectacol-eveniment la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/nabucco-un-spectacol-eveniment-la-cluj/

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca prezintă luni, 11 decembrie 2017, ora 18:30, o reprezentaţie excepţională a spectacolului „Nabucco”, de Giuseppe Verdi. Evenimentul liric este dedicat sopranei Emilia Cătană şi baritonului Vasile Cătană, iluştrii prim-solişti ai Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, distribuţia serii fiind onorată de invitaţii de talie internaţională baritonul Sebastian Cătană, soprana Dragana Radaković, basul Marius Boloş.

Un articol de Liliana Matei|9 decembrie 2017

O reverie despre libertate, pe care însuși Verdi o numea „inegalabila operă” prin care cariera sa artistică avea să înceapă cu adevărat, „Nabucco” este  una dintre cele mai longevive și apreciate creații din istoria lirică universală. Povestea legendară despre iubire, putere și umilință a fost inspirată din relatările biblice despre Nabucodonosor, regele Babilonului din secolul XII î.Chr., partiturile verdiene având la bază libretul istoric al lui Temistocle Solera. Inițial numită „Nabucodonosor”, opera lui Verdi abordează povestea sclaviei, înfrângerea și exilul evreilor în Babilon sub teroarea regelui nemilos. Premiera absolută a operei din anul 1842, la Scala di Milano, a răscolit publicul prin tema abordată și realismul cu care a fost redată, spectatorii săi interpretând-o precum un subtil îndemn la luptă împotriva austriecilor, pe atunci dominatori ai nordului Italiei. Verdi devenise, astfel, imediat după premieră, un inițiator și lider de suflet în lupta pentru libertate, opera sa un laitmotiv, iar celebra interpretare corală „Corul slavilor evrei” (celebrul Va pensiero) a primit statutul unui imn național.

Capodopera verdiană a fost îndelung aplaudată și pe scena clujeană cu ocazia recentei sale premiere montată la Opera Națională Română din Cluj în luna mai 2016, urmată de o reprezentație extraordinară în aer liber ce încheia stagiunea acelui an, impresionând mii de spectatori prezenți în Piața Unirii.

Luni, 11 decembrie 2017, publicul clujean se va bucura de un spectacol memorabil, onorat de invitații de renume mondial: soprana de origine sârbă Dragana Radaković , aclamată atât pe scenele europene, cât și la celebra Sydney Opera din Australia –revine la Cluj în rolul Abigaille, interpretat și cu ocazia premierei spectacolului din anul 2016; baritonul Sebastian Cătană, un nume celebru al Metropolitan Opera din New York și solist cu o carieră impresionantă în domeniul artei lirice internaționale – pășește acum pentru prima dată pe scena lirică a orașului natal în rolul principal Nabucco, închinând acest spectacol părinților săi, soprana Emilia Cătană și baritonul Vasile Cătană, reputați prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca – și basul Marius Boloș,  solist remarcabil al Operei Naționale București, apreciat cu numeroase premii la concursuri lirice naționale și internaționale, în rolul Zaccaria. Le vor fi alături soliștii Operei Naționale Române din Cluj: Cristian Mogoșan, Liza Kadelnik, Cristian Hodrea, Eusebiu Huțan, Larisa Ștefan, acompaniați de Orchestra, Corul și Ansamblul de balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflați sub bagheta dirijorului David Crescenzi.  Regia spectacolului este semnată de Ina Hudea, iar scenografia îi aparține Lilianei Moraru.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.