Napoli. Marea Frumusețe
https://www.ziarulmetropolis.ro/napoli-marea-frumusete/

Napoli începe, cu adevărat, acolo unde se termină tot ce credeaţi până acum despre frumuseţe. Nu există loc mai frumos în partea noastră de lume, orice v-ar spune propaganda, înţelegeţi dumneavoastră? Dar – la fel ca la unele tablouri – ca să puteţi cuprinde toată această frumseţe, Marea Frumuseţe!, trebuie să vă îndepărtaţi. Dacă îl priviţi de aproape, atunci Napoli…

Un articol de Andrei Crăciun|4 Noiembrie 2016

Orașul acesta e murdar, e monstruos de murdar. Gunoiul e afacerea Mafiei. Nu e o metaforă – chiar e afacerea Mafiei. Și nu e doar această mizerie – mai sunt și toate zidurile orașului, peste care sunt scrise cuvinte, murdare și ele.

Napoli este – ca să înțelegeți întocmai, dragi tineri – ca un imens facebook în viața deloc virtuală, în care fiecare scrie pe pereții altuia tot ce îi trece prin cap. Și, întotdeauna pe un perete va fi cineva care dorește ca altcineva să crape, precum cunoașteți. Napoletanii nu pun preț pe spațiul public. El e al tuturor doar când e al nimănui, înțelegeți dumneavoastră?

Napoli propune obiective turistice încărcate de semnificații culturale – sunt mii de ani de istorie la mijloc! –, dar nu am niciun gând să le evoc aici. Dacă așa doriți să procedați: să luați o hartă și să mergeți din loc în loc, bifând toate punctele, atunci regret, nu vă pot ajuta.

Napoli e o anume stare a cordului. Napoli e acolo unde zeilor li se admit păcatele oamenilor (cunoașteți, desigur, cazul Maradona).

La Napoli nu te întâlnești cu Marea Frumusețe doar pentru că natura a fost aici mult mai generoasă, nu, nu. E altceva la mijloc: oamenii sunt mai generoși cu păcatele, cu viciile, cu adevărul cel mai adânc al naturii umane. La Napoli oamenii se îndură.

Nu se vor ține congrese ale farmaciștilor aici, desigur. Și nici nu vor mărșălui bărbați și femei cu șublerul la urechi, gata să măsoare intensitatea fiecărei trăiri. Napoli e un port prin care au intrat în Europa nenumărate nenorociri. Marile noastre epidemii de aici obișnuiesc să înceapă. Să le îndurăm și pe ele, în trecerea timpului.

Napoli poate fi privit, desigur, și ca o ruină, și poate că este o ruină, dar cine spune că nu aceasta este calea justă de a-i rezista istoriei?

Dar sunt deja milenii de când Napoli decade! Ei, și ce dacă? Panacotarii încă fură, curvele vin tot de la răsărit, ca soarele (vin de la Moscova, Moscova!), micul dejun costă chiar 1 euro (da, da, 1 euro), nimeni nu e condamnat la moarte prin înfometare aici.

Poate că nu am fost limpede. Rezum: Napoli nu e doar un paradis pierdut între mare și munți, deși este și așa, dar niciun iad, o Sodomă guvernată de Mafie nu este, deși este și așa.

Aici, Marea Frumusețe – și asta e adevărata vedere de la Napoli e dată tocmai de profunda sa umanitate, înțelegeți dumneavoastră?

I-au inclus centrul istoric în Patrimoniul UNESCO (s-or fi temut înalții funcționari că se va distruge totul?, căci aveau dreptate să se teamă așa!), iar fotografiile îl atestă – un oraș de un magnific sălbatic, în amurgurile sale dureroase ca o iubire pierdută. Dar nu! Nu despre asta e vorba.

Napoli e uman în cel mai intim înțeles al umanității. Napoli e un oraș de oameni, nici sfinți, nici diavoli, oameni care – în același timp – neglijează și divinizează decorul în care s-au întâmplat și pe care îl distrug din nepăsare, oameni supuși tuturor greșelilor pe care le pot face oamenii împreună, fiind, în egală măsură, foarte mândri de acest drum al lor.

Clar: Napoli e minunat pentru că e locuit de napoletani. Revoltați și revoltători, indolenți și fanatici, gata să uite totul și să își amintească pentru totdeauna că Vezuviul îi îngăduie temporar. Pompeii sunt și ei aici, la o aruncătură de inimă – într-un alt paradox pe care, dintre toți muritorii, doar Goethe l-a înțeles până la capăt. Și zicea Goethe: nicio tragedie nu a dăruit mai mult generațiilor viitoare…

Așa este aici, la poalele vulcanului. Iar când orașul Napoli nu va mai fi, căci poate că vor veni alte și alte milenii când orașul Napoli nu va mai fi, amintirea sa tot va circula, în clandestinitate, povestea sa se va da de la un om la următorul om.

Poate că peste el se vor lăsa din nou bombe, poate că pământul se va zgudui și va scufunda această minune, totuși, a oamenilor.

Dar legenda – legenda! – niciodată nu îi va putea fi înfrântă! Pentru că asta este Napoli și întocmai despre asta e vorba, dragii mei: Napoli e o legendă. Aici trăiesc oameni care sunt ca toți oamenii de pe pământ, fiind în egală măsură cu totul diferiți de ei.

Napoli e ultimul loc unic din lume, înțelegeți dumneavoastră?

Poate că nu am fost limpede. Rezum: Napoli nu e doar un paradis pierdut între mare și munți, deși este și așa, dar niciun iad, o Sodomă guvernată de Mafie nu este, deși este și așa.

 



19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

19
/02
/19

Se joacă la Green Hours spectacolul „Această Sonia” – un one-woman show cu Letiția Vlădescu, scris și regizat de Lia Bugnar.

18
/02
/19

Unul dintre cei mai mari dirijori români, CRISTIAN MANDEAL – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte pe 4 continente, în 35 de ţări – și tânărul violoncelist român ȘTEFAN CAZACU (25 de ani), care cântă pe un violoncel creat în urmă cu 101 ani, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman – își dau întâlnire pe scena Sălii Radio, într-un concert extraordinar prezentat vineri, 22 februarie (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

Page 1 of 77712345...102030...Last »