NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/narativ-festivalul-de-lectura-pentru-copii/

Asociaţia Curtea Veche organizează NARATIV – festivalul de lectură pentru copii, proiect cultural finanţat de ARCUB în cadrul programului cultural “Eşti Bucureşti”. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărtureşti Verona în perioada 21-27 septembrie şi va cuprinde o serie de activităţi gratuite susţinute de pedagogi non-formali, artişti, specialişti în educaţie şi psihologia copilului.

Un articol de Liliana Matei|15 septembrie 2015

Destinat în principal copiilor cu vârste între 8 și 14 ani, programul festivalului propune atât ateliere interactive (printre care Teatrul Cititorilor, Roman Grafic, Storytelling, Rime și Ghicitori pentru dezvoltarea fluenței timpurii), spectacole lectură, cât și conferințe dedicate părinților și cadrelor didactice prin care se prezintă tehnici de încurajare a lecturii în rândul celor mici.

Toți cei care doresc să participe la eveniment se pot înscrie gratuit pe site-ul www.narativ.ro de unde pot afla și calendarul complet al activităților.

,,Numărul scăzut al cititorilor, rata de nepromovare a examinărilor naționale și lipsa gradului de înțelegere a textelor ne arată că trebuie să le demonstrăm tuturor elevilor din București că cititul este distractiv. Cred că în noi, adulții, stă responsabilitatea de a aduce lectura mai aproape de sufletul copiilor și, în acest sens, am pregătit o adevărată sărbătoare dedicată actualilor și viitorilor cititori”, declară Iren Arsene, președinte al Asociației Curtea Veche.

Evenimentul are și o componentă caritabilă prin strângerea de fonduri online și cutii de donații amplasate în Librăriile Cărturești. Fiecare sumă donată ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul național de lectură “Cărțile copilăriei” prin care Asociația Curtea Veche realizează donații de carte și creează cluburi de lectură în comunități din medii defavorizate.

INFO

Mai multe detalii despre Asociația Curtea Veche și programul național de lectură “Cărțile copilăriei” puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociaţiaCurteaVeche.

07
/12
/14

Numit de Petre Țuțea „ultimul senior al României”, Corneliu Coposu (1914 - 1995) a fost unul dintre cei mai importanți lideri politici ai perioadei postrevoluționare. „În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa, apariția sau dispariția mea sunt secundare”, declara Seniorul PNȚCD, în anii '90.

06
/12
/14

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recent noul album Phoenix, „Vino, Țepeș!“, precum și volumele I (reeditare) şi II din istoria Phoenix, publicate de editura Integral și așteptate de multă vreme de fani și de public.

06
/12
/14

Astăzi, Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) propune o seară dedicată literaturii SF & F, la care participă doi dintre cei mai importanți autori britanici contemporani (Paul McAuley și Richard Morgan), alături de doi dintre maeștrii SF-ului românesc (Sebastian A. Corn și Michael Haulică).

03
/12
/14

Joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) va fi gazda unei întâlniri cu Excelenţa Sa, Domnul Keiji Yamamoto, ambasadorul al Japoniei în România, Angela Hondru cunoscut traducător şi niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Japoneze "Angela Hondru" din cadrul Universităţii Româno-Americane prilejuită de recenta apariţie a volumului de povestiri Fiica negustorului de sake în colecţia "Raftul Denisei" la Editura Humanitas Fiction.

03
/12
/14

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Editura Nemira prezintă joi, 4 decembrie, de la ora 11:00, lansarea cărții „Basmania” prin intermediul autorului cărţii, Valentin Nicolau şi a actorilor invitaţi Leo – Nora Băcanu și Mircea Corcoveanu, ce vor citi această minunată poveste.

02
/12
/14

Pe 3 decembrie 2014 se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea. Ziarul Metropolis vă prezintă 23 de citate ale filosofului şi eseistului, publicate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas.